În sfânta zi a Schimbării la Faţă a Domnului Nostru Isus Hristos, ne-am oferit o plimbare prin Parcul Municipal. De voie de nevoie, aruncând vorbe mai cu tâlc, mai în doi peri, o parte dintre cunoscuţi m-au rugat să le fac publice ale lor nedumeriri, în speranţa că poate ”cineva” le va citi şi poate se şi vor rezolva fără alte „intervenţii”. Întrucât acesta nu este un program electoral n-o să nominalizăm „petenţii” , iar însemnările sper că nu vor supăra pe nimeni.
1-Casele care erau sedii ale unor partide dispărute de pe firmamentul politic şi nu au adresa Unirii 11 vor fi date persoanelor fără adăpost?
2-De ce în parc şi pe trotuare circulă mai mulţi biciclişti decât pietoni?
3-S-au montat coşuri noi pentru resturi. Lipsesc deja vre-o zece. Câţi huligani au fost puşi să facă fundaţii şi coşuri în locul celor distruse?
4-De ce dacă un „om” distruge un copac nu este „rugat„ să planteze alţi 50 în loc?
5-Dacă s-a terminat cu câini vagabonzi de ce în cartierul Săsar mai sunt şapte haite?
6-Furtuna a distrus copacii seculari din parc. Se pot planta alţii poate şi pe marginile şoselelor?
7-Unde a dispărut gardul ornamental din partea de Sud a cimitirului Dealul Florilor?
8-Cele 11ha de pământ ale parcului au fost donate oraşului de Hamory-1841, Stall-1891 şi asociaţia de tir-1892. Cine ţi-a adjudecat din terenul parcului la cine a făcut cerere ?
9-În 1972 un miliţian era martor într-un proces de tentativă de crimă. Faptele s-au petrecut în sectorul lui, el arestând şi pe agresor. Există şi acum poliţişti în misiune prin oraş noaptea?
10-A început stropirea cu apă a străzilor oraşului. Niciodată n-am ştiut cât de mică-i Baia Mare!
11-În miez de noapte, în plin oraş au loc „lupte” de câini. În blocul 21 pe str. Enescu, o familie creşte câini de luptă. Interesează pe cineva?
12-S-a scumpit apa, dar chiar aşa de mult ca un oraş cu 150.000 de suflete să n-aibă o cişmea?
13-Contribuabili, oameni cu domiciliul stabil, oameni cu serviciu, oameni care cunosc legile şi le respectă. Le acceptă. Dar sunt şi din acei concitadini care nu plătesc şi n-au plătit niciodată taxe, nu au şi n-au avut niciodată vre-o calitate prin care să-şi servească ţara. Aceştia îi şicanează pe primii, îi fură, îi mai şi bat, îi şantajează. Ştie cineva de ce?
14-Ştiţi cine s-a exprimat că:”Pentru 20 de milioane nu se scoală să meargă la serviciu?”.În ultimii doi ani acest personaj îşi bate joc de acei care folosesc mijloacele de transport în comun.. Nu există un alt „Cineva” care să repare „invenţiile” primului?
15-În municipiul nostru sunt peste 100 atelaje hipo. Cine şi unde se plătesc impozite pe atelaj, taxe de drum etc.? La ce sunt necesare asemenea mijloace de transport? Mai mult, conducătorii de atelaje au doi trei câini pe care-i asmuţesc din când în când asupra acelora de care nu le convine. E bine nu?
16-Un politician „se dădea mare” la televiziune de „câte a făcut el pentru noi”. Un altul în campania electorală se lăuda că a construit toată Baia Mare.(ăsta da!) şi ultimul ne-a fost prezentat ca indispensabil (poate la iarnă), cred că ar trebui făcute „plăcuţe” să-şi identifice munca. Dacă un parlamentar ar face un singur lucru, unul singur pe an, am avea 20-30 de lucruri făcute de aleşii noştri. Noi le aşteptăm cu drag… august 2001

Vă scriu vouă, celor care „Aveţi două nopţi şi-o zi” (E. Isac), acei pe care ”Nu v-am uitat, minerii mei” fiind tot timpul în sufletul lui Şiugariu, Deşliu şi însăşi Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, v-au dedicat versuri, v-au cântat bărbăţia. Când ne gândim la voi ne gândim şi la ziua în care aţi luat această hotărâre, deloc uşoară şi, implicit la prima zi petrecută cu groaza în suflet în subteran, loc de muncă în care dai mult şi pierzi şi mai mult, care spre deznădejdea voastră, uneori nu numai că seamănă cu mormântul, ci chiar şi este. Cu toate că acesta-i adevărul şi zilele-s tulburi, nu tristeţea trebuie să vă copleşească. Este adevărat că statul cheltuieşte 1,2 milioane lei cu un deţinut/lună şi numai 980 de mii cu un tânăr profesor, cu toate că nu sunteţi cei mai bine plătiţi, de voie, de nevoie, statul nu-şi face datorii în „băncile” noastre, putându-vă ferici copii şi familia cu rodul muncii voastre. Reuşiţi să le furaţi un zâmbet prin ceea ce le daţi, prin ceea ce faceţi pentru ei. Voi, bărbaţii mineri, sunteţi ca piloţii de reactoare, tot timpul doriţi, tot timpul aşteptaţi şi fiecare întoarcere din şut este un prilej de bucurie pentru întreaga familie, de la cel mai mic, care cotrobăi prin traistă după mâncarea „rămasă” şi până la soţiile iubitoare şi mame. Nu de puţine ori şi nu puţini au fost aceia care s-au întrebat „ce vă ţine acolo?”, ştiind cu câtă groază se intră în mină. Iar voi le puteţi răspunde că nimic nu v-ar putea reţine dacă n-aţi cunoaşte OMENIA, Acolo unde-i mai greu, acolo unde greutăţile sunt mai mari, apare şi se dezvăluie acest sentiment, care-i ca o dulce beţie, care te atrage, te inundă. Omenia celor din adâncuri este simţită de toţi cu care vi în contact, şi ei vă respectă pe voi şi sentimentele voastre. De ziua voastră doresc familiilor bunăstare şi sănătate şi vouă ani rodnici fără boli şi accidente. La mulţi ani, mineri! NOROC BUN!

„Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor”
-EMINESCU-
Aceasta-i „explozia „ lui, la maşinaţiunile guvernului de atunci, care l-au scos din funcţia de bibliotecar, mai apoi şi din cea de revizor şcolar. Poate că, dacă nu cădea guvernul ar mai fi fost revizor şcolar dar rapoartele înaintate de Eminescu arătau starea jalnică din învăţământul românesc la acea dată, în anul 1875. Acum stimaţi cititori „este mult mai bine”. Salariul minim pe economie este de 1,4 milioane, dar nu şi pentru dascăli. Nu se alocă alţi bani pentru reparaţii, pentru materiale didactice, sau materiale de instruire. De bonuri de masă nici nu poate fi vorba. Cu toate acestea, după revoluţie ne-au vizitat şi pe noi, un ministru sau altul ai învăţământului din ţările respective, unii cu ocazia Olimpiadelor şcolare internaţionale. Trei dintre miniştrii de resort din: Franţa, Turcia şi Polonia, în diferite ocazii, s-au exprimat că:”Învăţământul românesc este cel mai bun din Europa”. Axându-se pe aceste fapte, ne-a promis şi nouă dascălilor, salariul minim pe economie domnul Adrian Năstase care cu nici o lună în urmă ne cataloghează pe dascăli de handicapaţi (vezi ziarul Libertatea Nr.3329 din 11 iulie şi, pentru a vedea că exprimarea nu-i întâmplătoare, în programul perfectat între organismele UE „ăia îşi fac datoria şi s-au achitat de sarcinile ce le-au revenit prin convenţii”. Contractele erau ca partea română să contribuie cu „cealaltă jumătate” printre care şi elaborarea manualelor. Ciudăţenia vine de acolo că acele manuale nu s-au tipărit nici unul în provincie şi nu au obţinut nimeni din provincie aprobare pentru a tipării, dacă a realizat, un eventualul manual. Cu toate acestea au existat şi cadre didactice din provincie care au realizat manuale. Acestora li-s-au pus atâtea piedici până i-au dus la descurajare. Una dintre acestea era realizarea manualului tipărit deja şi să fie pus şi pe suport electronic… de aici era simplu pentru unii…. Dar nu s-au realizat multe tipuri de manuale şi se pare că metodele de muncă se doresc aceleaşi ca şi până acum. Văzând marea masă a şomerilor am elaborat două metode de calificare. Una se referea la calificarea persoanelor care lucrează „pe apucate” şi cum s-ar putea califica, cealaltă a OMNIMESERIAŞULUI, preconiza un meseriaş care să nu poată fi trecut în rândul şomerilor. Acestora li-se face o cultură tehnică aplicată care să le permită adaptarea foarte rapidă la o eventuală schimbare de produs. Le-am adus la cunoştinţa Ministerului Învăţământului şi Cercetării în 2 III 2001, iar prin adresa 16669 mi se răspunde: „Am luat act de propunerile dvs., care vor fi înaintate spre analiză direcţiei de resort”. Au trecut şase luni. Peste o lună începe şcoala. Aşa ne conduc, aşa mergem înainte! 13 august 2001