Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor:

El despre ce vorbeşte? Ce lucrează el ? Ce pregătire are aşa de grozavă?
– Pregătirea lui a fost că a terminat şcoala profesională de mecanici.(Exact aceeaşi şcoală profesională de mecanici a absolvit-o şi generalul Postelnicu, fost ministru de interne pe vremea lui Ceauşescu până în ‘89)
– Păi şi eu am terminat şcoala de şoferi mecanici.
– Este adevărat. Dar el a avut şapte clase şi a făcut şcoala profesională de trei ani. Dintre aceştia, acei care au dorit au fost încorporaţi pentru şcoala superioară de ofiţeri de securitate. După ce a terminat-o a fost trimis să caute „tovarăşi cu origine sănătoasă pentru activul de partid” Cred că despre acest lucru doreşte să-ţi vorbească.
– Noa, bine-ai venit şogore, îl luă George. Hai să ne dregem cu un pahar. Au pus pălinca-n pahare, au închinat şi au făcut-o dispărută din pahare. După tradiţionalul răsuflet de plăcere specifică băutului de tării, George a început logosul. Mă cunoşti puţin, iar eu pe tine te cunosc doar din spusele Irinei. Surorile au o oarecare simpatie mai mare pentru fraţi, de aceea n-am crezut toate cele ce mi l-a spus. Cât a durat nunta, cu toate pregătirile am mai schimbat câteva cuvinte cu tine, puţine pentru un viitor partener. Luky se uita la George cu ochii boiţi. ”Ce vrea să zică şogorul acesta?”. Te văd dezorientat dar imediat te vei lămuri. Concret eu sunt acum ofiţer de securitate şi-mi recrutez oameni de încredere pentru echipa cu care voi „lucra” de acum înainte. Pe scurt, fiindcă nu ai încă studiile nu te-om face cadru MAI, ci te pun activist UTM în Regiunea Bacău, raionul Vaslui. În prima fază ai patru lucruri în care tu trebuie să intervii, şi acolo vei avea puteri depline. Ţi le enumăr: demascarea duşmanului de clasă, colectivizarea agriculturii, organizarea de diferite „acţiuni” şi întruniri tovărăşeşti pentru distracţia UTM – iştilor, dar numai în sărbătorile religioase şi cooptarea de personal loial cauzei pentru necesităţile politicii partidului.
– Ceea ce îmi spui tu aici este foarte complicat, se trezi vorbind Luky Banu.
– Aşa pare, dar pentru o mai bună eficienţă a muncii noastre, pentru evitarea nepotismului şi a ezitării în cazul unor acţiuni dure ale partidului, pentru a nu le ştirbi moralitatea şi a aduce asupra familiilor duşmănii sau adversităţi, personalul activist nu lucrează în zona natală, pentru că uneori ordinile partidului poate să pară în prima fază dure, nemiloase chiar, şi atunci să nu se creeze conceptul că am lucra împotriva tradiţiilor, a propriilor noastre familii. De aceea activiştii de aici merg la Vaslui, ăia din Dobrogea vin aici, ca oamenii noştri să nu aibă nici o ezitare în executarea ordinelor şi a directivelor ordonate de partid. Tu, ca activist raional, vei avea toată puterea politică asupra tineretului UTM – ist din raion. Din oamenii care-i găseşti acolo, din acei care-ţi vor fi loiali ţi-i face echipa. Dintre ei, unii vor fi aleşi ca membrii ai Comitetului raional, membri cărora le distribui funcţii şi sarcini de executat, ordine date de tine care la rândul tău le vei primi de la Comitetul regional.
– Tot pare complicat. Nu poţi să faci o desfăşurare mai amplă.

Category: stamina rosie
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.