21 octombrie 2007

Nu-i un lucru aparte, în nici-o ramură culturală sau socială, să convoci pe cineva….după ce ţi-ai adus aminte de el, adică doar în momentul în care consideri că ai realizat tot ce trebuia pentru a se desfăşura respectiva manifestare culturală, cu mica observaţie: că ai uitat să inviţi şi participanţii. Poate să nu fi fost chiar aşa, dar celor din România, organizatorii Festivalului de Epigrame din Chişinău, le-au trimis invitaţiile cu câteva zile înainte de-a începe. Cum ei “nu s-au dat cu noi” şi “nici noi nu suntem cu ei”, asta a însemnat că nu se mai poate trece doar cu buletinul între cele două limbi de pământ. Să-ţi faci paşaport în timpul scurt în care ai fost solicitat, îţi trebuie taxă de urgenţă, care-i pentru unii un sfert de pensie. Acu, de, trebuia cumva să fac faţă chiar dacă am numărat de mai multe ori sumele…date altora cu acest prilej. Cu aceste documente în mână, după care am umblat atâta timp, mă simţeam ca şi în armată când mi-au dat “carnetul de serviciu”. Totuşi m-am liniştit puţin şi cum în ziua următoare trebuia să plec, am înţeles că mai sunt invitaţi epigramişti şi din Cluj-Napoca, persoane cu care mi-ar fi plăcut să merg împreumă pe moşia Marelui Ştefan Vodă. Contactez pe confratele meu din Cluj şi rămânem înţeleşi, să pornim la acest drum în aşa fel ca la ora 10 să ne întâlnim în Dej.
Trăgeam după mine un geamantan cu cărţi. Nu mi-am întâlnit confratele în gara din Dej, dar după ce mi-am găsit locul în vagon, am început să-l caut prin vagoane. După ce am făcut două tururi de lungimea trenului, am constatat că întradevăr colegul lipseşte. Am coborât din “Internaţional” în Chişinău şi confraţii moldoveni m-au luat în primire.
Printre atâţia oameni adunaţi acolo, în sala de conferinţe, era şi un tip, cam aşa cum îmi înmaginam eu la ora de istorie, că ar fi trebuit să fie Pârcălabul Arbore, un stâlp al istoriei, când observ că “stâlpul” îmi face sămn să mă duc la el. M-am dus. De fapt nimeni n-ar fii îndrăznit să nu-l asculte. “Arbore” acesta începe să mă descoase.:
-Nu-i fi tu Şiman din Baia Mare ?
-Io-s.
-Apoi numele tău nu-i tare românesc…
-Las’ că nici cu ale voastre nu mi-e ruşine. De câte ori vi le citesc îmi aduc aminte de Şantierele Naţionale, când se construia linia ferată Salva – Vişău.
– Pi cum aşa?
– Bini. Să nu-i cităm pe toţi .Cărare, Ciobanu, Ciocanu, Cojocaru, Târnacop, Lopată, Croitoru, Puică (noi avem găina). Mi-am permis această mică asociere de nume ale voastre, deoarece am observat cât de mult vă şicanaţi voi între voi, şi ce mult se gustă gluma prin părţile acestea, şi nimini nu se supără. Cert este că acei care au numele alea neaoşe româneşti, ori nu scriu epigrame ori nu le ies aşa de bine ca şi nouă… ăştia
-Domnule Şiman, încearcă un coleg de cenaclu, să-l aducă din Moldova în Baia Mare: Ştiţi că revista noastră este deja pe internet….
-Şti ce, acum eu vreau să vorbesc numai de-ale mele şi nu de-ale voastre. Aşa că…onorabilul nostru coleg, îşi continuă pâţăniile de dincolo de Prut.
După ce mă lasă “pârcălabul” , continuă povestea Şiman, îmi văd şi companionul de la Cluj-Napoca.
-Omule, tu unde ai fost? Când ai sosit?
-Domnule Şiman: eu am făcut aşa cum bine ne-am înţeles. La 10 am fost în Dej.
-Nu se poate domnule. Te-am căutat în tot trenul.
-Uite biletul. Şiman îi ia biletul şi, nu era o noutate, biletul colegului său era cumpărat în devans cu 12 ore. Deci Şiman a vorbit să se întâlnească la 10 AM şi el a înţeles PM. Aşa au putut rezolva acel lucru, să nu se întâlnească pi tren.
Ne-am luat locurile în sală, continuă Şiman povestirea, şi a urmat premierea celor mai deosebite creaţi. Îmi aud şi numele meu strigat acolo. M-am prezentat şi m-au premiat. Numai că şi acest premiu consta din cărţi ale autorilor din ţara, care n-a fost a lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, dar nici a lor nu este. Aşa că bagajul meu, geamantanul cu cărţi, de care m-am “descotorosit” răsuflând uşurat la Chişinău, a crescut din nou în volum şi greutate.
Din prinosul de cărţi primit la Chişinău, domnul Şiman ne-a făcut şi nouă cadou câte una:”pentru a le face recenzii ce le vom înclude în revista noastră”. Cică ce-a păţit el, dar noi…

Poveştile lui Şiman şi ale noastre nu s-au terminat, ba dimpotrivă s-au înteţit odată cu anunţarea de către Domnul Bud Nistor că urmează omagierea celor 80 de ani ai Domnului Ion M. Mihai, epigramist fondator al Clubului Spinul din Baia Mare. Au făcut elogii şi dovezi de preţuire a muncii depuse de Ion M. Mihai, preşedintele Clubului, Domnul Şiman, Domnul Filip Romulus, Doamna Găinariu, Domnul Micle, Domnul Bodnar dar cea mai înteresantă luare de cuvânt ne-a părut expozeul soţiei Domnului Mihai, care în puţine cuvinte a arătat că şi acum dragostea care i-a legat îi mai leagă încă. Au fost vorbe de-o sonoritate aparte care a fost receptate de fiecare participant, amintindu-şi partea frumoasă a tinereţii. S-a mai bucurat de aceste frumoase momente ale acestei sărbătoriri şi domnul Ţîncaş precum şi eu, momente care întotdeauna sunt unice în felul lor. Urându-i atât prin cântec cât şi prin grai, sărbătoritului “Mulţi ani cu sănătate” alături de Doamna Domniei sale, din nou ne-am grăbit să strângem deoarece, alţi cursanţi au venit de pe la ora cinci “să ne întrebe”…La Mulţi ani Domnule Mihai!