Cercetează această enigmă din orgoliu, din cauza remuşcărilor, am ajuns cu acumulările şi cunoaşterile ştiinţei dincolo de galaxia noastră şi nu-am fost capabili să ne cunoaştem propriile limite? Toate-s presupuneri, nimic nu-i sigur. Cert este că se caută, se “scormoneşte” pentru descoperirea a ceia ce încă este o mare pată albă în cunoaşterea umană, posibilităţile şi capacităţile incredibile ale creierului uman. Să fi fost un imbold sau poate o concurenţă deoarece cel mai mare creier pe acest pământ îl deţine un animal, elefantul, şi foarte aproape cu inteligenţa umană ne urmează delfinul? Ori poate “îndemnul” să fie acea presupunere că animalele îşi întrebuinţează o cu mult mai multă probitate posibilităţile creierului raportat la om. Din toate aceste presupuneri rezultă că omul deocamdată nu-şi întrebuinţează mai mult de 5% din posibilităţile sale. O asemenea “utilizare” ne duce cu gândul că acesta este cel mai mic randament posibil cunoscut până astăzi.(maşina cu aburi care se consideră perimată, avea randamentul de 12%). Cine ştie posibil că una din aceste presupuneri să fie cea reală, ori poate toate, nu-i exclus să mai fie şi altele, cert este că în acest domeniu cercetarea nu încetează, se lucrează cu ambiţie, şi rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate. Toate acestea pasiuni şi stăruinţe în acest domeniu, sunt discrete, fără prea mare tam-tam, de aceia poate că se sesizează lipsa unor ştiri certe la nivelul societăţii. Cu toate acestea există în paralel cu problema “gradului de folosire” a creierului şi unele probleme irecuzabile care tind a apropia unele cauze de acest efect al neutilizării unui mare procentaj din capacitatea de lucru al creierului uman. Este evident că această nerealizare şi necunoaştere a “ceva” care este atât de răspândit şi totuşi atât de ermetic evitat de cercetătorii de până acum, au dat naştere unor ipoteze şi chiar false ipoteze, ca să nu le spunem şarlatanii.

Una dintre acestea este totuşi o ipoteză avizată ţinând cont că este formulată de un medic colonel în profil, om care dincolo de specializarea valoroasă pe care o are a tratat unele cazuri la viaţa lui, considerate din start irecuperabile, deci omul este şi un practician cercetător. Dânsul ne spunea într-o emisiune la postul naţional de televiziune: ” Cauza care a deturnat şi a impus nefolosirea unei aşa mari cantităţi de materie cenuşie, a capacităţii creierului uman, făcând-o inutilizabilă, este aceiaşi cauză care ne-a handicapat de un mare potenţial nepermiţându-ne folosirea integrală a capacităţi mentale cu care suntem dotaţi ca fiinţe umane. Până mai deunăzi, nu se vorbea nimic, nu transpira nimic. A trebuit să vină “mineriadele” ca să se poată explica cauzele genetice şi sociale care au făcut posibile acele manifestări barbare. În contradicţie cu tot ce s-a ştiut, văzut şi crezut până atunci, Domnia sa, colonelul psihiatru, spunea că “omul de la naştere are mai multe înclinaţii spre rău, spre violenţă, decât înspre bine. Şi deoarece răul este genetic, este mai la îndemână de făcut, decât binele, care ştie ori cine că presupune în afară de toleranţa acceptată şi, foarte multă muncă, chiar şi inteligenţă. Eradicarea răului genetic se face numai prin cultură şi educaţie”.(În care stat din lume se spune că învăţământul nu mai poate de bine? În nici unul domnilor!) Poate de aici şi fenomenul respingerii culturii şi învăţăturii de către oamenii cu asemenea înclinaţii spre pornirile primare care, se ştie că merg numai spre ” plăcerea trupului”- distracţii, cum le percepe şi defineşte actuala generaţie tânără. Cu toate că, aşa cum am spus, nu avem date ştiinţifice certe de ultimă oră din acest domeniu atât de mult dorit de elucidat, ţinând cont de profiturile reale ale individului şi societăţii, se vehiculează prin surse neautorizate, posibil a fi o “răsuflare” ştiinţifică cum că, implicaţiile sociale şi financiare fiind mari se folosesc asemenea “metode”, prin care se sugerează că: aceste cauze, de blocare a creierului uman, ar fi două. FRICA
Este, inoculată ancestral nu permite individului evadarea peste limitele presupuse a fi sigure pentru ori ce fel de guvernare. Cine iese din şablon are parte de pedeapsă, la care există uneori posibilitatea de-a opta deoarece aici invenţia umană nu-i limitată. Se începe cu Cartea Sfântă care începe cu FACEREA şi se termină cu APOCALIPSA. Copilăria-i umbrită cu coercitiva “bătaie ruptă din Rai”, şcolarul are pedepsele lui, omul matur evident că beneficiază şi el de pedepsele care-i impun FRICA.

Poate v-a întreba cineva:” Ce să facem cu acei care greşesc?”. Este simplu. Elimina-ţi CAUZELE! Majoritatea faptelor antisociale de regulă sunt refulări, insubordonări “clocite” din copilărie şi care-i fricos “nu-şi dă drumul” toată viaţa şi automat el este un cetăţean BUN, până poate pune gura pe mai mult alcool decât”poate duce”. A doua cauză a neîntrebuinţării capacităţii totale de muncă şi inteligenţă a creierului uman, este EDUCAŢIA şi INSTRUCŢIA-ÎNVĂŢAREA, care se bazează pe memoria mecanică şi pretenţii mai mult sau mai puţin bune a unor profesori, care impun în cazul nostru “ce trebuie să învăţăm” nu CE TREBUIE SĂ ŞTIM. Dacă AUTOMAT impui nişte bariere creierului, bineînţeles că neuronii se vor bloca şi apare rezerva:”cum a trăit tata şi mama oi trăi şi eu”. Deci resemnare, frică. Apoi ce fel de democraţie-i şi aceia în care obligi pe cineva “ce şi cum să înveţe” Noul sistem de învăţătură şi educaţie ar trebui să cumuleze cultura vieţii (necesităţile biologice omul le ştie deja la 3,5 ani, după cum afirmă medicina. De la acea vârstă şi până individul încheie cu viaţa, societatea prin metode coercitive încearcă să-i impună:reguli, automatisme, căi, manipulări prea puţin democratice). Dacă aceste lucruri se vor dovedi viabile atunci conducerea societăţii v-a avea ceva de muncit. De se doreşte să se schimbe ceva în învăţământ, poate de la aceste premize ar trebui să pornească. Eliminarea tuturor metodelor care înstăpânesc frica şi aflarea metodelor de lucru care să impună concurenţa, competiţia şi voinţa liber asumată. Acest demers poate speria, poate duce la o debusolare a pofilelor, la lipsuri crunte în unele domenii. Dacă am încerca ca la examenele de admitere să afişăm şi necesităţile societăţii în acel moment, cu siguranţă că viitorul candidat nu va alege să dea examen pentru un profil inutil, mort, perimat ce nu foloseşte nimănui. Competiţia începe chiar înainte de înscriere. Copilului nu-i va mai alege părintele profesia” deoarece nu el intră în competiţie, nu cunoştinţele lui ci ale sale, ale copilului, care pur şi simplu nu o să mai aibă nevoie de “cunoştinţele” solicitate de părinţi. Deschiderea în ori ce domeniu, la început bulversează, dar apoi se clădeşte sigur şi pe baze solide care nu le mai poate modifica “cineva” care-şi motivează ocuparea unui scaun. La aceste tipuri de şcoli unde frica nu va fi “modelată” nici notele nu-şi au rostul putând fi înlocuite de proiecte semestriale sau anuale. La obiectele unde exerciţiul trebuie zilnic susţinut, zilnic se vor face exerciţiile ca elevii să cunoască metodele de rezolvare. De reţinut că acesta este scopul şi nu notarea care poate lipsi. Nu de puţine ori nota nu exprimă cunoştinţele ea fiind mai mult coercitivă, pedeapsă, pentru cine ştie ce indisciplină comisă de elev. Şi aici dacă înlăturăm cauzele, multe dintre aceste manifestări din comportamentul elevului vor dispărea. Elevii cu adevărat indisciplinaţi, trebuie disciplinaţi prin metode prescrise de societatea respectivă, mai mult, de ce obligăm noi pe cineva să înveţe dacă acel “cineva” nu doreşte acest lucru, ne sfidează?.Sunt amenzi, care în prima fază vor fi foarte multe, dacă vom abuza de ele şi are voie ori cine să plângă după terminarea cursurilor, dacă n-a înţeles să facă şcoala când a fost timpul ei. Nimănui nu-i recomandat să i se bage pe gât ceva ce nu doreşte!