(marţi, 18 iunie 2002)

Ziarul care-l aveţi în mână informa cititorii din 15 aprilie că:”potrivit unei propuneri maiştrii instructori din cadrul grupurilor şcolare se vor reduce la jumătate”. Din cele citite reiese că probabil aceşti angajaţi stăteau oarecum în plus şi, ideea mai sus menţionată era un lucru salvator şi benefic, pentru bugetul statului. Aceasta era „prima măsură” după greva cadrelor didactice şi exact ca pe vremea lui Ceauşescu un fost „luaţi în primire” maiştrii. Acest segment profesional este singurul care după lege poate califica muncitori. Pentru baza teoretică a cunoştinţelor necesară acestora se folosesc profesori şi ingineri. Dar aşa cum v-am spus, lumea, dacă a văzut că este vorba numai de maiştrii, nu s-a alarmat. Numai că din toamnă, dacă nu vor fi maiştrii care să califice elevii, nu vor exista clase nici pentru profesori şi nici pentru ingineri. Practic din luna februarie au crescut normele cu circa 120 ore pe an, ceia ce a dus implicit la micşorarea salariilor la acest segment profesional din învăţământ. S-a făcut grevă pentru majorarea drepturilor salariale şi s-au majorat normele didactice, după care ni-s-a oferit cei mult trâmbiţaţi 5%. De aici pleacă nemulţumirile cadrelor didactice, dar problema devine periculoasă când se insistă în coagularea grupelor de elevi la obiectul instruire practică. Reducerea maiştrilor a fost gândită prin cumularea a două grupe şi darea afară din învăţământ a unui maistru. Matematic este corect, dar toate legile ţării, comuniste şi necomuniste privitor la spaţiile de muncă, impun pentru fiecare muncitor un spaţiu minim de 4,5 m pătraţi ( Legea 5/1965, Legea 90/1996), dacă ţinem seama că acest om este în stadiul de învăţare a unei meserii, care n-are reflexiile unui muncitor calificat, legea scrie că se va aplica un coeficient de adaptabilitate de 6-1funcţie de perioada de instruire. Acest coeficient trebuie înmulţit cu tot ce aparţine de siguranţa elevilor şi, poate atunci se va vedea că nu pot fi incluşi în atelierele de instruire practică de actuale mai mult de 15 elevi. Atunci ceilalţi elevi vor sta afară? Constituţia României precizează la art. 22: „dreptul la viaţă şi integritate fizică”, iar la articolul 33 se spune că:”Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice”. Poate este cineva care-şi poate imagina cum poate învăţa un elev meserie pe un metru pătrat, înconjurat de 29 colegi. Nu punem la socoteală accidentele prin electrocutare că probabil în acea înghesuială nici nu se vor observa. Numai că articolul 38 din acea Constituţie precizează;”Salariaţii au dreptul la protecţie socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii”. Deci nu trebuie să întreprindem nimic până nu vom putea sigura condiţiile de igienă prevăzute de Ministerul Sănătăţii şi Familiei(cişmele duble la efective duble, chiuvete duble, vase de WC după numărul de elevi, spaţii pentru servirea micului dejun, spaţii de muncă). Mai aduc aminte acelor care n-au citit încă articolul 45 al Constituţiei noastre: „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Acum dacă cineva se consideră mai presus de lege (art. 16 din Constituţie)poate să continue cu „simplificările” de acest gen. Aşa cum acum este preconizată această acţiune loveşte în elev şi nu aduce creşteri la veniturile bugetare. Mai precizez că „drepturile şi îndatoririle cadrelor didactice” sunt cuprinse în Legea Învăţământului şi Cercetării şi este o lege organică care se ştie că pentru amendarea ei este nevoie de 2/3 din voturile exprimate de Legislativ, ceia ce înseamnă probabil mai mult ca „potrivit unei propuneri, numărul maiştrilor instructori se va reduce la jumătate”.Tot în acea lege organică este votat şi Statutul Cadrelor Didactice, unde sunt garantate drepturile celor care-şi dedică activitatea de învăţare şi educare a fiilor noştri şi nu ar trebui jigniţi de câte ori „vine unul cu o propunere”. Sunt convins că s-a comis o greşeală care, omenia cu care i-am investit pe ai noştri conducători, va triumfa.

(joi, 18 aprilie 2002)

Şi eu ca multe generaţii de oameni, am admirat şi mângâiat lemnul cioplit al unei porţi maramureşene. Porţi care stăjuiesc casele din Mara, Giuleşti, Hărniceşti sau alt sat ce poartă aceste însemne deosebite ale culturii noastre. Sunt fascinante. Dar cum de sunt aşa mi-a desluşit un om, poate nu de aceiaşi vârstă cu Gutâiul, dar pe aproape. „Poarta la noi îi totul. De fapt ea ne prezintă tot ce suntem, în mic. Funia care-i nelipsită de pe ori ce stâlp al porţii reprezintă ceia ce zice Biblia: că omul este făcut pentru femeie şi femeia pentru bărbat. În viaţă trebuie să fie uniţi pentru aşi creşte puterile. De ce s-au folosit de funie pentru a simboliza căsnicia, este un răspuns simplu. Pe parcursul vieţii şi relaţiile dintre oameni, se uzează se rod. Funia este obiectul care se poate remedia cel mai uşor, chiar din propriul ei material, realizând o funie cu proprietăţile avute întotdeauna. Este exact ca unele certuri între soţi, care trebuie să se împace numai ei singuri, şi să-şi „recondiţioneze” împăcarea din momentele bune ale căsniciei. La aceiaşi rosătură, materialul de refacere poate fi din ori care torsadă, ca şi în viaţă, pasul de împăcare poate veni de la ori care dintre soţi. Dintr-u începuturi, o torsadă era mai suplă ca cealaltă, aducând aminte de dimensiunile dintre soţi şi, tot din acest motiv, împletiturile nu erau simetrice. Pe poartă apar şi două cercuri, sunt copiii în versiunea ideală, un copil pentru fiecare soţ. La apariţia fiecărui copil, căsnicia nu mai este frânghie se transformă în cerc. Cât timp căsnicia era frânghie torsadată uşor se putea deşira. Când apare prima verigă care formează cercul, copilul, se pun mari probleme celui ce doreşte dezmembrarea, familia având cel mai puternic liant : copilul. Al doilea cerc, al doilea copil, vine ceva mai târziu. Acest lucru se explică atât din cauză că pruncii trebuie să se crească, dar şi pentru că părinţii acumulând o experienţă nu doresc să mai comită greşelile de la primul copil. Dacă cineva ar măsura capătul de jos al frânghiei până la primul cerc şi distanţa de la al doilea cerc până la ştablon ar putea aproxima dorinţa în timp a familiei de procreare. A mai trecut şi torentul tinereţii, devin mai cugetaţi şi cu construcţia porţii am ajuns la acoperiş. Ştablonitul porţii şi chiar a casei se face numai cu scândură şi numai plan, Acest lucru denotă momentul de linişte în evoluţia familiei, moment marcat de regulă de căsătoria primului copil. Ori unde te vei uita, la ori ce fel de tip de lucrare din gospodăria maramureşeanului, indiferent de materialul din care este confecţionat, meşterul făuritor a acestor lucruri a folosit fel de fel de incrustaţii, cioplituri, perforări, traforări, itarsii, vârfuri, suprapuneri, îndoituri sau alte modele. Numai la ştablon n-a inclus nici-un fel de asemenea înflorituri şi incrustaţii. Şi liniştea are valenţele ei. De menţionat că nici-o poartă nu se face în primii ani de căsnicie, chiar dacă tineri-ş fac casă nouă şi la propriu. De poartă se vor ocupa mai târziu, ea având ne aparat nevoie de elementele specifice familiei. De aceia n-o să găsiţi două porţi identice. Funia, simbolul unirii, se pune sub două motive în mormânt. Când soţul văduv o pune ca semn că se vor regăsi şi după moarte. Un caz aparte, dacă familia soţului văduv, sub diferite motive nu acceptă recăsătorirea, îl „măsoară” pe soţul văduv în ascuns şi frânghia cu care l-a măsurat se pune sub mort şi se îngroapă împreună. Se spune că în asemenea caz nu s-a putut căsători niciodată soţul sau soţia văduvă. Funia, simbolul unirii, a servit necontenit acestui deziderat, prin diferite poduri suspendate, a unit maluri la transportul cu bacul, dar mai ales a unit oameni. Urcarea pe frânghie, folosită la figurat, înseamnă a te ridica asupra cunoştinţelor altora. Vă mai aduceţi aminte celebrele cuvinte spuse de Apostolul Pavel:”Am o vorbă asupra voastră”, ceia ce înseamnă de fapt că lucrurile ce le va spune sunt necunoscute de ascultători. Revenind la poarta maramureşeană, în întregul ei înseamnă familia, iar acoperişul, încununarea căsniciei, copiii. Stâlpii sunt cei doi soţi care-şi sprijină pruncii întotdeauna şi necondiţionat, iar copii, acoperişul, trebuie să-şi protejeze părinţii când vor fi neputincioşi.

(vineri, 5 aprilie 2002)

Trecem de oarece vreme prin viaţă cu capul legat şi mâna întinsă. Cam aşa am putea rezuma viaţa românilor din ţară. Datorăm aceste stări acelor care ne conduc, de fapt chiar ei ne mijlocesc, sau ne impun aceste dezonorante destine. Se reiau aceste frământări politice, care se amplifică, lucru observat de oricine, dar cu toate acestea, spre deosebire de „alţii”, la noi n-a ieşit nimic din ele. Etapele prin care ar trebui să ajungem la traiul bun promis nu s-au executat încă. Este adevărat că se vorbesc multe dar este şi normal, ce nu se vede, ce nu se poate pipăi, vântul le spulberă. Pentru a nu crea ambiguităţi vom da un exemplu. Domnul ministru Sârbu, în anul trecut şi chiar în acest an, a apărut la televizor să ne spună că în învăţământ se vor mării salariile cu 8%. Noi nu l-am obligat să se laude. De la 1ianuarie normele de practică (la şcolile generale care fac informatică, Deasemeni) s-au micşorat cu 12 %, eliminând din personal. După aritmetica domniei sale, acestea sunt salarii majorate. Se zvoneşte
Că până la 1 martie se vor „reaşeza” normele şi pentru celelalte cadre didactice. Adică începe un val de concedieri, cu alte cuvinte. Observaţi că de promisiunile care le-au făcut cu locurile de muncă(cele un milion promise) de reducerea de impozite n-are rost să mai vorbim. În politica externă, de bună seamă că mulţi vor spune că ţara noastră este angajată să intre în UE şi NATO. Primul obiectiv se va face când economia noastră va fi compatibilă cu a lor. „V-aţi dezvoltat ai noştri sunteţi” . Dar cum nu suntem „dezvoltaţi”, ne mai dau lecţii, doi trei dolari şu…aşteptaţi la rând! Cu NATO este o problemă mult mai sensibilă, abia după rezolvarea ei mai zic câte ceva şi cei cu UE-ul. Ideea e mai veche. Cineva trebuia să creeze o forţă care să se poată opune Statelor Unite. A venit idee cu Uniunea Statelor Europene. Cu toţii au fost de acord, mai puţin Anglia, care este pe aceiaşi mână cu SUA. Cu toţii au fost de acord cu excluderea Rusiei, care a înţeles şi trece la contraofensivă. NATO care-l diriguieşte SUA, dar în afară de ei şi Canada celelalte sunt statele din UE. NATO pretinde viitorilor aliaţi la integrare, pace cu vecini. Acest lucru-i un fleac pentru ruşi, care de această dată nu-şi bagă trupele în Moldova, îşi bagă limba. Ca să ne avem bine cu Ucraina, nu trebuie să ne intereseze dacă Insula Şerpilor este pământ, bază militară sovietică sau graniţa cu România. Ne având graniţă într-o parte a ţării, nu putem semna acorduri de prietenie sau militare. Practic spre răsărit suntem nimeni. În acest caz nu întrunim condiţiile de aderare, dar nu contează, noi ne facem că suntem şi plecăm (că bani avem destui) în misiuni NATO. Americanii de când au fost „atacaţi” au primit mână liberă să meargă să ocupe ce vor din lumea asta, dacă ei vor bănui că acolo sunt terorişti. Credeţi că altceva şi-au dorit ? Acum chiar că nu mai au nevoie de nimic. Ce le-a trebuit au, şi mai mult, acţiunile lor sunt girate de ONU care i-a dat mână liberă. În acest timp ruşii fac ce n-au făcut niciodată. Strâng relaţiile de prietenie cu chinezii şi alte popoare asiatice şi arabe pentru a deveni al treilea pol de putere pe pământ. Cred că asemenea permisivităţi politice la scară mondială unde suntem…nimeni, merită o mai mare analiză atunci când îţi împingi ŢARA…undeva…