(18 martie 2000)

Ce se vede acum în oraşe nu-i un imbold prea mare pentru un copil, pentru un tânăr, aşa că n-am fost tare uimit când ţică al meu într-o zi mi-a răsuflat.
– Tată de ce nu suntem noi ţărani?
– De ce vrei tu să fim ţărani?
– Tată, am avea şi noi un câine, nu ne-ar bate la cap „vecinul” de sus, am ţine animale. Dar numai aerul curat fără plumb nu ţi-e suficient.
– Ba. Suficiente-s toate. De fapt şi una singură ca să poţi iubi pământul care te hrăneşte. Dar vreau să-ţi spun că noi an fost ţărani. Nu tu, părinţii mei.
– Cum? Şi de ce nu mai eşti?
– Povestea-i cam lungă şi dureroasă şi-o să stricăm frumuseţea acestei zile povestind-o.
– Spune, nu mă supăr.
– Văd că după tine musai o zi să fi ţăran.
– Dacă se poate.
Nu se poate dragul tatii. Sora mea mai mare, şi bineînţeles că şi mama, mi-au spus odată o poveste, care poate aş fi uitat-o dacă unii, măcar acum şi-ar vedea de rosturile lor. Era demult. Am fost ocupaţi proaspăt când părinţii mei erau ţărani şi trăiau din roadele pământului cel aveau, mai aveau şi o văcuţă, un purcel, ca ori ce om din satele noastre. Era greu de circulat dintr-un sat în altul. Era nevoie de”azvais” de la comenduire. Într-un sat vecin, părinţii mei aveau fraţi şi unul dintre nepoţi se căsătorea. Au trebuit să fie prezenţi la nuntă. S-au dus rugând o vecină să aibă grijă de noi că eram tare mărunţei. Toate au decurs bine pentru acele vremuri. Şi după ce părinţii mei s-au întors, vecina a şoptit ceva cu tata şi mama. Mai târziu am aflat că vecinul nostru Ianoş a fost în seara precedentă şi ne-a salutat cu:„Sara bună unguri1” . Văzând că tata nu era acasă, s-a scuzat şi a plecat. Tata nici nu s-a dezbrăcat şi a plecat la Ianoş, de la care a venit târziu şi tare supărat. Mama l-a descusut şi am aflat de „gluma lui Ianoş”. El i-a spus tatii că dacă nu-şi procură intr-o săptămână „certificat de român” autorităţile de atunci îl vor considera ungur şi-l vor trimite pe front. Tata i-a mulţumit pentru acea informaţie, dar când a aflat că „certificatul” costă 3000 de pengo, a crezut că moare. Şi-a vândut boulenii şi ce-a mai avut şi şi-a „scos” certificatul. N-a durat o săptămână şi toţi acei care n-au dobândit certificatul au fost mobilizaţi. Puţini s-au întors. Apoi a venit şi peste ei războiul, foametea şi tot ce a avut ţăranul de tata şi ţăranca de mama, au vândut să umple cele şase guri care le aveau, copiii lor. După ce şi-au vândut şi pământul pe nimic, s-au „tras la oraş”. Dacă tu vei fi cândva ţăran, să-ţi ajute Dumnezeu să ai mai mult noroc de pământul tău şi iosagul tău.

Am dori să fim scutiţi de problemele altora. Ne sunt suficiente ale noastre. Dar să nu uităm că de la indiferenţă la dispreţ graniţa-i transparentă şi dacă avem cât de cât puţin bun simţ în fosta noastră educaţie n-ar trebui să facem acest pas Mona Nicorici, secretar de stat, anunţă printre altele că:”profesorii şi-au primit tot ce şi-au dorit”. Oamenii în cauză-i mulţumesc, dar nu-i doresc ca domnia ei să primească ce au primit ei. Concret, ultimul salariu întreg în învăţământul liceal a fost pe 12 noiembrie. În 26 noiembrie s-a primit un „avans”. În ziua de chenzină, a doua din decembrie (10-12), iar s-a primit un avans atât de mare că spunea că un cerşetor câştigă mult mai mult într-o zi. Prin 15 decembrie a apărut la televizor dl. Marga care a spus că în învăţământ au fost distribuite toate drepturile băneşti, inclusiv al 13-lea salariu. Asta la televizor. În realitate, noi nu am mai primit în luna decembrie nici-un leu. Am rămas să facem sărbătorile de iarnă cu avansul primit în 10, care a fost de 3-600.000 de lei.
Pe perioada vacanţei, indiferent că ai avut sau nu program în şcoală, condicile au fost închise. A venit ianuarie şi am primit deja o chenzină pe cele nouă zile de concediu. A pornit greva, timp în care a apărut o OG. În care se spune că :”pe timpul grevei, profesorii au toate drepturile, mai puţin cele salariale”, drept care am primit la şapte zile de concediu pe februarie 200.000 de lei avans. Suntem în 15 martie şi ni s-au plătit zilele din 24 februarie până la sfârşitul lunii februarie şi din al 13-lea salariu o proporţie de 60-80%.
Ca să „nu batem apa în piuă”, din 12 noiembrie şi până astăzi nu s-a dat încă un salariu complet în învăţământ., după 120 de zile în care numai 20 au fost de grevă. Totuşi am primit ceva în plus, ieri, în şedinţa de taină, s-au propus primii disponibilizaţi din învăţământ, evident că fără „ordonanţe” şi până la 1septembrie 2000, 83.000 de dascăli vor fi trecuţi „la făcut cuie”. Întradevăr doamnă Nicorici , am făcut grevă şi am primit tot ce ne-am dorit. (16 martie 2000)

Istoria patriei ne arată câţi domni viteji au ţinut pe braţe scutul neatârnării noastre care, ciudat, în acelaşi timp gândeau şi la reîntregirea ţării, a tuturor românilor, ca să nu fim cum spunea marele Iorga:”Singura ţară înconjurată de propriul său popor”.În acest efort îl putem aminti pe Iancu de Hunedoara, pe Ştefan Cel Mare şi Sfânt, şi pe primul Domn al tuturor românilor Mihai Viteazul, şi de la el speranţele şi încercările românilor au dus la 1918 când, la 1 decembrie „ne-am văzut visul cu ochi”. Ne mai mângâiem cu gândul că Ţările româneşti n-au fost făcute paşalâc, că pe teritoriul ţării noastre nu staţionează trupe străine. Dar am pierdut şi istoria. La ce au folosit atâtea jertfe dacă actualii guvernanţi pun ţara la dispoziţia NATO? Ţara este oferită pentru baze NATO, mai înjositor lucru posibil pentru neamurile care au trăit dar mai ales au murit pentru independenţa acestui pământ românesc, care cine ştie cât v-a mai fi românesc. Trupele din bazele militare vin, dar nu mai pleacă. Nu sunt naţionalist dar să vină mercenari care să-ţi folosească untul când tu n-ai bani de margarină? Ei să-şi poată permite luxuri şi tu băştinaşul nu-ţi poţi plăti taxele către stat. Ei să-ţi mănânce pâinea albă şi tu deabea să poţi cumpăra tărâţe? Aşa că vei fi marginalizat în propria-ţi ţară. De fapt abia acum am ajuns la vorbele lui Ştefan cel Marte: „că nu-i a mea, şi nici a voastră” ci probabil că a celor pe care-i invităm respectuos să ne cotropească. Până acum mai aveam şi aveau rostul lor în şcoli cuvintele: abnegaţie, dăruire, patriotism şi de ce nu NAŢIUNE. Acum noile motive de divorţ vor fi:”Mi-a fugit nevasta cu un „blond” din trupele NATO”. Am înţeles-o. Soldaţii aceştia au câştiguri de cinzeci de ori mai mari ca noi, şi aceşti bani vor fi alocaţi de guvernul României. Probabil că-s favorizat, dar multiplele aspecte ale acestor ”măreţe hotărâri” se vor vedea după câteva generaţii, când nepoţii şi strănepoţii îi vor „felicita” pe „actualii”.
„Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar cel Atotputernic veghează peste toţi” (Eclesiasticul 5/7). 12 noiembrie 2001