– Omule bun, pisica aceasta n-a văzut niciodată fundul farfuriei sale. Farfuria îi este întotdeauna plină cu mâncare. Îmi aduc aminte că noi acasă, cunoşteam blidele şi castroanele cu ochii închişi. Cum eram mulţi copii întotdeauna ne era foame. „Ştergeam” fundurile vaselor cu pâine să nu rămână nimic în ele, că aproape le şlefuiam pentru a „culege” tot ce ar fi fost posibil să nu fi încăput în lingură, sau pe o furculiţă. Şi uneori oamenii folosesc expresia cu :”viaţă de câine”. A noastră, atunci, ce fel de viaţă o fi fost? Chestia asta la pus pe gânduri pe Nelu. Şi el era exponentul unei familii cu opt persoane. Şi lui i-a adus aminte de copilărie observaţia lui Dani.
Pe marginea vasarâşului, din acea galerie, într-o clăire ireversibilă se mai vedea un noroi gros, roşiatic, o parte din viaţa lui Dani căruia armăturile i-au rupt picioarele. Erau acele picioare care la fotbal, a speriat pe toţi acei ce apărau porţile, împotriva echipei lui Dani. Trăgea cu ristul necruţător şi neaşteptat. Cât l-au rugat rodnenii să nu vie, să joace la Minerul Rodna, să poată intra şi ei în „C”, dar Dani a lăsat totul şi a venit la Şuior. Aici probabil ca i-a fost scris să dea în primire. Nelu avea senzaţia că Dani îl însoţeşte spre locurile lui de muncă.

******
Dacă tot lucrul s-ar fi mutat numai în subteran, aşa cum intuiţi, cu toţii ar fi fost nemulţumiţi. Practic, datorită câştigului mare ce li-l oferea lucru în carieră, exploatarea prin subteran nu era pregătită în aşa măsură, pentru a concura cu producţia dată de carieră. O altă problemă, nimeni nu mai credea că se va putea reveni la forma iniţială de lucru, exploatarea în totalitate a muntelui, până la poale, prin carieră. Şi poate că aceasta era adevărata problemă, tuturor le era frică să intre în acest subteran, unde stabilitatea rocilor era periculos de precară şi lucrul devenea un sacrificiul inutil. Nimeni nu era atât de „flămând” sau nesăbuit pentru a trece la munca din subteran aici la Şuior. Armăturile de susţinere, fie că erau TH-uri, fie că era făcute din şină C.F.R. de 70kg/m, toate primeau nişte contorsionări de parcă a apărut „Strâmbă fiare” aşa arătau de rău. Asemenea presiuni nu s-au văzut numai la tunelul de la Mestecăniş din Moldova unde o scurgere a grohotişului a „ţinut” construcţia a opt metrii de tunel mai bine de opt ani. Şi acolo ca şi aici pe haldă stăteau vrafuri de fiare contorsionate, care cândva erau armături de susţinere. În atari situaţii, parcă toţi evitau lucrul în mină şi prelungeau cât puteau definitivarea lucrului în carieră în vederea trecerii întregii producţii de minereu de la Şuior pe exploatarea prin subteran

* * *

Eram la Policlinica II cum îi spune acum. Secretarul Comitetului Orăşenesc de Partid m-a chemat la dânsul. Ne cunoşteam de când a lucrat şi el la Săsar şi atunci a vrut să mă pună secretar UTC pe uzină. Până atunci mi-am dorit acel lucru, de atunci nu am dorit să „activez” nici în ruptul capului. Cum s-ar spune am „gustat” din anumite culise şi nu-mi permite-am, cum nu-mi permit nici acum să mint, de aceia nu sunt bun în nici-un partid, cu toate că sunt destule din astea.
A venit revoluţia şi am văzut şi eu „Noaptea generalilor” prezentată de Băcanu şi când l-am văzut pe fostul General care conducea destinele securităţii, mi-am adus aminte două lucruri. Înainte de-a mi se propune funcţia de secretar UTC pe uzină, a venit un ofiţer care ne-a adunat pe acei care aveau şcoală profesională (nu liceu) şi „origine socială bună”. Din toţi, doar trei am rămas între „aleşi”.

Dânsul ne-a spus că suntem recrutaţi pentru Şcoala de Ofiţeri la securitate. Am refuzat deoarece eram în prag de căsătorie şi nu-mi ieşeau celelalte pasenţe. Dar la revoluţie m-a fulgerat gândul că puteam fi eu în locul lui. A fost o fulgerare doar. Deci Tovarăşul Secretar de partid de la oraş, m-a chemat într-o rezervă a policlinicii unde mi-a spus că ori ce nevoi sau necazuri voi avea, eu sau familia mea, fraţii mei, să mă prezint la el că mi le rezolvă. L-am crezut dar nu în virtutea funcţiei ci datorită faptului că ne cunoşteam din „câmpul muncii” unde eram şi eu o verigă printre ceilalţi. Când m-a poftit la dânsul, stăteam pe o ladă mare de doi metrii. Doctorul Szabo ne-a rugat să-i dăm voie. A ridicat capacul cutiei şi în cutia de lemn era un miner din Parva. Era pregătit „pentru transport” . Domnul doctor Szabo avea în mână o seringă cu un ac de 25 cm pe care l-a înfipt în inima lui George din Parva şi i-a scos un lichid care probabil cândva a fost sânge. Ne-am retras ruşinaţi, că ne-am pus şezuturile deasupra lui George. Îmi aduc aminte că pe mama lui Nelu, pe soră-sa, de fapt pe toate femeile, le-au ţinut în faţa policlinicii. Femeile care-şi manifestau disperarea, şi ce poate fii altceva când au murit taţii a 43 de copii, le luau doctorii le administrau „calmante”. Doar la doi fraţi ne-a dat drumul în morgă pentru al îmbrăca. De fapt am dus doar hainele şi după ce autopsierul l-a „spălat „ cu furtunul cu apă rece, el l-a şi îmbrăcat. Nu ne-a permis să-l atingem pe mortul de frate-l meu. Atunci am auzit prima oră cuvântul: GREVĂ. Nu s-a întâmplat nimic, deoarece majoritatea morţilor erau Rodna şi i-au transportat, cât s-a putut de repede în localitatea de baştină. Acei care au fost îngropaţi aici, au „beneficiat” la înmormântări de mai mulţi „străini” decât de rude. Aveam vaga senzaţie că mergem, umblăm şi chiar gândeam cu încetinitorul. Era foarte multă lume la morgă, dar când să mă duc să prezint condoleanţe consătenilor care se întorceau în satul natal pentru ultima dată, mi-am dat seama că nu cunoşteam pe nimeni. De fapt familia noastră număra la morgă opt persoane. Eu nu m-am văzut cu ceilalţi din familie numai acasă. Este adevărat că existau maşini care transporta pe oricine, oriunde. Nimeni nu cerea bani sau relaţii. Parcă toate se ştiau de dinainte. Cum se adunau doi, cum apărea câte o persoană „afabilă” care „întreţinea” moralul familiilor. În acele momente nimeni nu s-a gândit să întrebe pe celălalt:”Tu ce mort ai aici?”

*****

Nelu s-a deplasat din locul unde s-a sfârşit Dani, loc care parcă i-a adus în suflet o mare greutate. Ciudat, dar parcă în tot trupul, simţea o sfârşeală. Gândurile sale care l-au urmărit atâţia ani, din nou îi dădeau târcoale. Se părea că oamenii spre a căror locuri de muncă se grăbea, Condrate şi Bălai nu şi-au mutat frontul în acea zi. Dacă aşa au stat lucrurile, s-a putut întoarce acasă printre ai lui. A băut cu mamă-sa un pahar de vin care l-a ameţit puţin, dar poate şi faptul că s-a împăcat cu mamă-sa, gândul lui care-i apăsa de mult inima, s-a ivit ocazia că l-a putut „pune jos” după atâţia ani de supărare. Se uita la Ioana, nevastă-sa care-i ţinea fetiţele în braţe. Uite ciudăţenia, parcă nevastă-sa ţinea în braţe şi un băieţel, dar nu ştia de ce băieţaşului nu-i vedea faţa. Apoi ca şi cum vinul îşi făcea efectul, îl toropea din ce în ce mai mult, îi tot venea să se întindă. Îi plăcea mult mai ales că nu mai simţea nici capătul spălătorului la picioare. Era bine. Era foarte bine. De aici gândurile au început a I se înceţoşa trecând punţile întunecate Stix-ului, în împărăţia lui Hades în braţele morţii. Ortacii l-au găsit întins nu departe de locul unde, al său bun prieten Dani şi-a lăsat şi el, cu câteva zile în urmă, sufletul. Gazul de la puşcătură l-a adormit pe veci.
„S-a rupt un lanţ plin de iubire”

Uită-te că mai trăiam şi în acest an. Trăiam cu mare frică, nu pentru că ne era teamă de cineva anume, dar pentru a menţine frica, cu multă matematică, era menţinută continuu, frica lipsurilor. Nu existau alimente cu care să-ţi umpli burţile pruncilor. Căldura care altădată era „dată de termocentrale” de cartier, a scăzut cu multe grade. „S-a dat o indicaţie”: să mai punem un pulover pe noi. Ce pulover puteai pune liniştit şi paltonul că ceea ce noi numeam căldură, numai vara ne mai întâlneam cu ea. Apa caldă „s-a raţionalizat”. Se dădea o dată pe săptămână sau de sărbători. E vorba de 1mai, 23 august, 30 decembrie şi gata. Numai că atunci cum o foloseam cu toţii, apa nu prididea cu încălzitul, deci tot rece o consumam. S-a început furtul de agent termic din calorifere. Doar nu era să faci baie de trei ori pe an? Şi apoi încălzirea centrală s-a compromis definitiv. Erau probleme că nu s-au schimbat conductele la cei 14 ani prescrişi de normative şi au ajuns cu ele la vârsta de 35. Deja erau foarte puţini acei care se mai puteau lăuda că au încălzire. În ultimii 10 ani nu mulţi se puteau lăuda că au avut 13gC în apartamente. Odată cu lipsa căldurii ne-a inundat mucegaiul şi igrasia de care nu se poate scăpa fără un regim termic normal. Dar chiar acesta ne lipsea. Tot în acest an au început întreruperile de curent pe perioade de 3-4 ore, evident că au început din iarnă, că dacă începeau vara pe cine mai interesa lucrul acesta. Lipsa curentului, însemna automat şi lipsa căldurii. Pompele nu funcţionează fără curent. Problema era că se întrerupea curentul şi în uzine. Un motor electric consumă la pornire de opt ori curentul nominal. În industrie întreruperile erau la o jumătate de oră. Neţinând cont de fraza anterioară, au observat că după aceste întreruperi consumurile sunt mai mari decât erau înainte de aceste „întreruperi economice”. Ce să mai punem la index necazurile ce ni le provocau în industrie şi acestea tot în capul celor ce munceau se spărgeau. Dacă se întrerupea curentul şi cuţitul de strung era în şpan acolo rămânea vârful cuţitului necesitând altul. Pompele dacă se opreau fără a avea posibilitatea să-i închizi robinetele, era începutul unui haos a cărui mărime încă nu se putea estima. Când să-l estimeze, „cu sinceritate” şi-au dat seama de pagubele enorme ce rezultă din „economiile prin întreruperile de curent”, economii care de fapt au crescut consumurile de curent neaşteptat de mult.