(joi, 28 februarie 2002)

Suntem bombardaţi zilnic cu fel de fel de ştiri. Cele mai multe se referă nu la traiul nostru auster, ci la „marea dorinţă” a poporului nostru de-a ajunge în NATO şi UE. NU este cazul să analizăm acest aici acest lucru, cert este că această propagandă nu serveşte nimănui, dar are şarmul că atrage atenţia şi gândurile populaţiei spre „ţeluri înalte”.
Dacă urmărim numai oamenii care au decedat în ultimii doi ani, în locuri nu prea onorante (malul râului Săsar, canale, boscheţi, holuri de scări etc.) te îngrozeşti când îţi dai seama cât de mult a decăzut calitatea de om în această ţară. Uitându-ne dinspre UE în coace, se pare că şi ei, ca şi guvernul nostru, au nevoie de slugi şi nu de comandanţi. Cât de atrăgătoare poate fi o ţară care are mai mulţi pensionari decât muncitori (oficial, neoficial sunt alte cifre). Ce să facă cu ei, să-i trimită în staţiuni ? Dar dacă ar fi aşa, cum poate exista o ţară , poate singura, cu atât de puţini muncitori?! Pentru că guvernul nu mai are de unde lua impozite, dacă n-are muncitori.
Dar s-a găsit metoda scumpirilor. Se scumpesc carburanţii, energia, apa (apa în ţara aceasta o plătim de mai multe ori. O plătim când ne face energie, o plătim când o bem, o plătim când tragem apa la WC, când ne încălzeşte, o plătim când curge pe străzi şi o mai plătim şi în alte forme şi stări de agregare). Scumpirile curentului, a energiei electrice, s-au eşalonat anual (bine că nu pe cincinale) şi mulţi oameni se întreabă : DE CE?
Cercetările obţinerii energiei electrice prin mijloace neconvenţionale au fost foarte avansate. Se puteau definitiva. Aveam şi locuri de muncă şi energie mai ieftină. Dar pentru aceasta CINEVA ar trebui să mişte. Dar cât de simplul este să nu faci nimic şi doar să iei de unde poţi. Ţi cam pe toţi care i-am ales nu prea ştiu face nimic. Ba nu, ştiu dormii şi face legi „de vis”.
Nu ştiu cât timp va fi considerat poporul român slugă, dar se pare că a sosit momentul să ieşim cu toţii din amorţeală, să facem proiecte reale de cum urmează să trăiască neamul nostru !

( luni,18 februarie 2002)

Ne macină de la Revoluţie încoace o acută criză de identitate. Îi urâm pe acei care pleacă din ţară şi ştim că lor le va merge mai bine, dar noi nu putem face pasul acesta. Îi urâm pe acei care”rad” pădurile, dar ne mulţumim cu atâta. Povestesc unii care au „bătut” Vestul că nu ne prea agreează nici germanii, nici austriecii, de fapt nimeni. Ciudat nu? Noi care ne ştiam iubiţi şi preţuiţi în întreaga lume. Asta-i situaţia. Dar nu ei sunt de hulit, ci tot noi. Noi suntem aceia care pentru te miri ce ne plângem Curţii de la Haga. Ne dau sfaturi FMI-ul şi Banca Mondială. Ei ne spun cu cât să „sporim” preţul la benzină, la curent, deoarece se vede că nu suntem conduşi de nimeni. Nu-l dorim pe Vlad Ţepeş, dar ne dorim să ne conducă cineva nu „să se facă doar că ne conduc” şi de fapt ne conduc cine vor. Mai nou alte guverne din alte ţări ne fac chiar legi cu aplicabilitate în România. Ăştia suntem şi ne merităm soarta. Cred că poeţii vor cadrul potrivit să se apuce ei să scrie doine, care ştiut este că sunt populare, dar dacă am trecut şi de „plâns” s-o facem calificat. De fapt, cum am ajuns un popor harnic, muncitor, care avea debuşee solide în state ca SUA, URSS, exportatori de nave cu deplasamente de sute de mi de tone, maşini, televizoare şi multe altele, să-şi plângă de milă ? Zic unii că simplu şi aşa şi este. Primul lucru care l-a făcut REVOLUŢIA a fost DISTRUGEREA ordinii nu a structurilor, care vede fiecare că-s aceleaşi. Acei care au „urcat în structurile puterii” n-au fost oameni de calitate. Promovarea lor a dus la o stare de lehamite şi indiferenţă în rândul oamenilor oneşti care ar fi dorit să facă ceva pentru locuitorii acestei ŢĂRI, mai mult, decât să-şi doteze familiile şi pe ei cu averi la care nici n-au visat. Aici a început ceva să se deterioreze. Indiferent ce stare avem, noi rămânem cetăţenii acestei ŢĂRI, cu drepturile şi îndatoririle care decurg din constituţie. Nu avem dreptul să fim indiferenţi la ce se întâmplă în Ţară. Prin asta ne mai diferenţiem de ceilalţi europeni. Dacă un austriac te-a văzut că n-ai pus reziduurile menajere în containerul pentru reziduuri, te-a spus la proprietar. Dacă poliţia germană a considerat că ceva nu-i în regulă la o persoană, s-a deplasat la cetăţeanul la care rezidenţa şi ai fost depistat. Dacă nu eşti acasă , nu-i nici-o problemă. Vine el mâine, poimâne, până te află. Insistenţa aceasta, a organelor de ordine, la făcut pe un român să-şi i-a lumea în cap, plecând din Germania în Spania , numai pentru că se simţea „în vizor” . Deci numai pentru faptul că se efectuau controale, în mod regulat, s-a instituit „normalul”, firescul. Aşa trebuie. Tăiaţi toate pădurile, dar mai înainte puneţi altele în loc. Daţi jos toate statuile, dar numai după ce le montaţi pe cele noi. Distrugeţi minele, după ce aţi realizat noi locuri de muncă. Aşa trebuie să gândească ori ce ROMÂN şi atunci fiecare va avea ce face şi asta se aşteaptă şi de la capetele luminate ale ţării, altfel vom avea mai mulţi puşcăriaşi decât angajaţi şi ei ne vor costa mai mult decât salariile minime ale angajaţilor din economie. Deci să începem cu începutul. Să facem ordine!!!

(luni 28 ianuarie2002)

În perioada 19-27 ianuarie, LA Muzeul de Istorie din Baia Mare s-a organizat o inedită expoziţie de fotografii „Tradiţia mineritului – factor de unitate în diversitatea etnică în spaţiul românesc”. Fotografiile aparţin familiei Gaal Oszkar din Lupeni şi au fost realizate în perioada 1910-1939 pe suport de sticlă. Cele mai multe au rămas nedevelopate până în prezent. Autorul Gaal Oszkar a terminat Şcoala de Topografie în Baia Mare în anul 1905 şi a plecat să se angajeze la Societatea Minieră „Uricani – Valea Jiului”. La această societate Gaal Oszkar ajunge până la apogeul carierei, Topograf Şef al minei. A fost un personaj deosebit de ataşat de profesie şi de ortaci. În anul 1900, Academia tehnică din Budapesta, pentru manualul ce-l realiza la secţia minieră, au avut nevoie de o fotografie cu minerii lucrând. Nici un fotograf nu au putut realiza atunci în subteran o fotografie de lucru şi cred că nu de specialişti ducea lipsă Academia. În numai câţiva ani, topograful Gaal Oszkar face asemenea fotografii de-o acurateţă nemaiîntâlnită până atunci. Cele treizeci de fotografii s-au executat sub îngrijirea nepotului său, inginer Francisc Oszkar Gaal , care s-a bucurat de sprijinul deosebit al dr. Gheorghe Firczak, deputat şi preşedinte al Uniunii Culturale a Rusinilor din România, om de-o deosebită solicitudine şi de mare ajutor care s-a implicat direct atât în realizarea fotografiilor din materialele fotografice recuperate, cât şi în organizarea acestei Expoziţii.