Stimate domnule redactor şef al ziarului Clinchetul,
În virtutea nobilelor sentimente ce le nutriţi pentru toţi cititorii ziarului dumneavoastră şi având precedent, vă rog frumos să binevoiţi a publica în ziarul dumneavoastră următorul anunţ:
Tânăr, blond (şaten), ochi gri-oţel, greutate 68 kg, înălţime 175 cm, absolvent de liceu industrial cu bacalaureat, doresc să cunosc parteneră în vederea căsătoriei. Fac acest lucru, întrucât timid fiind, nu prea cunosc tatonările premergătoare dragostei şi de fapt eu acest lucru doresc, să mă căsătoresc şi nu să flirtez. Rog domnişoarele care vor binevoi să răspundă, să expedieze scrisorile dumnealor pe adresa redacţiei ziarului, ori la Căsuţa Poştală Nr. 10, a oficiului Poştal 5 – Baia Mare. Cu mulţumiri, Stan Alexandru.
Redacţia ziarului, cu multă solicitudine, i-a inserat anunţul în paginile Clinchet-ului ca şi celelalte solicitări din partea cititorilor şi, nu după mult timp, au început să “curgă” scrisorile, care au fost înmânate celor cărora le erau destinate, situaţie obişnuită în redacţie, care a pus la dispoziţia solicitatorilor un spaţiu în pagină pentru anunţuri gratuite.
După câteva zile apare la ziar petentul Stan A. care, considerându-se de-al casei, solicită un nou serviciu.
Domnule redactor, aţi putea publica şi aceste patru scrisori în ziar? Solicit aceasta întrucât îmi par mai aparte sau poate mai reprezentative şi, evident, ne-aţi face o favoare. Poate că ar mai folosi şi altcuiva… Din cele 417 scrisori primite prin bunăvoinţa ziarului dumneavoastră, pe acestea le-am selectat, nu pentru că una dintre destinatare va fi viitoarea aleasă, ar fi prematur de vorbit, dar acestea mi-au atras atenţia şi aş dori să-mi scrie domnişoarele o scrisoare, mie personal (poate nu şi-au dat arama la ziar, temându-se să nu le fie citită scrisoarea şi de altcineva), să le specific nişte pretenţii, că domniile lor îmi cer relaţii foarte concrete şi aş dori să fiu la fel de corect informat ca dânsele.
– Stane! Ziarul Clinchetul, fără să te superi tu, e al judeţului, nu numai al tău şi de aceea nu am nimic împotrivă să-ţi mai public ceva, dar nu înainte de-a mă consulta cu patronul meu.
– Vai de mine! Nu am nici o obiecţie. Să vin altădată?
– Nu, spre norocul tău, patronul e aici, în sediu. Pot să-l deranjez chiar acum, aşa că aşteaptă puţin.
– Cum să nu. Redactorul ieşi, lăsându-l singur pe Alexandru. A trecut ceva timp până să se întoarcă.
– Ei, cum să-ţi spun, am prezentat problema ta patronului şi nu mi-a spus nici albă, nici neagră. Cu alte cuvinte pot s-o fac pe răspunderea mea şi dacă tot o public, să o fac sâmbătă, când ziarul nostru are o structură mai culturală, de magazin. Aşa că m-am gândit să ţi le public.
– Vă mulţumesc! Poftiţi, acestea sunt scrisorile, şi-i înmână cele patru plicuri, după care plecă salutând.
Redactorul le citi şi în prima sâmbătă, în pagina a 6-a, apăru următoarea scrisoare:
Dragă Sandy!
– (că eu aşa o să-ţi spun)