Oricine poate afirma şi susţine că o deplasare este grea, sunt multe privaţiuni, că de obicei este o obligaţie pe care trebuie s-o faci, mai ales, atunci când pentru tine şi pentru familia ta este cu totul inoportună. În schimb în cealaltă extremă, orice deplasare este o rupere de ritm, o scoatere din priză şi o refacere paşnică. Nu de puţine ori în delegaţii s-au scris articolele şi uneori romanele cele mai bune, tocmai datorită acestei ruperi de ritm, când luăm o pauză în preocupările noastre cotidiene, mintea intrând în repaus din acest punct de vedere, se delectează cu noile date culese recent,
Cu aceste gânduri se îndrepta Sebi spre redacţia lui, unde-l aşteptau mai multe epistole, unele cam dure. De fapt, scrisorile erau adresate redactorului şef, însă el a precizat pe plicuri: pentru – social – Sebi.
Ce conţineau aceste scrisori?

Stimate domnule redactor şef al ziarului „Clinchetul”
După ce, timp de două săptămâni, zi de zi, precizaţi că veţi pune ziarul la dispoziţia cititorilor, prin „Curierul inimilor singuratice, în ultimele cinci săptămâni v-aţi ocupat doar de Sandu (Alexandru Stan) şi de problemele lui.
Ca orice cititor onest am înţeles, dar acum îmi pun şi eu întrebarea: păi, transformaţi ziarul în poşta lui ?! Alţii n-or mai fi având nevoie de „curier ? Se pare că da. În acest caz, permiteţi-ne şi celorlalţi cititori din judeţ să „abuzăm de el.
O tânără decepţionată
Sebi era şi el decepţionat. Prin ceea ce a făcut ziarul, a ajutat un om, a adus la cunoştinţa publicului o dramă, concret, a crezut că face efectiv un bine şi l-a făcut, dovadă că şi patronul, ceilalţi colegi i-au sărit în ajutor, chiar propunându-i acea delegaţie de documentare. Până la urmă, uite că primeşte reproşuri, pe care de această dată nu crede că le merită. Acum se simţea dezorientat. Nu cumva s-a lăsat dus de evenimente? Nu cumva tânăra decepţionată avea şi ea un sâmbure de dreptate? Se părea că da. În ceea ce susţinea dânsa, într-adevăr, avea dreptul la o părticică de ziar. Cumva, trebuia mulţumită toată lumea, cu toate că redacţia nu a publicat numai scrisorile respective, de care amintea tânăra, ci şi altele ce le-au fost adresate. Sebi şi-a făcut câteva notări în agendă, subliniindu-le. A deschis o altă scrisoare care, sinceri să fim, a simţit-o ca pe un fulger în inimă şi a realizat (pentru a câta oară ?) ce înseamnă duritatea meseriei de ziarist. Umbli uneori, eşti obligat să umbli, să scotoceşti în cele mai aberante şi dezgustătoare părţi (locuri) ale societăţii. Şi ce afli acolo? Dar să deschidem cea de-a doua scrisoare:
Domnule redactor şef
În ziarul dumneavoastră „Clinchetul” publicaţi un anunţ cum că ziarul care-l redactaţi o să fie pus la dispoziţia inimilor singuratice, a sufletelor neajutorate. Domnule redactor şef, eu vă citesc ziarul şi aş putea spune (la nivelul meu) că-i un ziar bun, este altceva, faţă de ce am ştiut noi până acum că este un ziar. Presa, în general, şi ziarul dumneavoastră în special, e un lucru căutat de concetăţeni, numai că acest anunţ pe mine m-a decepţionat profund, după care un acut sentiment de revoltă m-a împins la a vă transpune pe hârtie ce eu am considerat o reală decepţie. În primul rând, dumneavoastră, prin profesie, trebuie să fiţi cei mai informaţi din societate.