Unul dintre elevii practicanţi care făcea practica în atelier, a primit misiunea de-a executa aceste flanşe. Lucrul propriu zis consta din trasarea flanşelor şi găurirea lor, pentru a se putea monta şuruburile de asamblare. Celelalte operaţii erau de competenţa sudorului şi ale strungarului. Practicantul a început găurirea celor circa două mii de flanşe. Avansul manual al maşinii de găurit, şi puterea cu care el putea împinge burghiul gros într-o tablă de 14 mm, era mică şi-i răpea un timp mai mare de o oră, doar să realizeze găurile la o singură flanşă. Descurajat, nu pentru timpul consumat la realizarea unei singure flanşe, ci mai ales că el a devenit „nodul” în realizarea acestei conducte magistrale de aer din Orizontul George (în numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar pe acele plaiuri, varianta numelui de Gheorghe nu este uzuală.). Practicantul s-a dus la maistru şi şi-a cerut voie să-i permită să lucreze la noua maşină. Cam neîncrezător, maistrul a acceptat şi datorită faptului că nimeni nu s-a „apropiat” de noua maşină de găurit. Pentru a lucra, aşa cum scria în cartea tehnică, erau necesare unele operaţii premergătoare, considerate de ceilalţi ca pierdere de vreme, mai ales că-i îngrijora „posibilitatea” că nu vor realiza în timp conducta magistrală. În acest caz, şeful de echipă, maistrul, aveau obligaţia să intervină pentru ca lucrarea să nu sufere decalări de timpi în execuţie. Aşa ar fi fost normal. Normal ar fi fost ca să nu pună un practicant să realizeze cea mai importantă operaţie a unei instalaţii magistrale pe umerii acestui elev, care totuşi nu era nici calificat şi nici salariat. Faptul că nimeni n-a îndrăznit să lucreze la noua maşină, s-a încetăţenit, ca ori de câte ori trecea Mecanicul Şef pe acolo, sub formă de glumă mai sarcastică, îl întreba pe maistru „când o casează?” deoarece vedea clar că muncitorii, efectiv se feresc să lucreze cu ea. Lupta între cele două generaţii de meseriaşi, acei care au învăţat meserie prin propriile puteri, la locurile de muncă şi „acei care acum au venit de pe băncile şcolilor profesionale, ca muncitori şcoliţi”, parcă le-a „fugit logica” şi aşteptau cu interes rezultatul acestei „bătălii” nedeclarate. După cum credeţi, practicantul şi-a pregătit tot ce era necesar, după prescripţiile cărţii tehnice ale maşinii, care prezenta şi nişte metode şi procedee de productivitate mărită, apoi a pornit maşina. Elevul, ca şi cum ar sugera o avarie, a imitat o fugă din atelier, chiar în momentul cuplării, ceea ce a făcut ca şi ceilalţi muncitori care-l „filau” să se îndepărteze „încetişor” dar hotărâţi până când s-a reîntors practicantul. Maşina şi-a văzut singură de lucru, de emulsionare, avans şi oprire la terminarea găurilor. Practicantul a făcut următoarea reglare şi din nou s-a dus „la plimbare” până maşina-şi făcea treaba. În prima zi a terminat prima sută de flanşe la noua maşină, lucru ce i-a durut pe meseriaşii bătrâni care se făceau că nici nu-l observă, dar care acum trebuiau să recupereze timpul pierdut la montajul conductei, până elevul practicant le-a terminat primele sute de flanşe. Tinerii elevi jubilau, dar nu pentru mult timp. Noua conductă trebuia izolată de agenţii corosivi din subteran, operaţie care s-a executat cu bitum. Dacă le-a plăcut cum au reuşit izolarea conductei magistrale elevii practicanţi, nu au spus nimănui, cu toate acestea s-au hotărât să le de-a toate conductele din mină cu diametru mai mare de 2”.