Să fi femeia lui

De câte ori mă gândesc la voi, femei, realizez că nu v-am iubit atât de mult pe cât meritaţi. Şi cu cât îmbătrânesc, mai mult vă preţuiesc şi vă iubesc inimaginabil de mult, cu toate că ştiu că nici aşa nu va fi destul. Meritaţi TOT binele şi fericirea pe care v-ar putea oferi armate de bărbaţi cu devoţiune.
Femeile nu fac infarct. Ele se antrenează pentru întreaga viaţă de corvoadă. Pentru ele nici un şoc nu poate fi brusc, deoarece viaţa lor, întreaga lor viaţă se compune din diferite şocuri de diferite grade. Cu toate că n-am pregetat să le iubesc şi le-am iubit şi respectat o viaţă, acum când ajung la senectute le venerez, tocmai pentru ceia ce sunt şi mai ales ceia ce pot şi fac pentru fiecare. Noi bărbaţii de foarte puţine ori, ne luăm câte o pauză pentru a ne gândi şi la viaţa lor, dar poate niciodată n-am fost capabili să ne transpunem în mizeriile zilnice la care este supusă fiecare femeie, şi dânsele n-au nici regizare şi nici un fel de asigurare ca li se va păstra integritatea sufletească, şi uneori nici cea fizică. Încă din copilărie este “împinsă” din locurile care poate ar putea-o pregăti pentru cele ce urmează. Şi urmează valuri de percepte şi datini care ciudat numai ei I se cer a le respecta. Nu de puţine ori I se pun atâtea pe cap încât poate nu greşeşte dacă in mintea ei are impresia că-i salvatorul lumii. După aceste inoculări, de dogme şi percepte, biologic crescând află că este femeie, a cărui finalitate o va face soaţă, apoi mamă. Dacă întreabă cum se derulează aceste etape, toate se trec sub tăcere, se fac secrete. De fapt cine este fericită de felul cum a fost păcălită când I s-a furat fecioria. Aceste secrete poate s-ar mai putea devaliza, dar nimeni nu cunoaşte adevărata putere a sufletului noii femei şi n-au nici o garanţie a puterii ce li-se se va opune în momentul când îi va fi “atacată fetiţa” şi va deveni “femeia”. Exemplele femeilor din familie, ale lor femei pe care ea le cunoaşte, gătelile lor o duc la gândul că de fapt a fii femeie nu este chiar atât de rău.
Şi-a purtat fetia cu măreţie, cu probitate dar şi cu regretul experienţelor pe lângă care a trecut şi care, din spusele “altora” putea fi o “distracţie”. Pentru ea fecioria este cea mai mare mândrie. A şi-o păstra este un mare respect dar uneori şi ce-a mai mare pedeapsă. Atâta timp cât este fată, e respectată şi admirată. Aceiaşi probă de cinste şi integritate este recunoscută de toţi, dar fecioria ei este şi barajul spre unele experienţe sexuale. Pierderea acestei bariere a cinstei, pragul psihologic a fiecărei fete este un şoc care se poate produce într-o plăcere, viol sau doar când se va căsători.
Mă uit aşa, cum merge dânsa, nevasta mea, cum îi boiu, torsul. Mi-e dragă şi mi-am jurat aşa că n-oi înşela-o niciodată cu alte femei. Şi n-am înşelat-o cu femei, dar am înşelat-o că nu mi-am ştiut pricopsi mai bune timpul s-o iubesc mai mult. S-o mângâi mai mult. Să ne dăruim timpul şi vieţile total. De fapt la femei nu le place mângâiatul dar îl acceptă deoarece ştie că un bărbat care o mângâie nu are alte gânduri decât dragostea pentru ea. Deci omul ei a reuşit să-şi fugărească gândurile şi necazurile şi s-a copleşit cu afecţiune pentru EA. Cum ar putea să nu stea să fie mângâiată, ea fiinţa cea mai tolerantă şi cea mai înţelegătoare din lume. Indiferent ce lucrează bărbatul ei în mină, spaima aşteptării ieşirii din mină este la fel pentru fiecare nevastă. Când a urcat o bucureşteancă într-o maşină de mineri îi umbla capul ca unui radar perfecţionat. Apoi din aproape în aproape a început să pună întrebări. Când s-a dumirit că oamenii aceia lucrează într-o mină de aur şi n-au un lănţuc ceva la gât, unii n-aveau nici măcar verighete, a fost extrem de dezamăgită. Minerul cu soţia lui nu împart bogăţii, ei împart numai dragostea. Şi sunt deosebit de generoşi. De fapt poate ei sunt singurii oameni conştienţi care ştiu că viaţa este scurtă şi trebuie trăită intens deoarece altă viaţă nu le mai dă nimenea. Lucrul acesta li-l aminteşte “tusea cea de toate zilele”.