Gustăm deja din ce ne poate aduce seceta. Ne uităm cum se pârjoleşte iarba şi ce amarul au reuşit ţăranii să pună în pământ, şi guvernul aşteaptă să anunţe “starea de necesitate”.
În Baia Mare s-a făcut în Cartierul Săsar înstalaţiile hidraulice pentru reţeaua de hidranţi, dar nu s-a pus o cişmea. Dacă chestia aia ci “porcina” presupune spălarea mâinilor, unii oameni mai în vârstă, cu toată greutatea aplecatului, mai adună uneori câte o hârtie, ceva scăpat pe jos de un copil, dar ce face cu mâna cu care a apucat obiectul respectiv care este murdar?
Nu-şi poate limpezi măcar mâna. O s-o ţină ridicată deasupra capului că de salutat sau strâns mâna unui cunoscut nu poate fi vorba. Dacă tot aruncăm “batistele de unică folosinţă” la gunoi, cine le strânge are mănuşi?
Mi-a plăcut cum guvernul “aşteaptă” să de-a “starea de necesitate”. Înainte de-a aştepta, n-ar putea cumpăra conducte, motoare pompe, folie şi să le de-a în primire satelor, pe oameni concret, unde au avut şi au sisteme de irigaţii, să le reintregească şi să se folosească de ele. Or tot este mai bine e să aşteptăm?
Cu alegerile, suntem siguri că vom vota pe cine vrem şi va ieşi cine trebuie. Totuşi parcă uneori nu este cel mai bun lucru să aştepţi. Atunci de ce nu auzim că sistemul de irigaţii Frunzaru sau Vaslui a fost pus în funcţiune de candidatul la “europene” Gheorghe. De ce ne spun alte prosti. La bună vedere.

INFORMAŢIA ZILEI
De
MARAMUREŞ
Sâmbătă –duminecă 15-16 noiembrie 2008

Mai mulţi autori decât scriitori?
Mai mulţi medici decât doctori?

Sintagma hărtră a unui ţăran şcolit şi întărită hazos de ilustrul nostru prieten, acad. Nicolae Breban, nu poate să nu te pună pe gânduri. Care gând este sufocat zilnic de tipărituri scoase la edituri care fac prostituţie culturală.O prestaţie jalnică, dac-ar trebui să considerăm Cultura cu C mare, deasupra (in)culturii politice. Viitoarea Românie – dacă va fi culturală, desigur – ar fi oripilată de maldărul de cărţi, apărute fără noimă, aparţinând unor grafomani gata de ori ce numai să-şi vadă numele pe-o carte.
Noroc că se scrie şi bine, ca să nu zic mai rău…
Pe stradă, la instituţii culturale, ca să nu mai vorbesc de redacţie, sunt întâmpinat de diverşi autori de cărţi. Le iau, mă retrag în biroul unde numai metaforele, doamna casieră şi femeia de serviciu au acces şi le răsfoiesc. Pe unele le pun deoparte pentru eventuale semnalizări. Pe celelalte… Dintre apariţiile notabile sunt cărţile „Acrostihuri – Aduceri aminte” de Axente Criste şi „Cărticica de vacanţă” a lui Toma G. Rocneanu.
Acrostihuri de vacanţă sau vacanţa anecdotică
Întâmplător sau nu, cele două cărţi apărute recent au un numitor comun:jucăuşul metaforic, un fel de hoby pentru oameni inteligenţi, a căror pasiune este scrisul.Fără pretenţii de a dezvălui lumii taine, cum numai marea literatură le face. Oricum, sunt scrieri oneste cu respectul cuvenit acordat cititorilor. „Cărticica de vacanţă – proze, epigrame şi anecdote”, chiar aşa şi este. Relaxantă, bună de citit pe o plajă sau într-un tren, dar scrisă într-un stil demn de călătorul rafinat. Din păcate ea se adresează unui cerc restrâns: epigramiştii de la Clubul Spinul din Baia Mare sau cel al literaţilor maramureşeni.
Cealaltă apariţie editorială a profesorului Axente Criste versifică teme, despre tot şi despre toate din amintirea dascălului de educaţie fizică, în forma fixă numită acrostih. Adică:iniţialele versurilor citite vertical, alcătuiesc numele poetului sau al altora. În cazul lui Criste, mai ales nume din lumea sportului. Cu rezultate notabile! Şi-n cazul celui mai prolific maramureşan Toma G. Rocneanu(are 25 de cărţi tipărite) şi-n cazul celuilalt.

Ion Burnar

INFORMAŢIA ZILEI
De
MARAMUREŞ
Vineri 9 iunie 2006
Cultura şi politica omului de cultură
Istoria după Toma
Plecat dintre minerii din zona grănicerească a Bistriţei, Toma G. Rocneanu se stabileşte în Baia Mare lucrând în acelaşi domeniu apoi devine maistru la liceul minier. Scrie proze scurte, toate inspirate din viaţa grea a lucrătorilor din adâncuri, apoi articole despre vremurile contemporane şi, în final, romane.
Cineva, văzând cărţile sale pe biroul meu, m-a întrebat de ce nu scriu despre ele. Am scris, am răspuns, dar nu mai apuc să citesc tot ce scrie acest publicist prolific.Le răsfoiesc mereu, însă nu pot să le parcurg cu ochi critic pentru că, vorba lui Arghezi, nu am organ pentru aşa ceva. În ziua de azi, inclusiv criticii care se autodeclară profesionişti răsfoiesc doar cărţile. Unul dintre ei chiar susţinea o rubrică în “România Literară” numită “cărţi răsfoite de…”. Asta însemnând că poţi să-i faci un fel de publicitate unui autor, dar nu ar fi normal să dai verdicte critice de genul “ceva ce seamănă cu literatura”, “este un diletant”….
Te întrebi care este azi scriitorul tânăr şi de perspectivă în afară de multmediatizatul Mircea Cărtărescu? De când a apărut tranziţia, în Baia Mare s-au remarcat nu mai puţin de 47 de autori de literatură. E rău, e de bine? Eu cred că este foarte bine.Dacă vor avea răbdare şi tenacitate în timp se va vorbi despre Baia Mare ca despre un pol cultural al României nu doar ca despre cel mai poluat oraş din Europa ori despre un oraş fără revistă de cultură. Literatura este o activitate inutilă, se poate trăi fără ea, dar viaţa e mai banală şi lipsită de profunzime. Istoria este făcută şi de cei ce scriu literatură. Azi scriitorul nu mai este o vedetă, el este un truditor de multe ori anonim. Ştiu scriitori care au luat Premiul Nobel şi nu erau cunoscuţi nici de vecinii de cartier. Opera da, era cunoscută şi va depune mărturie în timp despre vremurile pe care le parcurgem. Cum ar fi arătat istoria României fără cronicari? Din ce s-ar reconstitui ea? Din dările de seamă, presă, recesăminte, inscripţii pe pietrele funerare. Ce viaţă au dus cronicarii? Mai corect cum au fost ei răsplătiţi? Cei mai adesea au fost bănuiţi de trădare, o veche obsesie românească, şi li s-au aplicat cele mai absurde pedepse. Nici astăzi marii scriitori nu trăiesc din scris, trebuie să presteze diferite munci care îi abat de la viaţa necesară scrisului, creaţiei.
Toma G. Rocneanu a scris un raft de cărţi. Dacă mineritul ar dispărea, iar cineva ar dori să ştie cum au trăit ei va trebui să citească şi romanele lui.

Ştefan Jurcă