(sâmbătă, 17 august 2002)

Mi-am permis să intitulez articolul cu acest titlu, împotriva voinţei mele, deoarece acest frumos cuvânt, care poate fi subiect, alteori atribut, şi nu de puţine ori „tragem” de acest atribut ca o ultimă instanţă, ca o ultimă reconsiderare a ceia ce ne pretindem a fi, dar nu de puţine ori, în faţa unui câştig iminent, a unei funcţii călcăm totul în picioare, uitând de OMENIE.
În timpul campaniei electorale s-a uzat mult de tot de acest cuvânt, prin sintagmele: „Un OM pentru voi”; „Un om de omenie”, „Gaz Man”, (man în germană este tot om, dar şi „Alegeţi-l pe Man de la gaz” ), domnul Man pe atunci fiind directorul Regionalei Nord a Centralei gazului. Persoana despre care vorbim solicita voturile concetăţenilor pentru funcţia de primar al municipiului. După cum se ştie nu s-a putut, şi dacă nu l-am votat n-am putut beneficia de apă caldă, deoarece Gaz-manul s-a supărat şi a închis gazele la toate centralele de producere a apei calde menajere. Oamenii s-au supărat atunci, dar tot atunci le-a venit „mintea românului de pe urmă”. Aşa a trecut populaţia Băii Mari pe centrale de apartament, atunci când au observat că aici, în acest oraş, se poate oprii un seviciu către populaţie la bunul plac al unei singure persoane, persoană bine remunerată din banii contribuabililor.(sper să nu spună cineva că face şi vinde gaz metan). A trecut şi acest eveniment neplăcut( unii-ş puneau problema dacă părinţii lui ar fi locuit în oraş, ar mai fi îndrăznit să facă această manevră?), băimărenii şi-au văzut de necazurile lor. Au venit şi alegerile şi uite că l-am făcut şi deputat. Un om tânăr, un om activ, o persoană potrivită pentru asemenea post oferit de maramureşeni. Ne-am aşteptat la multe de la dânsul, dar multe au fost cuvintele suburbane aruncate în toate ziarele şi cam atât am văzut de la el. Ce n-am ştiut este că Domnul Man are o nepoată care n-a luat capacitatea la examenul din acest an pe motive…”politice” Acum domnul Man ne-a prins. A bulversat întreg Maramureşul. Nu-i dânsul deputatul nostru?.Din cauza lui, în Maramureş, rezultatele obţinute la examenul de capacitate nu s-au „lipit” atunci când trebuia. Şapte mii de copii şi cinzeci de mii de părinţi „au stat” prin curţile şcolilor la treizeci şi opt de grade până la orele 23. Frumoasă repetiţie a unei alte bătăi de joc puse de acest Om pe populaţia unui judeţ. Rămâne poate să se stabilească…Poate că un alt deputat „ne va permite” …începerea anului şcolar. Nu ştiu cum se pot întâmpla asemenea anomalii. Ce-i politicul în clasa a opta, dar asemenea fapte trebuie curmate indiferent ce funcţie are un anumit individ în stat, mai ales că funcţiile aduc obligaţii nu numai drepturi!!!

(sâmbătă, 10 august 2002)
Răposatul Eugen Barbu, în destăinuirile sale unui prieten, spunea că: „îmi este teamă de coala albă de hârtie” . Ca să treacă peste acest început de scris, peste acea teamă, făcea un plan, o schemă pe care o dezvolta, şi aşa începea viitoarea carte. Mărturisesc că de această dată şi mie mi-a venit greu să scriu acest articol, dar din cu totul alte considerente. Primul dintre ele este acela că un postulat al învăţării este repetiţia. Este foarte adevărat, dar până când să repeţi acelaşi lucru despre mizeria vieţii şi cei care ar fi trebuit să ştie acest lucru nu dau nucu-un semn că au priceput. De ce trebuie ca o ţară bulversată să blocheze drumuri, să facă greve, marşuri demonstraţii ca acei pe care i-am ales, pasă-mi-te a ne face nouă bine, ţării, ei îşi fac acest lucru numai pentru ei, De aici pleacă necinstea. Pactele făcute cu unele federaţii sindicale au menirea ca ei să poată face ce doresc, iar acei care au semnat aceste pacte şi-au pierdut dreptul la cuvânt şi proteste. Dăscălimea de această dată este hotărâtă să ducă lupta până la capăt dacă actualii conducători vor avea „răbdarea” să-i păsuiască şi cei din exterior. Şi dascăli sunt ferm decişi în această crâncenă încercare datorită faptului că ei nu trăiesc pentru azi, ei trăiesc pentru copii, pentru viitor. Şi Domnul Năstase trăieşte pentru viitor. Pe domnia sa nu-l interesează actuala guvernare, dorinţa dânsului este să fie ales de şef de stat. Tot ce-şi doreşte să schimbe sunt articolele din constituţie care ar trebui să-i asigure această demnitate şi cu puteri mult sporite(să fie votat doar de oamenii din legislativ, pe care-i domină deocamdată) Nu de puţine ori l-a criticat pe răposatul dar multe din comportările dânsului de la el au fost copiate. Greva din învăţământ este semnalul grevei generale, la care se vor alipi şi alţii. Dacă opoziţia n-a fost capabilă să schimbe guvernul, se vor găsi alţii care întradevăr iubesc acest popor şi nu doresc altceva ţării şi oamenilor ei numai binele. Este vorba de binele tuturor nu numai acelor care se prezintă cu sfaturi şi minciuni la televizor şi sunt conştienţi că sumele câştigate de contribuabili sunt mult inferioare fiscalităţii impuse. Cu toate acestea în parlament preocuparea de bază se pare că este scobitul în nas (vor fi de pomină cu manierele acestea. Omul simplu-şi pune întrebarea: „ Ce ţară-i aceasta în care dacă furi o pâine eşti sancţionat penal iar acei care pot da ordonanţe de urgenţe care legiferează fapte ce eludează legile nu dau socoteală nimănui”. Este vorba de blocarea sau abrogarea unor legi organice prin aceste urgente ordonanţe. De aici rezultă că un ministru poate ori când anihila un întreg parlament. Să ai parlament care îl poate ori cine evita, nu dă nimănui de gândit? Ce pot fi, sau ce pot pregăti aceste acţiuni îndreptate împotriva tuturor?! La gânduri mai bune domnilor!

(sâmbătă, 29 iunie 2002)

„Mi-am dorit o maşină şi uite acum o am” este refrenul unui cântec cu care pe vremuri ne încânta orgoliul actorul Florian Pitiş. Poate şi atunci, poate şi acum, mulţi îşi mai doresc acea maşină, dar ce-a mai mare dorinţă, dorinţă naţională, de când ne ştim a fost LIBERTATEA. Pentru libertate românii n-au precupeţit nici măcar propriile lor vieţi, în speranţa că vor putea păstra ţara neatârnată. Ţară aşezată în inima Europei, la încrucişarea marilor drumuri comerciale ale uscatului, dar şi faptul că undeva pământul acesta avea în el necesarul traiului zilnic şi poate ceva mai mult. Şi mai avea încă ceva deosebit: OAMENII aceştia care se numesc români, oameni care nu s-au plimbat pe meridianele pământului, pe cai sau pe nave, înarmaţi până în dinţi să sperie truditorii pământurilor din diferite părţi ale lumii, să-i jefuiască sau să le cotropească pământurile. Ei ştiau că pământul îi poate hrăni dar numai dacă-l lucrează. Marile imperii politice s-au destrămat, dar există întotdeauna posibilitatea formării unui supraimperiu militar care se pare că nimeni nu-l va putea conduce din acei pe care noi îi cunoaştem că sunt în acest moment conducătorii actuali ai ţărilor lor. Ce suntem sau ce vom deveni noi românii în aceste conglomerate militare?
Este ştiut că poporul nostru s-a străduit pe parcursul devenirii sale să nu sfideze marile puteri, să îşi vadă de ale lui. Nu acelaşi lucru putem spune despre alte naţii, care „ne iubeau” aşa cum eram harnici, truditori, şi ne doreau slugile lor. Romanii, popoarele migratoare, austro-ungarii, turcii, şi mai consecvent ruşii. De la Potemkin care a dorit să-şi cumpere Marea Dacie şi să se întroneze de împărat, şi până astăzi , cu ruşii am fost „parteneri”, „tovarăşi” şi” fraţi”. Dar astăzi ni s-a ivit ocazia, pentru prima dată în istorie, să le fim cu buna noastră voie şi subordonaţi. Ceia ce n-a putut face Armata Ţaristă, Armata Roşie şi alte armate a făcut-o un creion la Reykjavik. Noi stăm la poarta NATO cu mâna întinsă de 12 ani şi dacă vom fi primiţi este sigur că ne vor comanda ruşii şi de această dată nu ne vom mai putea opune dacă noi singuri am cerut acest lucru, intrarea în NATO. Acum va trebui să le executăm automat ordinile. Cred că primul ordin va fi să învăţăm cele două limbi de circulaţie „internaţională” rusa şi apoi….cealaltă. Nu-i prima dată când un creion ne desenează destinul. Dar dacă altădată ne-am lăsat duşi de val, acum sigur că ne putem apăra, fără luptă. Este suficient doar să renunţăm la NATO. Această „renunţare ar trezi” şi pe celelalte candidate care şi-au dorit ieşirea de sub influenţa geopolitică şi economică a Rusiei, şi nicidecum o subordonare militară la acelaşi profitor. Îşi vor da seama că din ziua de14 mai au fost oferite de NATO gratis Rusiei, aşa cum „transpare” din noile manevre de culise ale „specialiştilor” NATO. Franţa a fost unicul stat care şi-a dat seama de creşterea potenţialului militar şi economic în Europa a SUA şi tendinţa de subordonare şi extindere asupra popoarelor continentului European. Cu toată opoziţia ei în NATO, nu I s-au recunoscut drepturile cerute, ca urmare Franţa n-a primit nici măcar comanda trupelor din Sud-estul Europei. Comenzile să păstrează la cine-i „capabil” de ele, la americani. Noi, în marea noastră fugă de ruşi, ne-am dat legaţi americanilor. Le învăţăm limba, aurul Ardealului tot al lor este, chiar dacă concernul care-l va exploata este canadian (după o statistică 80% din economia Canadei este subordonată SUA) şi acum urmează să ne primească în NATO, că doar nu-s aşa de proşti să se lipsească de aşa subordonaţi conştiincioşi. Nu avem bani de salarii, dar putem pune batalioane de soldaţi la dispoziţia lor, să se bată cu cine doresc americanii numai pentru că aşa doresc ei şi numai aşa reuşim şi noi să ne secătuim resursele în bani şi oameni. Cred că sunt puţini aceia care să nu ştie de ce nu se dau publicităţii cifrele rezultate în urma recesământului.
Doresc să atrag încă odată atenţia conducătorilor ţării că nu este aşa de rău dacă se folosesc de butada: „cu mintea românului de pe urmă”, măcar în ultima clipă. Cred că a sosit momentul să I se aloce şi poporului român „o porţie de linişte”, fără maşinaţiuni din exterior, pentru a ne putea reface economia şi vieţile aşa precum am fost crescuţi şi cum ne place să ne lăudăm peste tot. Un lucru-i cert, în lume nu sunt atâtea pericole câte trupe şi armament există.