Arhiva pentru Categoria » articole «

April 17th, 2009 | Scriitor:

GRAIUL Maramureşului Sâmbătă, 4 – duminecă 5 Februarie 2006

RECVIEM PENTRU EROI NECUNOSCUŢI
ŞI FILOANE SECATE

Un proiect cultural bine gândit şi salutar în intenţiile lui – ne aduce laolaltă, într-un pachet consistent, volumele de proză ale scriitorului Toma G. Rocneanu, maistru instructot şi profesor la Grupul Şcolar Minier (“Gheorghe Lazăr”) din Baia Mare, legat prin toată fibra fiinţei sale de această nobilă meserie practicată aici, în nordul ţării, de sute de ani şi poate de milenii.
Pentru realizarea primului volum, autorul a comprimat şi regândit materialele din volumele: Tânjind după soare, Destine conjugate, Toduţ şi Prietemul meu Andrei.
Deşi viaţa economică şi socială a acestui ţinut şi a oraşului Baia Mare în special sînt strâns legate de minerit şi de munca minerilor – autorii trăitori pe aceste meleaguri – şi nu numai ei, au scris puţin despre viaţa şi munca lor, bibliografia domeniului fiind foarte subţire. Doar câţiva poeţi şi romanceri s-au încumentat să-şi încerce condeiele, ei înşişi fiind apropiaţi activităţii miniere sau chiar foşti mineri. Printre ei îl amintim pe Ion Şiugariu, fiu de miner din băiţa Maramureşului, poetul erou al celui de-al doilea război mondial, care se odihneşte în Zvolen, Slovacia, George Boitor, Nicolae Goja sau George Maria Banu, Lucian Giorgiu, ş.a.
De altfel, despre viaţa şi munca în adâncurile pământului, acolo unde Deasupra noastră n-avem cer/ C-aşa e viaţa de miner/, acolo unde soarele şi cerul sînt, până la ieşirea din şut, doar nişte noţiuni abstracte, întâia aspiraţie şi întâiul gând al tuturor – e greu, dacă nu imposibil de scris cu veridicitate, dacă nu trăieşti această experienţă pe viu, dacă nu ai intrat tu însăţi în măruntaiele pământului, căutând mineralele sau cărbunele, ascultând geamătul rocilor şi izvoarele adâncurilor. Nişte “întâmplări repovestite”, trăite de autor în marea lor majoritate sau aflate de la prieteni sau colegi, o lume pentru care autorul are o stimă reală şi care trezeşte multe nostalgii, întâmplări sau drame care provoacă amintiri dureroase sau duioase, vieţi şi destine zbuciumate, contorsionate, aruncate în suferinţă şi mizerie, chinuri, nimicnicii, josnicii, spaime, traume, speranţe, idealuri, visuri, lumini, cu înţelesurile şi morala lor.
Destinul autorului acestor volume cu şi despre mineri este srâns legat de viaţa acestor oameni ai adâncurilor, lângă care a trăit şi cu care s-a identificat, aşa cum au făcut şi străbunii şi consătenii săi.
Născut printre minerii din Rodna Veche, o străveche cerate a mineritului românesc – autorul maramureşan a cunoscut îndeaproape, de la o vîrstă fragedă, munca, grijile, năzuinţele, frământările şi psihologia acestor oameni aparte.
Este demn de remarcat la acest autor băimărean îndărătnicia, acribia, pasiunea şi dragostea cu care scrie despre colegii şi ortacii din Maramureş, din Băiuţ sau din Rodna, convins fiind că jertfele şi truda lor amară de sute de ani nu a fost zadarnice, că au lăsat în urmă valori spirituale şi materiale şi că totul a avut o semnificaţie, a însemnat ceva de preţ pentru societatea aceasta, chiar dacă acum sunt judecaţi şi asociaţi cel mai adesea cu manipulările politice şi cu violenţa primitivă din deceniul trecut al secolului trecut din mileniul trecut. Chiar dacă au fost şi comentarii răutăcioase la adresa scriitorului, cititorul şi criticul obiectiv nu pot să facă abstracţie de munca şi dragostea cu care şi-a scris cărţile, de talentul său de povestitor, de pasiunea cu care vorbeşte despre greutăţile, suferinţele dar şi despre nobleţea acestei munci, de dorinţa sa de-a scoate la lumină bucăţi de aur din marele filon care a însemnat de fapt cilivizaţia sau, mai bine zis – civilizarea omenirii.
“Dacă mineritul a ajutat la progresul civilizaţiei, aproape nici o civilizaţie nu şi-a inclus minerii în cultura ei” – notează cutristeţe autorul, amintind că şi eroismul, devotamentul, priceperea şi suferinţele minerilor au adus civilizaţia în stadiul în care se află acum.
Prozatorul face cititorilor şi colegilor săi ortaci – pe care I-a instruit şi îndrumat până au devenit stăpâni pe meseria pe care şi-au ales-o de voie de nevoie – un cadou de suflet al cărui preţ e chiar viaţa lor. Aceste patru volume se constituie într-o adevărată epopee a mineritului şi a vieţii minerilor din această parte a lumii, unde dărnicia Creatorului în pietricele colorate şi în flori ale întunericului a modelat, dirijat şi condiţionat mii şi mii de destine în secole de speranţe şi nădejdi.
Povestirile au nerv şi suspans, au acel grad de emoţie omenească simplă dar autentică, par să exemplifice întotdeauna ceva, mai toate sînt populate cu eroi care îşi trăiesc intens, aprins drama, rolul ca într-un film care se derulează sub ochii noştri.
Bine sau rău, frumos sau urât, exemplar sau penibil, eroii lui Toma G. Rocneanu sunt condamnaţi să-şi termine pentru noi povestea.
Ca într-o Şeherezadă adhoc sau ca în “Hanul Ancuţei” se caută pretexte pentru poveste, nu de dragul povestirii în sine cât mai ales în scopul ilustrării unor percepte morale.
Familia este mai presus de toate şi toate se învârt în jurul cuplurilor şi al copiilor acestora.
Cărţile prozatorului băimărean sunt pentru citit în singurătate, lecturi de cursă lungă, adevărate scenarii care pot da idei nenumărate unui bun regizor.
Chiar dacăeste uneori moralizator şi didactic, poate chiar didacticist, chiar dacă are de multe ori scăderi evidente în conţinut, în sintaxă şi în stil, volumele de faţă sînt cărţi demne de tot respectul, care se citesc cu nesaţ şi, mai ales, cu folos.Conştiincios ţelului propus, prezentarea vieţii sociale şi profesionale a minerilor, autorul foloseşte toate posibilităţile oferite de literatură pentru a da consistenţă şi veridicitate personajelor sale, conştient fiind că ele sunt, de fapt, părţi ale unei realităţi aflate la câţiva paşi distanţă, undeva după colţ.
Un autor care crede în valorile perene ale umanităţii, un autor pentru care moştenirea străbunilor nu este un cuvânt gol şi care încearcă să tragă un semnal de alarmă privitor la dispariţia şi disoluţia acestor valori într-o nebuloasă fără nume, dezumanizatoare.

Prof. Drd. Nicolae Păuna-Scheianu

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

INFORMAŢIA ZILEI
DE
MARAMUREŞ
Marţi 24 ianuarie 2006
Un imn adus creşterii şi descreşterii “imperiului” mineresc
Antologia în proză “Minerii Ardealului”, de Toma G. Rocneanu

Nu mai puţin de 15 cărţi şi articole risipite prin presa locală le-a adunat Toma G. Rocneanu într-o amplă antologie de autor, cuprinzând peste 1700 de pagini. Antologia este structurată pe patru masive tomuri cu titlul de “Minerii Ardealului”, care vrea să esenţializeze (şi reuşeşte) toate obsesiile scriitorului de o viaţă, legate de o lume cu bucuriile şi necazurile, de loc puţine, ale unui segment important din economia unei ţări: mineritul.
Chiar dacă nu toate prozele se ridică la standarde estetice performante, acestea merită a fi lecturate cu folos, fie şi numai ca documente, ca istorie vie a celei mai importante meserii din bazinul băimărean de-a lungul timpului, azi, din păcate, într-o ireversibilă agonie. Să nu uităm că, dacă azi suntem ce suntem, se datorează sudorii frunţii părinţilor, bunicilor sau străbunicilor noştri, cei care – după cum metaforic spune autorul – au trăit şi trăiesc încă ziua compusă din două nopţi şi-o zi. Fie şi numai pentru aceasta, Toma G. Rocneanu merită admiraţia şi respectul ortacilor de pretutindeni, iar din partea cronicarului – un demers gazetăresc de suflet.
O amplă panoramă minerească a Ardealului de Nord …
…un imn în proză adus creşterii şi descreşterii imperiului mineresc poate fi considerată această antologie, acest adevărat roman – fluviu. Parafrazând din titlu după “Incrementa atque decrementa aulae Otomanicae” a lui Dimitrie Cantemir nu este întâmplătoare. Mineritul ca şi otomanii – dar pe alte cordonate – au dominat secole de-a rândul viaţa social-economică a ţării.Ca fost redactor de carte la unele din apariţiile tipografice ale autorului, cunosc în amănunţime conţinutul şi frazarea stilistă a lui T.G.R. Pe scurt: în antologia apărută recent la Editura Risoprint din Cluj –Napoca sînt reproduse, cu corecturile şi îmbunătăţirile de rigoare, cărţile:”Destine conjugate”, “Tânjind după soare”, “Toduţ”, “Prietenul meu Andrei”, “Gazeta de suflet”, Iubirile Elisabetei”, “La porţile iubirii”, “Născuţi în timpul…altora”, Ursite la subsol”, “Suflete-n derivă”, “Metafore neterminate”, “Vânare de vânt”, “Stamina roşie”, “Ascultă vântul”, “Cart la Poarta tristeţii”. Sînt reproduse şi materiale publicate în “Informaţia Zilei” apărute la rubrica “Cultura şi politica omului de cultură”. Lectorul antologiei: Nicolae Păuna – Scheianu, consultant pe probleme de tehnică minieră: Ioan Buda.
Absolut toate cărţile cuprinse în “Minerii Ardealului” au ca temă centrală viaţa minerilor: în adâncuri, în familie, releţiile, conflictele, iubirea, căsătoria, moartea. Se pot recunoaşte cu uşurinţă oraşe şi perimetre miniere din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Ilba Handal, Borşa, Rodna, dar şi localităţi din afara judeţului, cum ar fi cele din Valea Jiului. Nu este ocolită nici viaţa culturală a Băii Mari, pe care autorul o cunoaşte: cenacluri, reviste, teatre, expoziţii.Intr-un cuvânt, o panoramă în care nici suflul istoriei medievale a acestor locuri nu este neglijat. Un merit al acestui maraton literar este şi acela că Toma G. Rocneanu cunoaşte din interior cele descrise, cu pană de prozator. A lucrat zeci de ani ca maistru miner la multe din exploatările descrise, a fost profesor şi maistru şcolar la Liceul minier “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare, a scris şi câteva lucrări de referinţă privind tehnica mineritului. Nu cred că mai sînt mulţi dintre cei care au lucrat cu perforatorul şi au mers la lucru cu lampa de miner şi care să reuşească performanţa de a scrie o sumedenie de cărţi, cu sinceritate, dragoste,având de partea sa şi darul de a materializa în plan estetic cele trăite într-o viaţă de om. Ion Burnar

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

GRAIUL Maramureşului
Vineri 13 ianuarie 2006
Lansare de carte
“Minerii Ardealului” – o adevărată epopee a mineritului
Ieri, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” a avut loc lansarea cărţii “Minerii Ardealului” de Toma G: Rocneanu , apărută la Editura Risoprint din Cluj-Napoca. Născut în 1943 la Rodna Veche, Toma G. Rocneanu este maistru instructor şi profesor la Grupul Şcolar Minier (azi Gheorghe Lazăr). Cartea de faţă cuprinde, în cele aproape 2000 de pagini reunite în patru volume, toate cele 17 volume publicate până acum, care au acelaşi fir roşu: viaţa mineritului din bazinul Băii Mari. Astfel, bibliografia domeniului, foarte subţire până în momentul de faţă, s-a îmbogăţit cu această “adevărată epopee a mineritului”, după cum a caracterizat-o Nicolae Păuna-Scheianu, lector de carte, această “odă în proză adusă creşterii şi descreşterii imperiului mineritului maramureşan”, cum a denumit-o scriitorul Ion Burnar, o “carte monument” cum a descris-o moderatorul discuţiilor şi directorul Bibliotecii Teodor Ardelean. Toată această aglomerare de întâmplări trăite sau auzite, “vor constitui probabil subiectul unor teze de doctorat în ceea ce priveşte anumite aspecte ale vieţii minerilor” cum a opiniat Dumitru Rusu, fost coleg de şcoală al autorului. La eveniment a mai luat cuvântul Octavian Butuza şi bineînţeles, Toma G. Rocneanu.

Anca Goja

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off