Se justifică acest lucru? În mare parte da. De regulă tot ce nu a funcţionat bine, încă nu funcţionează nici acum, dar funcţionari plătiţi de populaţie pentru ai servi, ai apăra, încă n-au realizat deocamdată, că ei sunt acei care sunt în slujba populaţiei şi nu invers. Multe legi şi nelegiuiri, abuzuri ce se cer eliminate, sunt făcute chiar de dânşii, iar cele ce se cer a fi făcute, efectiv nu doresc să le facă, să le armonizeze, pentru a avea o situaţie armonioasă în ţară, situaţie care evident că se va observa şi din exterior. Constatăm cu tristeţe, că se înmulţesc neaşteptat de mult, numărul armelor de foc ce intră în posesia populaţiei, cunoscând că poliţistul englez nu are armă de foc în dotare. Aici ar trebui să fim mai atenţi, aici trebuia să limitezi şi tu Europă numărul lor, deoarece nu s-a văzut ca cineva să posede un obiect, sau un lucru cumpărat şi să nu fie dornic “să-l şi probeze”.
Prin interdicţiile ce le impune-ţi voi, nouă românilor, aţi reuşit ca “să plece în lume” din ţara aceasta, exact cine nu trebuia, în cazul acesta, am fost reprezentaţi: cum bine ştiţi!
Ori ce persoană care are puţină consideraţie faţă de el, cunoaşte că nu se “intră” nicăieri fără o taxă. Aşa cum au plătit bir Ştefan Cel Mare şi Sfânt şi chiar Mircea Cel Bătrân, aşa ne-a venit şi nouă rândul să fim taxaţi. Problema este cine, ce, şi cum se vor negocia aceste taxe impuse de Europa. Mergând mai departe putem folosi şi un alt proverb: “obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. Rezultă că în viitor vom avea o contribuţie după ce vom intra în Marea Familie Europeană, cheltueli care ţin de reglarea unor disfuncţionalităţi ce vor fi inerente într-o piaţă atât de mare, cât Europa.
Şi atunci care sunt avantajele “intrării noastre” în Europa. Indiscutabil cel mai mare câştig este libertatea care nu este numai de mişcare ci este o libertate în adevăratul sens al cuvântului. Dispărând ori ce barieră şi chiar şi “procedurile” mai puţin ortodoxe, practicate de unii. Acestea proceduri, vor fi vânate şi făcute cunoscute în ţările de obârşie şi în lume. Practic drepturile omului vor fi respectate şi protejate de ori ce instanţă din Europa, lucru ce unii nici nu şi-l pot imagina. V-a exista pentru prima oră o echilibrare în ori ce domeniu pe faţa Europei. Dar ce este mai important la această “primire”, pentru prima oră suntem “priviţi şi vom fii egalii” celor din Vest. Nu vom mai fi asociaţi cu acei care au „coborât recent” din copaci. Nu vom mai primi sau lua sfaturi discreţionare şi discriminatorii, infatuate de la fitecine. Pentru prima oră vor învăţa şi “alţii” că Centrul Europei este lângă Sighet, şi că până la capătul pământului…mai este. Deci nu vom mai fi marginalizaţi, pur şi simplu deoarece ne aflăm în buricul Europei, ci pentru că vor constata şi alţii câte carate avem..
Acest eveniment de mare amploare, primit cu oare care îngrijorare şi emoţie, l-am trăit pe 25 aprilie 2005, când în holul Prefecturii, corul Seminarului Teologic ne umplea şi ne săltau sufletele cu rezonanţe îngereşti, iar un „mănunchi” de fete ca un buchet de ghiocei, ne bucurau cu dansuri cum numai ele o puteau face. A fost un prilej de bucurie sufletească, pe care l-au meritat cu prisosinţă acei care şi-au rupt din timp şi au fost prezenţi la această mini sărbătoare.
După această minunată, dar scurtă, punctare a evenimentului semnării tratatului de aderare la UE a României, a trebuit să urc în clădirea Consiliului Judeţean Maramureş. Pe cele trei inele în spirală ale scărilor care ne urcă la etaje, erau circa 78 de pete, “lăsate” pe scări de unii care şi-au scuipat aici gumele de mestecat. “Europenii”noştri, concitadinii noştri, şi observaţi că nu puţini, aici şi-au găsit să se “scape” de resturile lor mestecate, înainte de-a întâlni funcţionarul de care avea nevoie, pentru aş rezolva problemele lor.

Plecând de la învăţătura Noului Testament în care se spune: ”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5/44), şi constatând că bisericile sunt pline de mireni la fiecare slujbă, rămâi perplex cu gândul la ce învăţături primeşti la biserică, la şcoală, în familie şi cum se derulează viaţa în realitate. Constaţi că de fapt, în ultimul timp, relaţiile umane se deteriorează vizibil, că viaţa este una la biserică şi alta în realitate. Aici, fără a se simţi cineva jignit, dar exemplul dat de politicieni, care în imaginea noastră de electori, în momentul în care am introdus votul în urnă, i-am asemuit cel puţin egalii părinţilor noştri când le-am oferit puterea. Ce fac ei după alegeri cu ea mi-e ruşine să-mi aduc aminte. Cum îşi permit asemenea oameni să fie, slujbă de slujbă la biserică şi apoi să afli că din cauza lor au murit oameni şi animale, au fost inundaţii şi pe “gâtul ţării” au atârnat un lanţ greu, când apele au distrus locuinţele atâtor zeci de mii de oameni în urma lucrărilor de mântuială executate de firmele lor sau ale prietenilor lor, pe care nu-i doboară ruşinea, ba se simt insultaţi când li se spune! Cum i-au mai iubit ei pe cei pe care, consideră dânşii, că i-au prostit. Dar vorba lui Sergiu Vaida Vitalian…
De ani de zile, lumea municipiului nostru, se plânge că nu se poate duce în piaţă deoarece bande organizate de hoţi îi fură. Dacă a dat norocul peste tine, cum s-a întâmplat vineri 29 mai, şi dacă ai reuşit să-l prinzi de mână, în momentul “operării”, regreţi imediat deoarece apar nişte “băieţi”, blonzi nereuşiţi, cărora le-a uitat Dumnezeu măsurile, şi foarte calmi te întreabă: “Aveţi probleme domnu’?” după care-ţi regreţi faptul că “ţi-ai permis să observi fenomenul”. Câtă vreme fac ordine asemenea “persoane” şi nu acelea pe care noi le plătim pentru acest lucru, oameni obişnuiţi pe care nu-i apără bodigarzii personali, nu pot fii mulţumiţi, şi de cele mai multe ori, evităm să ne facem cumpărăturile în asemenea locuri.

O să spuneţi de fapt: “hoţi au fost întotdeauna”. Este adevărat, dar când hoţia devine fenomen, când se observă cârdăşia între ei şi „oamenii de ordine”, numai linişte nu ne sugerează.
Relaţiile umane sunt în continuă degenerare. Dacă doi “prieteni” beau împreună, precis că până la urmă unul “bea cu o gură mai mult” şi celălalt “îl pedepseşte”. Nu-i dă “o palmă”, “un pumn”, “o bâtă” ce o are la îndemână, un cuţit sau mai ştiu eu ce “dotare” are, îi cară la pumni, palme şi picioare, până îl omoară. Bagă cuţitul în el, de atâtea ori, că încurcă medicul legist la numărătoarea plăgilor. Iar dacă tot s-a pus de un viol, nu se mulţumeşte că şi-a potolit poftele, trece la programul următor, perversiuni (nu mai are cu ce mai departe), o tâlhăreşte pe victimă, o bate şi în final, o strânge de gât. Aceşti oameni sunt semenii noştri. Dacă totuşi se bat, o singură lovitură de topor consideră că nu este suficientă şi trece la tranşare conaţionalul nostru. De unde apare acest sadism. Din lipsa de ordine şi fermitate în ordine. Cu toate că eram imediat după război, când în numai trei luni, au fost schimbate trei guverne, de trei naţii, cu toate că se întâmplau destule şi atunci, la un sat cu 5000 de suflete erau numai trei jandarmi. Ăia au făcut faţă dacă nu s-au compromis cu cei certaţi cu legea şi nici n-am auzit, să se întâmple asemenea atrocităţi. Răufăcătorilor, jandarmii de pe acelea vremuri, le dădeau să taie lemne pentru şcolile din sat, şi chiar din alte localităţi. Tot timpul în curtea jandarmeriei erau metrii steri de lemne…pregătite. Acelora “care nu aveau ce face” le dădea să taie un metru de lemn cu un ferăstrău cu 1-2 dinţi. A rupt un individ un copac, ornamental sau fructifer, era obligat să pună cincizeci, „i-a fugit” mâna spre faţa prietenului, o palmă era o sută de lei (leul greu). Metode s-ar afla şi acuma dar lipseşte pasiunea şi responsabilitatea acelor care pot realiza ordinea.
Nu este de neglijat fenomenul încurajării băutului de alcool, la ori ce oră în ori ce cantităţi, Pentru cârciumi, pentru bodegi, băutul aduce venituri de neînchipuit. Discotecile au scos bani buni şi în post, tot aşa şi sălile de biliard care funcţionează în timpul cursurilor şcolilor, dar şi muzica de toacă şi piuă care prin sacadarea ei, prin efectul instrumentelor de percuţie, “împinge” omul “la acţiune” dacă a mai şi “servit” oareceva. Cu lozinci scrise pe geamul televizorului nu se va opri violenţa în ţară. Problemele violenţelor şi ale prostiilor transmise de televiziuni, sunt problemele lor, cred că au observat mai marii lor că “românii nu mai înghit ori ce”. Totuşi copiii sunt în formare şi ei nu discern cu mintea noastră, aşa că aici trebuie neapărat făcut ceva, de către CINEVA.
Şi dacă totuşi mergem la biserică, să mergem pentru sufletul nostru şi nu pentru implicaţiile politice sau de altă natură. Aşa trebuie să ne vedem, aşa ne doreşte şi Domnul.