Dupa ce a condus-o acasa, Mara a intrat in cotidienele treburi ale gospodariei, iar discutiile care ar fi urmat firesc, neavand o anumita ambianta, nu-si mai aveau rostul, asa ca Todut si astazi, ca si ieri de altfel, isi cara amarul din suflet spre caminul de baieti. in atari situatii nu era capabil sa-si rezolve niciuna dintre problemele lui si timpul… timpul se scurge imperturbabil… . Si-a sustinut si ultimul examen, a reusit… era absolvent… si normal a inceput sa-si faca bagajele. in vremuiala creata de absolvire, de despartire, de promisiuni si copieri de adrese, observa ca… un “elev de serviciu” il solicita sa vina la poarta: “Ca-1 asteapta o doamna”. Dupa potolirea rumorii iscate intre ceilalti colegi, Todut jenat parca de dezvaluirea aceste-i probleme intime, il repezii pe elevul de serviciu:
– Tu nu vezi ce fac?!
– Todut te-am anuntat ca esti cautat. Nu trebuie sa multumesti, poti face ce doresti! N-ar fi dorit sa plece in fata galagiosilor si limbutilor colegi, sa se intalneasca “c-o
doamna” dar nu era incotro. in aclamatiile celorlalti, a coborat sa vada “doamna”. A vazut-o si nu credea ca o cunoaste. Era gata sa se intoarca, cand “doamna” se apropie de el si-1 intreaba:
– Tu esti Todut?
– Da, doamna. Eu sunt Todut. Cu ce va pot fii de folos?
– Am o nepoata, Eva o cheama. Te roaga sa vii pana la ea.
– Doamna, nu as dori sa fiu nepoliticos, dar eu sunt la capitolul: strans, sters si drumul spre gara! Nu vad cand si, mai ales, unde as putea sa ma intalnesc cu ea, cu atat mai mult cu cat ea, mi-a spus atatea ca mi-ar trebui o viata de om sa le uit. Mi-a mai zis ca in aceste zile va pleca acasa. Ce sa aleg din toate astea?
– Te rog frumos sa-i faci hatarul! N-a plecat nicaieri. De cand v-ati despartit, sta numai in casa si plange. Te rog sa vii!
– Si cand sa ma intalnesc cu ea?
– Acum. Vii cu mine la noi. O sa vezi si tu unde sta.
– Las vorba colegilor si vin.
– Nu, nu pleca! Te rog frumos vino acum! Vino cu mine!
Cam contrariat de turnura pe care le-au luat lucrurile, Todut o urma pe femeie cu capul plecat. Era foarte suparat. Nu mai credea ca toate cate si le-a auzit de la Eva, se pot sterge, sau ca nu au lasat nici o urma si vor putea iar: “pune de-o dragoste”. in plus il mai zgandarea ceva, in prapaditul lui de sat, se zice ca: “nu-i interzis sa te certi, dar daca cumva crezi ca in aceasta viata o sa mai ai nevoie de acea persoana vreodata, nu-i adresa cuvinte de care ti-ar fi rusine sa ti le mai auzi iar daca cumva persoana respectiva nu ti-e indiferenta, o iubesti, este si mai grav s-o jignesti” El ce-a mai putea repara din tot ce-a fost. Ce a fost Eva pentru el si ce a fost el pentru Eva?
Destinul le era pecetluit. Nu se putea face nimic sa nu se desparta. Scoala s^a. incheiat… aici… in acest oras… el n-ar mai avea ce face… si tot ce-a inflorit intre ei se va vesteji si pierde ca o frunza ingalbenita si nefolositoare. Totul va fi dat uitarii. N-au fost capabili, in dragostea lor, sa-si dea jos “mantia complezentei”, sa se cunoasca mai bine, sasi dea “drum liber” inimilor lor tinere, sa bata la unison, ca macar odata sa ajunga si ei sa se confeseze, sa-si destainuia dragostea, fara ocolisuri. Asa ar fi fost poate bine, dar ce a iesit?
Todut a ajuns la usa indicata de doamna care a venit dupa el, a batut, dar doamna i-a facut semn sa intre. Eva statea pe o canapea si plangea. Cand Todut a intrat, s-a aruncat pe el, prinzandu-se de gatul lui. acoperindu-l in sarutari. Trupul ei se zbuciuma inca de atata plans si rasuflarea-i era sacadata. Todut era total debusolat. Nu i-a mai fost dat sa vada asemenea jale niciodata. Nu s-a intamplat niciodata ca cineva sa planga dupa el, in afara de
mama-sa. Cand plangea mama lui, Todut stia pentru ce plange. Acum Eva, era prima femeie care plangea pentru el, sau dupa el. Precis nu-i era clar sensul plansului ei… Eva era o fata tanara, foarte frumoasa, ca tineretea insasi, si ea-i plange acum pe umarul lui, iar el nu-i putea usura aceasta suferinta. Todut se gandea ca el si-a dorit o camaraderie si s-a infiripat o dragoste pe care el n-o merita. in acel moment l-au podidit si pe el lacrimile.

Constata, pentru prima oara in viata, ca pe lumea aceasta mai exista inca o fiinta care tinea la el, caruia-i pasa de el; era pretuit, cu toate ca el era numai atat cat se vedea, un simplu absolvent de liceu, cu “bacul luat”, cu foarte multe planuri, dar cu foarte putine certitudini. Daca fata aceasta superba il regreta inseamna ca nu era chiar cea mai neinsemnata fiinta din lumea aceasta, nu era un “simplu nimic”… Linistindu-si propriul suflet, era incapabil sa faca acelasi lucru si pentru Eva. in acel moment, cea de care uitasera, matusa Evei, ca ea era “doamna”, intervine:
– Te pot ajuta. iti cunosc foarte bine situatia materiala si-ti pot facilita anumite lucruri. Pot sa-ti rezolv o repartitie pe un apartament am si o promisiune certa pe un post de functionar, daca asta vrei, poti primi si buletin de oras!
Pana in acel moment, pentru lipsurile indurate, poate am invinovatit pe oricine, ca poate numai aceste lipsuri ma faceau sa ma intorc acasa, dar acum, cand mi se ofereau toate, daca le refuzam, puteam sa fiu considerat cu adevarat un ticalos. Sa te afli dintr-o data posesorul a tot ce-si poate dori un barbat, tot ce se poate spera de la o viata: casa, masa si iubita… si sa refuzi toate acestea? De fapt ce refuzai? Stiai ca toata viata vei fugi dupa un serviciu, dupa un buletin de oras, dupa un apartament. Acum reiesea clar ca tu, de fapt, ii acorzi singurul refuz, EVEI.
Matusa Evei observa atenta transfigurarile de pe fata lui Todut, pentru ea era clar ca dintre cei doi tineri numai Eva era indragostita si de aici incepeau toate diferendurile. Sufletul fetei ardea, si cu toate ca baiatul o respecta si se purta ca atare, nefiind constient ca in acea conjunctura si in acele momente dragostea lor nu poate avea nici un viitor, el necunoscand dinainte posibilitatile care astazi i-au fost dezvaluite si care nu au jucat nici un rol intre tineri. Todut inainte de acest moment, a privit posibilitatile reale la care putea aspira si realitatea 1-a impiedecat sa nu se arunce in valtoarea dragostei, sa nu-si doreasca ceea ce nu poate ajunge. Asa s-a vazut astazi plangand pe umarul Evei si ea pe umarul lui, poate ratandu-si sansa vietii.
Multiplele preocupari ocazionate de terminarea scolii, precipitandu-se, l-au absorbit total pe Todut, in momentul cand i-a aparut Eva in viata lui. Eva era ceva nou, ceva proaspat intre atatea obisnuinte scolare. O fiinta draguta, agreabila, o companie placuta, merita sa, dar el n-a avut niciodata pretentii la inima fetei. Nici nu era rost. inainte de aparitia Evei, “planurile” lui erau “facute”. El s-a bucurat de placerea timpului acordat de Eva, nici prin cap nu i-a trecut, ca Eva i-ar fi putut oferi TOTUL. Cand se intalnea uneori cu Eva, Todut avea impresia ca face o repetitie pentru o viitoare prietenie, pentru o viitoare dragoste. Atentia deosebita cu care-si alegea “rostirile”, expunerile care sa-1 reprezinte ca pe o pers6ana politicoasa, tandra, crea intre ei o ambianta deosebita, placuta, de-o tinereasca bucurie. Se parea ca acest fel de derulare a intalnirilor, a fost vazut asa numai de Todut, lucru care 1-a facut sa poata petrece clipe minunate in prezenta Evei dar niciodata negandind la o altfel de angajare pe plan sentimental, lucru ce l-a putut tine departe de focul dragostei. Aceste forme de intalniri, nu erau identice in cantitati sentimentale si pentru Eva. Ea fiinta sensibila, avand toate atuurile pentru realizarea acestui inaltator sentiment, dragostea, care a venit intr-un timp neprielnic, evolutia evenimentelor deceptionand-o profund, trecand de la o stare de frustrare, cu care de fapt au inceput, la cel mai nobil sentiment posibil DRAGOSTEA.
Poate ca in prima faza sa-1 fi inteles pe Todut si dorinta lui de-a avea o companie placuta in persoana ei si, din cate s-a vazut, a si fost de acord cu el, dar cum bine se stie in materie de dragoste, acordul inimii nu-1 facem noi, nu noi suntem aceia care-i acordam frecventa, de abia cand simtim lantul ce ne prinde, ce ne inconjoara si ne robeste, ne dam seama cat pretuim in aceasta “intreprindere”. Uneori ne-o dorim, dar de cele mai multe ori. dragostea se infiripeaza fara propria participare.
Todut si Eva aveau aceeasi varsta si, cu toate ca orele petrecute impreuna nu insumau nici macar o jumatate de zi, au trait clipe deosebite, mladitele dragostei reusind ai le infiripa in sufletul Evei. Din felul cum l-a imbratisat, din tristetea gesturilor, era evident ca Eva iubea si asta nu oricum, ci din toata fiinta si cu toate puterile ei, si de cate nu ar fi capabila o fiinta de 17 ani, care mai este si indragostita? Inima ei era in grea suferinta si pentru moment nimeni si nimic n-o putea ajuta, nu-i putea micsora suferinta… Toate aceste sentimente, apasau greu pe inima«i, dar cel mai insuportabil era gandul ca, acest flacau pe care-1 iubeste, pleaca… se despart si poate n-o sa-l mai revada niciodata…

Interventia matusii, brutala daca te gandesti ca i se adresa unuia care n-are nici macar majoratul, si caruia i se pretindea sa-si cheltuiasca viata, ACUM, in acest moment, unui om care inca “n-a gustat” nimic in aceasta bucatica de viata, era clar ca nu putea intra in discutie “traditionalul” orgoliu barbatesc… i se cerea mai mult decat ar fi avut de dat Todut, barbat in formare, fara metehne. Aceste certitudini ii faceau si mai trista despartirea… Cu patima suferintei si poftele tineretii, Todut a sarutat-o pe Eva si “raspunsul” din partea ei a fost pe potriva, cu toate ca lacrimile-i curgeau din belsug. Dupa “acel” sarut, amandoi si-au intors fetele si s-au despartit… pentru totdeauna.
Colegii lui Todut, plecasera deja la gara, luand cu ei si bagajele lui. Daca tot a inceput cu despartirile, Todut s-a pornit sa-si plimbe necazul, prin orasul care l-a iubit prin iubitele lui, prin orasul care l-a primit si in care s-a mai luminat, crescut, dorit si iubit, in multii ani de liceu si-n putinele-i clipe ramase. Parasindu-1, isi parasea si unii colegi, prietenii, prietenele… si o portiune din putina lui viata.
in sinea lui, Todut si-ar fi luat ramas bun de la toti si de la toate, chiar si de la suferintele si necazurile lui, ne-mai simtindu-se capabil sa le mai poarte cu el. Cu drag le-ar fi lasat aici unde, de altfel, le primise si el, pecetluindu-i pana si dragostea.
Oamenii sunt fii sortii si uneori si soarta are grija de ei. Asa i s-a intamplat si lui Todut, nu a terminat de facut o tura pe Corso cand… sa vezi si sa nu crezi… la un colt de strada, se intalneste nas in nas, cu Mara si familia ei. in acel moment toate necazurile lui se estompara, i-au trecut toate supararile, orasul hulit cu cateva minute in urma a devenit superb si in inima lui Todut au aparut noi sperante.
Dupa cuvintele de complezenta, de aceasta data desfasurate cursiv, Todut propune
vizionarea unui film. S-au dus la “Flacara”. Au intrat grabiti, fiindca filmul incepuse deja. Un lucru era sigur, pe Todut numai actiunea filmului nu-1 interesa, nu-1 preocupa, dar aici la film, profitand de intuneric ar fi dorit sa-i poata sopti cateva vorbe Mareei. Filmul, fiind palpitant, incercarile lui de a-si usura sufletul in fata Mareei s-au dovedit zadarnice.
Mai avea o singura ora de stat in acest oras, dupa care trenul lui, la care avea deja bilet, pleca… Timpul nu se putea dilata si nici filmul nu se va termina pana la plecarea trenului… in timpul cat a stat la film, a tot incercat sa-i spuna Mareei cat de mult tinea el la ea, cat de mult o iubea, cat de mult isi dorea el sa devina prieteni, dar ambianta sonora a filmului ii taia si vorbele si caldura din vorbele lui. Nici imaginea ce se derula pe ecran nu-i era mai avantajoasa si cu o imensa tristete Todut constata ca in conditiile date nu putea realiza nimic si timpul se scurgea nemilos. ii mai ramanea o ultima posibilitate, sa iasa afara din sala, rugand-o si pe Mara sa faca acelasi lucru… Iesi, astepta un timp, dupa care, dandu-si seama ca Mara nu o sa iasa, ca de fapt, ea nu putea realiza acest lucru, sa lase familia si filmul si ea sa plece afara… Cu inima indoita, Todut s-a dus spre gara…
El realiza, ca fata de despartirea ce s-a petrecut ieri, termenii s-au schimbat. Ieri Eva era cea indragostita si el o parasea, iar astazi, el era cel parasit. Mareei inca nu-i vibra lungimea de unda, in consonanta cu a sa.
Daca ar fi existat un privitor la cele doua despartiri, ar fi spus ca fiecare si-a luat ce a meritat. De data aceasta pagubasul era Todut si lui nici macar nu i s-a oferit placerea de a-si pune capul, de-a si-l culca pe umarul, sau in poala ei…
in starea aceasta, de refulat, Todut isi incheia o perioada de viata, de studiu, in acest oras, parasind si parasit fiind de iubita, de prietena, de… Toate se combinau cu scrasnetul de pornire al trenului…
– Dar ce faci draga pe intuneric? ii intrerupse firul gandurilor sotia care tocmai
intra.
– Ai si sosit?! Ma bucur, o sa ajungem la timp la petrecere! Dar cum ai intrat ca nici nu te-am auzit?
– Ai cam cazut pe ganduri barbate!
– Adevarat, dar acuma trebuie sa plecam!