El despre ce vorbeşte? Ce lucrează el ? Ce pregătire are aşa de grozavă?
– Pregătirea lui a fost că a terminat şcoala profesională de mecanici.(Exact aceeaşi şcoală profesională de mecanici a absolvit-o şi generalul Postelnicu, fost ministru de interne pe vremea lui Ceauşescu până în ‘89)
– Păi şi eu am terminat şcoala de şoferi mecanici.
– Este adevărat. Dar el a avut şapte clase şi a făcut şcoala profesională de trei ani. Dintre aceştia, acei care au dorit au fost încorporaţi pentru şcoala superioară de ofiţeri de securitate. După ce a terminat-o a fost trimis să caute „tovarăşi cu origine sănătoasă pentru activul de partid” Cred că despre acest lucru doreşte să-ţi vorbească.
– Noa, bine-ai venit şogore, îl luă George. Hai să ne dregem cu un pahar. Au pus pălinca-n pahare, au închinat şi au făcut-o dispărută din pahare. După tradiţionalul răsuflet de plăcere specifică băutului de tării, George a început logosul. Mă cunoşti puţin, iar eu pe tine te cunosc doar din spusele Irinei. Surorile au o oarecare simpatie mai mare pentru fraţi, de aceea n-am crezut toate cele ce mi l-a spus. Cât a durat nunta, cu toate pregătirile am mai schimbat câteva cuvinte cu tine, puţine pentru un viitor partener. Luky se uita la George cu ochii boiţi. ”Ce vrea să zică şogorul acesta?”. Te văd dezorientat dar imediat te vei lămuri. Concret eu sunt acum ofiţer de securitate şi-mi recrutez oameni de încredere pentru echipa cu care voi „lucra” de acum înainte. Pe scurt, fiindcă nu ai încă studiile nu te-om face cadru MAI, ci te pun activist UTM în Regiunea Bacău, raionul Vaslui. În prima fază ai patru lucruri în care tu trebuie să intervii, şi acolo vei avea puteri depline. Ţi le enumăr: demascarea duşmanului de clasă, colectivizarea agriculturii, organizarea de diferite „acţiuni” şi întruniri tovărăşeşti pentru distracţia UTM – iştilor, dar numai în sărbătorile religioase şi cooptarea de personal loial cauzei pentru necesităţile politicii partidului.
– Ceea ce îmi spui tu aici este foarte complicat, se trezi vorbind Luky Banu.
– Aşa pare, dar pentru o mai bună eficienţă a muncii noastre, pentru evitarea nepotismului şi a ezitării în cazul unor acţiuni dure ale partidului, pentru a nu le ştirbi moralitatea şi a aduce asupra familiilor duşmănii sau adversităţi, personalul activist nu lucrează în zona natală, pentru că uneori ordinile partidului poate să pară în prima fază dure, nemiloase chiar, şi atunci să nu se creeze conceptul că am lucra împotriva tradiţiilor, a propriilor noastre familii. De aceea activiştii de aici merg la Vaslui, ăia din Dobrogea vin aici, ca oamenii noştri să nu aibă nici o ezitare în executarea ordinelor şi a directivelor ordonate de partid. Tu, ca activist raional, vei avea toată puterea politică asupra tineretului UTM – ist din raion. Din oamenii care-i găseşti acolo, din acei care-ţi vor fi loiali ţi-i face echipa. Dintre ei, unii vor fi aleşi ca membrii ai Comitetului raional, membri cărora le distribui funcţii şi sarcini de executat, ordine date de tine care la rândul tău le vei primi de la Comitetul regional.
– Tot pare complicat. Nu poţi să faci o desfăşurare mai amplă.

– Vezi Luky, aici mai intervine ceva. Este vorba de fărâma ta de şcoală. Asta ca asta, dar n-ai citit rapoartele tovarăşului Gheorghe Gheorghiu Dej, în care arată clar” Linia de dezvoltare a ţării şi implicarea activului de partid în realizarea acestor acţiuni” lucruri care trebuiesc însuşite. Apoi clasicii marxismului unde se explică multe, centralismul democratic, dictatura proletariatului descrisă de Lenin, sunt lucruri care se vor cere la ori ce instructaj, şi după care poţi repede avansa, ori nu.
– Îs cam multe.
– Este adevărat dar nu faci nimic altceva, doar consolidezi, sprijini şi aperi doctrina de partid. În rest toate-ţi vor fi la picioarele tale. Chestia asta l-a dat gata. El căruia îi plăcea totdeauna să privească oamenii de sus, va avea posibilitatea să-i strivească pe acei care i se vor opune, care nu vor „crede” aşa cum el crede. În acel moment, infatuatul din el nu mai avea grad de comparaţie. S-a gândit că a învăţa două trei cărţi n-o fi „un cap de ţară”, dar el va deveni un cineva greu de abordat, o persoană respectată şi puternică. Cum despre asemenea treburi a mai zis ceva cumnatul lui pe parcurs, acum era sigur că instructajul făcut de el, era numai o introducere şi că acest om, rudenie prin alianţă are într-adevăr mari planuri cu el, planuri cărora nu le-a dezvăluit toate atuurile. Avea impresia uneori că este testat de acesta şi pentru nimic în lume n-ar dori să „cadă” din graţiile unui asemenea om cu astfel putere şi posibilităţi. Nu trebuia să-l dezamăgească pe George!
Poate că şi George să fi observat licărul din ochii lui Luky şi acest fapt l-a bucurat la gândul că şogorul său o să fie la înălţimea situaţiei şi îşi va putea şi el forma un nucleu loial pentru viitoarelor sarcini şi acţiuni ale partidului (până prin ’80 se scria aceste cuvânt numai cu literă mare la început.), şi nu se înşela. Dincolo de „activitatea impusă” de noua profesie, Luky radia la gândul că de acum Ida va trebui să fie umilă în relaţiile cu el, altfel o va ignora „şi o va umili el în aşa fel, că nimănui din acest sat şi jur, n-o să i-o mai trebuiască de nevastă”. Ca să vezi ce urzea el pe capul bietei fete şi fata habar nu avea de laşitatea de care dă dovadă Luky, persoană pe care ea o agrea. Tipul îi părea simpatic, dar ea nu-i cunoştea gândurile lui intime, planurile de măriri şi răzbunări pe care le nutrea de unul singur împotriva ei, împotriva tuturor, lucruri ce-i erau total străine. Cu alte cuvinte nu ştia încă, la ce se putea aştepta de la Luky.
După nunta surorii sale, după atâtea planuri, trebuia să treacă la înfăptuirea lor. Până când vor veni alegerile în cadrul activului UTM, cu toate că nu i-a convenit deloc, Luky şi-a terminat „alfabetizarea” în satul lui. Acest lucru a fost poate cel mai umilitor lucru făcut vre-o dată. Numai că doar aici putea să termine acest ciclu, de fapt cei trei ani de gimnaziu, şi să primească şi diplomă, în scurtul timp ce-a mai rămas până la alegerile „activului”.
În afară de faptul că acum a făcut această şcoală alături de „proştii satului” , oameni în faţa cărora cu puţin timp înainte„s-a dat mare” , a mai trebuit să pună osul şi să-i ajute şi pe cei de acasă şi…fără plată altfel… n-ar fi luat referinţe bune pentru dosarul care i se va întocmi. Pe scurt a fost cea mai umilitoare parte a vieţii, deoarece la 16 ani de aici a fugit de asemenea muncă şi acum el, care era cineva, trebuia să se umilească la acei pe care i-a detestat atât de mult din copilărie. Poate că ar mai fi vrut, ca în acest interval de timp s-o mai întâlnească pe Ida, dar se pare că şi ea era foarte solicitată cu strângerea recoltei, de aceea poate că n-a mai întâlnit-o. Ori că, n-a dorit el nici-un fel de apropiere faţă de ea, acum când era pe post de salahor.
După terminarea alfabetizării care a început numai în toamnă şi care seară de seară dura câte trei ore, Luky a plecat spre Iaşi, ca un general care a dobândit o mare victorie, şi pe undeva chiar aşa era. După întâlnirea cu George au întârziat în spatele unei sticle de şliboviţă, care nu era ca pălinca de acasă, dar era un produs spirtos natural de curând scos pe piaţă şi bun.

Ziceau unii că nu au scos-o mai repede în comerţ deoarece şliboviţa şi ţuica bătrână aveau 39 de grade şi aveau un circuit închis (acest circuit pentru ţuica bătrână a fost valabil până în 1965), şi cum ruşii care „ne stăteau pe cap” o cam „turnau” în ei se comercializa mai mult rachiul alb care era mai lesnicios de făcut şi nu exista tendinţa de a întreţinea beţivii deoarece avea 28-29 grade. În acele timpuri, îmi amintesc că tata avea o sticlă de un litru plină cu rachiu alb îndulcit, care o scotea dacă-l vizita cineva dumineca după amiaza. Turna un păhărel de cinstire, după care o punea la loc. Nu era voie de-a bea înainte de masă sau în alte zile, ori să-şi „atribuie” mai multe pahare. La această discuţie lângă şliboviţă cu George, care ar fi putut fi un probabil prim „instructaj” făcut de acest ofiţer de securitate care-i era cumnat, i s-a expus ce aşteaptă partidul de la Luky şi mai ales ce nu are voie să facă. Dar după ce i-a înşirat puterile de care dispune şi care erau nelimitate pentru un activist de partid, era ca şi când iar fi certificat rangul de supraom, faţă de ori cine nu era „angajat la cauză”. Atunci a auzit prima dată că puterea este partidul şi ea se menţine prin organele de miliţie şi securitate. Ceilalţi „conducători”, toţi erau la cheremul lor. Apoi a fost dus la comitetul judeţean unde i s-au întocmit documentele de prim secretar UTM pe raionul Vaslui. Cu aceste acte şi delegaţia şi un pistol, a plecat în teren unde se pregăteau alegerile prin care el va fi ales prim secretar raional. Până la alegeri el era noul tovarăş instructor, care se ocupa cu „cu propaganda de la regiune”. Cum nu se putea altfel, un tânăr cadru al organizaţiei PMR, sub a cărui oblăduire era UTM – ul a propus candidatura „tovarăşului instructor pentru a fi ales în comitetul raional” propunere care a fost votată în unanimitate. Comitetul nou ales „s-a simţit onorat” ca „tânărul instructor să fie numit în funcţia de conducător al organizaţiei raionale”. Aşa a devenit prim secretar raional al UTM pe raionul Vaslui. Delegatul PMR (partidul muncitoresc român) al regiunii de partid, care a condus alegerile a arătat „importanţa acestei funcţii în educaţia şi sprijinirea tineretului care prim manifestări cutural-politice trebuie atras de sub influenţa chiaburoilor şi luminat împotriva oricăror tendinţe mistice, religioase care frânează însăşi evoluţia dezvoltării revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi calea spre comunism. Aici, în acest sector, dorim să avem cele mai mari realizări ale noului comitet raional UTM şi pentru aceasta tovarăşii noi „aleşi” nu trebuie să precupeţească nimic pentru a duce la îndeplinire sarcinile trasate de partid”. După cum era tendinţa, exista o impunere de nihilizare a tuturor valorilor naţionale şi a tradiţiilor acestui popor, operaţie ce era nemilos diriguită de ruşi, care se străduiau să-şi impună limba lor ca limbă de circulaţie mondială. Erai „văzut” dacă lucrările pe care le făceai erau în limba lui Stalin. Pentru a face haz de necaz a ieşit un banc care a fost aruncat atunci în spatele ţiganilor. Se spune că un ţigan s-a dus la Partidul „oamenilor muncii să-i dea ceva de ajutor, mâncare sau altceva, că-i crăpau de foame puradeii. Activistul respectiv într-o notă de superioritate îi arătă un tablou şi-l întreabă pe ţigan:
„Tu şti cine-i tătuca nostru?” ţiganul se uită la tablou vede că „acela” are mustaţă ca a lui bulibaşa da nu semăna cu el.
„Nu ştiu, tovule” .
„Nu se spune tovule se spune tovarăşe. Portretul acela este a tovarăşului Stalin. Dacă nu ştii nici cine-i tătuca nostru cum să-ţi dau ceva?”.
„Mâncaţi-aş dar nici tu nu şti cine-i bulibaşa nostru!” .
„Ai dreptate că nu-l cunosc pe bulibaşa tău care este un nimic, dar Tătuca Stalin, ehei…Dar ca să ne împăcăm du-te ţucă-l pe Stalin şi-ţi dau ceva”.
„D-apoi de ce să ţuc o hârtie, care nici măcar nu-i icoană?”