„Vinde averea ta săracilor” ( 9 iunie 2000 )
(Evanghelia lui Matei 19/21)

Ori ce se va întreprinde în această ţară, nu se va putea şterge „mitul Ceauşescu”. Paradoxul este că el dăinuie, nu prin lucruri bune şi prin relele care le-a făcut. Ne-a omogenizat pe toţi. Toţi eram doar „poporul român sau naţia română”, cu alte cuvinte pe fiecare îl apăsa acelaşi jug şi suferind împreună, eram solidari şi nu de puţine ori făceam haz de necaz. Cât de rău ne este astăzi nu ne-a mai fost niciodată.
„Marii oameni” de astăzi se ocupă doar „de-a dezbina şi stăpânii”, ca să nu ne”prindem”, au aruncat pentru a doua oră între noi „Turnul Babel”, redescoperindu-ne în varii religii, şi secte, în toate naţiile posibile. Nu sunt urâţi pentru averile „dobândite”, ci pentru minciunile care ni le servesc de hrană. Cât de încântaţi am fost că vom avea „o campanie electorală decentă, fără atac la persoană”. Ne-am gândit „ Domnule Vivat Democraţia”, după carene-am pus întrebarea: „Doamne ce-or avea de ascuns?”, că n-ai voie numai să-i lauzi! Apoi mai ies pe ici pe acolo ceva „bani curaţi”, „ţigarete”, droguri, terenuri etc. Un om sărac cred că ar lăsa „gura lumii slobodă”, dar cine are musca pe căciulă, şi apoi cine fură căciula altuia, nu-i convine. Domnii doresc să-şi primească „scaunul în linişte şi pace”. Cine n-a fost niciodată ales, habar nu are ce-i „cu scaunul acela”. Uitaţi-vă câte daruri şi promisiuni ne „aruncă” pentru un simplu scaun. Da, dar din acel „scaun” ai făcut aproape şapte milioane de şomeri, hotărăşti cine va fi şi cine nu va fi director, prefect, preşedintele consiliului judeţean, cui dai terenuri, cui îi vei da case cu o chirie la valoarea unui pachet de ţigări etc.
Omul simplu redus prin „grija” lor la „simplu muritor”, asistă la acest spectacol fără TVA(chiar nu trebuie taxaţi), spectacol care nu ţine de sete şi nici de foame. El vede că mia aia de miliarde de lei, alocată campaniei electorale, este mult mai mult decât primeşte mineritul. Tot el ştie că reparaţia unui km de drum face vre-o cinci miliarde şi de aceşti bani s-ar putea repara din cei 156.146 km câţi are ţara vre-o 60.000 km de drumuri. Din acei bani s-ar putea cumpăra pantofi pentru patru sute de milioane de oameni. (români sunt numai 23 de milioane). El vede dar puterile lui sunt nule. Poate atât ar mai putea zice: „Vedeţi măi că încă n-aţi zugrăvit ce a construit „ăla” !

(mai 2000)

Căldura acestei primăveri a accelerat şi vermiala acelor care ni se doresc „aleşii noştri”. Emisiuni nenumărate la toate posturile de radio şi TV locale, cât şi cele centrale. Toţi se străduiesc să ni-i prezinte pe viitorii primari, consilieri locali şi judeţeni. Este un lucru bun, foarte bun, Îţi poţi imagina câtă pregătire şi muncă depun moderatorii acestor emisiuni să placă, să fie atractive, să trezească interesul şi în final să ne fie şi utile.
În puţinele ore de când „s-au lansat” aceste emisiuni, deja aproape fiecare candidat a avut câte-o emisiune radio sau TV, în care s-a străduit să ne impresioneze, să-l remarcăm, să ne „ungă la suflet”. Cu toate promisiunile „solemne” că nu vor face „atacuri la persoană” , de regulă acesta-i punctul forte:”Eu voi face mai mult şi mai bine ca actualii sau foştii”. Alegerile fiind ”locale” , omul de rând crede că ar fi trebuit ca aceşti „solicitatori de voturi” să de-a măcar impresia că îşi cunosc cât de cât oraşul. Din spusele dânşilor reiese de fapt că nu ne vor fura (motivează acest lucru prin faptul că :”are de toate”).Alţii au împărţit deja cadouri în valoare de câteva case (o singură persoană) deci şi ei au bani. Îţi pui întrebarea : „De ce şi-or fi dorit cu atâta ardoare funcţia dacă au ce le trebuie?”, că doar nu pentru noi „se aleg”.
Poate n-ar fi fost rău să ne spună ce intenţionează să facă cu cei doi copii ai familiei Burian, care merg alternativ la şcoală, deoarece au numai o singură pereche de tenişi. Poate ar fi fost lăudabil să aibă o listă cu oamenii care „mor de sete lângă râu, că n-au după ce bea apă”, dar dacă nu ştiu câţi votanţi sunt în oraş, de unde să-i ştie pe ceilalţi. Ne-am fi dorit din partea lor, ca măcar o basculă de piatră ce bate drumul”Berăriei” să fie aruncată lângă piciorul „podului Decebal” că altfel iar ne vom vedea atârnaţi pe „plută”. O întrebare mai grea:”Cum ar putea să-şi facă casă un om din propriu lui salariu?”. Nu ne supără dacă acest răspuns vine chiar de la un director care lucrează în construcţii. Dacă n-are acest răspuns, noi o să îl oferim să-l consulte la redacţia ziarului şi pentru acest lucru eu nu cer să fiu nici primar şi nici consilier. Doresc doar să ajut pe acei care au nevoie.
„Am scăpat păsărica din gură”. Dacă acestea ar fi unicele criterii de alegere, adică servirea obştii, a comunităţii, viitorul ales având numai asemenea preocupări, suntem siguri că v-a avea cu ce-şi umple timpul iar la viitoarele alegeri n-o să fie obligat să zică:”Că n-o să ne fure”! (nouă cel puţin nici nu ne-a tunat prin cap aşa ceva), dar ei…

(8 aprilie 2000)

Am străbătut „frumoasele” zile ale redobândirii „părţilor sociale”. Aveam bani mulţi, care se devalorizau văzând cu ochii. Am mai petrecut şi alte zile „frumoase” care accentuau haosul din fosta societate „bine diriguită”. Am început să cunoaştem, dar mai ales să simţim, efectele şomajului, urmate de acea cădere psihică cu armatele ei de sinucigaşi, după care a venit acea nesiguranţă, când nimeni nu are încredere în nimeni. Acum suntem „aici” . Din 16 milioane „populaţie ocupată în câmpul muncii” am rămas 5,3 milioane. Sunt unii în aceste momente care-şi pun întrebarea:” de ce n-or fi bani la buget?” Tot ‘mnealor au crescut taxele (pe maşini, pe clădiri, taxe comunale etc.), exact atât cam cât este salariul minim pe economie (başca pensiile) şi acum sunt foarte supăraţi că „unii” , care între timp au devenit „majoritatea”, nu-şi plătesc obligaţiile. Păcat că dânşii atâta matematică nu ştiu să facă o scădere, o simplă scădere, şi atunci ar sesiza deficitul de bani sau de minte. Ce dânşii au „realizat” am văzut. Cu toate acestea, toţi ştim că nimic nu se poate face fără ordine. Latura dureroasă-i că fiecare aşteaptă ca „celălalt” s-o facă.
În anul 1953, un copil de zece ani făcea ordine în parcul din Bistriţa. Trecând pe lângă parc nota numerele de biciclete (da pe atunci bicicletele aveau numere), a acelor comozi care nu-şi duceau bicicletele pe lângă ei pe aleile parcului. Lista cu numerele de biciclete o lăsa la ofiţerul de serviciu al miliţiei şi persoanele „în cauză” a doua zi se înghesuiau la ghişeu să-şi plătească amenda care cu timpul sporea.
Acum suntem mai „elaboraţi”. „Unul” vede o maşină parcată aiurea. „Dă” un celular la un anumit sevice. Apare o maşină cu doi meseriaşi care-i blochează roata şi se felicită firesc cât au fost ei de grozavi. Este eficienţă nu? Sunt în Baia Mare în jur de o sută de atelaje cu câte un căruia îi numeri coastele. Aceste atelaje, în existenţa lor, n-au cărat nimic util ci numai lucruri furate ! În atelaje sunt 3-5 indivizi care se aruncă în haită pe ce şi-au propus să subtilizeze şi dispar. Se cunoaşte numărul acelor atelaje? Poate cineva explica cum persoane fără case, fără pământ în oraş, fără păşune, poate întreţine un cal şi propria-i familie? Cunoaşte cineva cine-i constructorul acestor atelaje?
Toată lumea se plânge cât de rele sunt drumurile. Frumos ar fi ca „aceiaşi lume” să se fi plâns şi cât de rele au ajuns trotuarele pe care tot dânşii „au tras” ale lor maşini, cunoscând că trotuarele n-au structuri de rezistenţă, iar maşinile nu de puţine ori sunt de tonaj greu. Lăsaţi domnilor trotuarele pietonilor !
Poate ar mai trebui spus şi acelor care momentan sunt foarte preocupaţi de alegeri, de folosirea banului public, ca domniile lor să „prindă un scaun”, că o populaţie disponibilizată de câteva milioane de oameni este periculos să nu aibă nici-o preocupare în producţia de bunuri. Unii au încercat ceva şi au reuşit primul faliment.
Am putea începe de aici nu?!