S-a obţinut cu greutăţi şi foarte mari intervenţii, să nu se mai puşte masiv în carieră. Practic începând cu luna iunie a anului ’70, cariera să nu mai dea producţie. În momentul când au realizat de fapt ce înseamnă concret acest lucru, adică de acum să dai producţie cu maşina de încărcat, a cărui cupă raportată la un excavator uriaş din carieră, care avea o cupă ce la o singură umplere „punea” patru metrii cubi din carieră, şi-au dat seama că o bună parte dintre ei va trebui să-şi afle de lucru în altă parte. Efectuarea exploatării numai prin subteranul minei, nu le va mai aduce banii ce i-au câştigat cât timp au lucrat în carieră, nicăieri şi niciodată.

******

Angajarea de personal a fost problema permanentă a Exploatării Miniere Şuior. Cum mina aceasta era ce-a mai departe de oraşul Baia Mare, oamenii trebuiau să se trezească dimineaţa la ora patru, lucru de-o inconvenienţă incomentabilă. Cine se trezeşte la ora aceia, trebuia seară de seară, să fie în pat la orele opt. Ori asta presupunea ca nici cele două ore despre „dânsa şi despre dânsul”, program care se mai dădeau la televizor să nu le mai apuci, başca faptul că ţi-ai amanetat întreaga viaţa să nu mai poţi participa la nici-un act de cultură petrecut în oraşul tău. Dar „toate le-am trăi uşor” de n-ar fi existat presiunile colosale ce se manifestau asupra excavaţiilor din subteran, nemaiîntâlnite de minerii de la minereuri, presiuni care multora le-au luat viaţa sau le-a mutilat fiinţa. Presiuni enorme, metode noi de exploatare, unele proaspăt încropite, aşezarea zăcământului în masivul acesta nesigur, toate acestea au schimbat din mers mineritul tradiţional de la minereuri neferoase cu metode şi materiale noi, greu asimilabile de minerii care trăiau cu frica în sân, lucrând fără a avea nici cea mai mică siguranţă. Unele dintre aceste metode şi materiale noi, încă nu erau asimilate de acei ce validau siguranţa din punct de vedere al mineritului, a ori căror utilaje şi materiale noi ce se introduc în subteran. La susţineri, pentru prima dată se abuza de armăturile metalice, stâlpi cu fricţiune, stâlpi hidraulici, armăturile TH, armături de oţel, toate noutăţi, care aveau alte procedee de montare raportat la ceea ce cunoşteau minerii la acea dată. Au mai apărut armături din materiale poliacrilice armate cu oţel şi folosind bandaje din acelaşi material. Unele-ţi prindeau degetele fiind prea grele la bucată, cele din răşini poliacrilice te tăiau la mâini, dar toate se prezentau la acele presiuni ce se exercitau în masivul Şuior, ca nişte paie. Se ştie că unele profesii sunt mai susceptibile, mai uşor influenţate de unele manifestări mistice. Toţi cei care lucrau aici se credeau blestemaţi. În această ordine a misticismului profesiilor, există credinţa că după călăii de profesie, în urmează marinarii şi de când se lucrează în această mină, au trecut pe locul trei minerii. Profesia de miner a fost şi este mare generatoare de legende şi poveşti ale acestei ocupaţii. Dar la Şuior minerii aveau toate condiţiile pentru a crede şi mai mult în poveştile şi întâmplările mistice. Nimic din ceia ce ei ştiau despre minerit, nu se potrivea aici. Toate erau altfel decât au învăţat şi lucrat ei până acuma. Galeriile minelor, filoanele lor, aveau de regulă nume de regi, regine, Sfinţi.