Istorici ne îndeamnă să ne asumăm istoria şi nu să ne căutăm prilejuri de vrăjmăşie, de ură. Se pare că aceste sfaturi sunt bune doar pentru acei care le dau, deoarece se constată că unele motive de ură germinează uri multiple şi în domenii neaşteptate. Dacă putem?!
Coborând la “oile noastre” şi fiindcă suntem şi în MARAMUREŞ unde se spune că “ori ce insignifiant poate face rău dar binele numai cine-i DOMN” . Acest domn perpetuu şi întotdeauna ASUPRA noastră este numai DOMNUL NOSTRU, BUNUL DUMNEZEU. Ceilalţi, şefi, neamuri, fraţi, politicieni, nu vor muri niciodată, sau nu îşi vor strica cheful lor chiar dacă vor şti, şi cunoaşte, că oamenii mor de foame.
Politica de astăzi, ca şi cea de ieri, trăieşte doar din ura ce o seamănă. Nu s-au văzut planuri de aduce la nivel de bunăstare a acelor care:”n-au nici-o stare”. Aceştia sunt în ţara în care s-au născut ca şi cum ar fi un emigrant fără acte. N-au nici-un drept. Nu s-a auzit niciodată să se construiască case care întâmplător să poată fi achiziţionate şi de cei săraci. Nu contează că o bombă atomică v-a costa 130 de miliarde de dolari, ea se va construi, dar case de 20 de milioane lei ne va fi ruşine să le facem. Nu ne-am gândit că unii iau micul dejun-pe banii statului-care costă zeci de milioane şi aţii umblă cu o bucată de fier vechi în spate, care vândută îi va aduce două cornuri cu susan. Puţin pentru o foame cronică. Dar nici acei care sunt plătiţi n-au “reuşit” încă să “departajeze” muncile de scurtă durată şi cu complexitate mică care pot fi executate şi de unul care nu este în plenitudinea forţelor sau are un oarecare handicap care-l reţine de la alte tipuri de munci, sau de la calitatea de-a fi angajat. Acesta ar fi un serviciu mai bun decât “supa săracului” care este sărăcită de alţii înaintea lui. Nu ar fi rău să mai “întremăm” şi disciplina socială, artificial întreţinută pentru a fi paravanul altor indiscipline mai mari. Dacă fiecare dintre acei cărora noi le-am oferit binele şi-ar “pierde” cinci minute zilnic cu:”Ce bine am făcut azi pentru cei mulţi?” n-am avea nevoie de cârpele putrede primite de “ajutoare” sau unele “pachete alimentare” din care reuşesc a face acea tuşare pe feţele tuturor ziarelor din Vest, ca şi curiozităţi animalice ale românilor.
Toate acestea sunt mană cerească pentru politicienii de ori ce culoare. Dacă mai socotim că mai sunt şi alte naţii, luptăm pentru drepturile “noastre” ceilalţi….să se înscrie în partid. Unii şi-au luat şi confesiunile de revindecat şi alţii care se numesc sindicate, atacă problemele după profesiuni. Cum vi se pare o ţară care are cel puţin doi combatanţi care ne propun lupta ca mijloc de trai, exact ca pe vremea când eram…vânători, pescari. Era o lozincă pe vremuri:”nici muncă fără pâine nici pâine fără muncă”. Viaţa ne-au transformat-o în luptă perpetuă. E adevărat că nu cu arme legale. Una-i să ai o funcţie care-ţi permite medic personal şi alta-i să “prinzi” într-o lună medicamentul care ţi-ar permite o respiraţie normală sau o participare cât de cât normală în comunitatea din care faci parte. Geaba. Nu contează câte picioare ai, cum stai cu foamea, trebuie să lupţi…pentru bunăstarea altora! Acesta-i traiul care ni se propune de către cei ce ne conduc, în marea lor dragoste, faţă de acei care le-au oferit totul…fără să le ceară nimic. Cu câtă dragoste sunt “investiţi”. Ce este dureros că nici la biserică nu te lasă să te rogi în linişte. Ori ce aparat de filmat îi “deplasează” în ori ce loc. De, sunt ai noştri!
Ori cum am învârti-o oraşul nostru şi când avea denumirea de RÂUL DOAMNELOR (Rivulus Dominarium) şi atunci se referea la minerit. Sigiliul, denumirea, ocupaţiile de bază ale locuitorilor erau mineritul şi domeniul lui. Acum cineva a jurat că-l desfiinţează şi se pare că nu mai are mult. Probabil de la mineriade se trage ura aceasta pentru mineri, mineriade la care minerii din bazinul nostru n-au participat. Cu toate acestea mai sunt şapte mii de mineri cu perspectiva ca în anul să mai scadă vre-o două. Este exact aşa cum ţi-ai urî părinţii, bunici, de care tot nu poţi să te lepezi. Este deosebit faptul că ocupaţiile din municipiul nostru s-au diversificat, dar încape toată lumea în el. Puţini au considerat aşa. S-au distrus şcolile de profil, specialiştii din acea branşă şi în general cam tot ce a aparţinut mineritului şi din câte ştiţi a avut o bază materială puternică, bază care nimeni nu poate spune în ce s-a metamorfozat. Despre statuile celor care aveau două nopţi şi-o zi, una dintre ele mai arată aşa cum trebuie. Cealaltă zi de zi este mutilată de cine poate şi stânca din Parcul Oraşului, care a fost perforată cu prima maşină de perforat Flottman în 1912 se descompune natural. De fapt am mai distrus un monument, al ostaşilor sovietici, care era ridicat pentru faptele de bravură ale Frontul ucrainean în care atunci era încorporată întreaga armata română la acea dată. Facem aceste lucruri într-un oraş unde statuile monumentale sunt puţine. Dacă urâm, ura ne orbeşte de aceia nu mai vedem ce mai trebuie de făcut.

16 ianuarie 2005