Poate să fi fost adormit, poate atunci să fi venit din sat, nu se ştie cert, dar era ora cinci când ”băieţii corişti” ne-au lăsat în pace. În fiecare cameră era aprinsă lumina, când l-am auzit pe doctor care înjura ca la uşa cortului. La început nu au desluşit pe cine, apoi s-au lămurit lucrurile. Dacă fosta nevastă i-a luat copiii, trebuia să se răzbune şi el pe cineva. Şi-a adus aminte că încă nu i s-a oferit postul, că ştia el de ce. Că dacă nu-i capabil, directorul staţiunii, lui îi erau adresate aceste vorbe deşănţate, să satisfacă o femeie, de ce se agaţă de acei care pot? Că el este preferat de fostele şi actualele lui amante. Să se coboare jos, că-l învaţă el minte! Şi, în final, tot el îi va opera prostata şi-i va tăia şi membrul “acela” de care el şi aşa nu mai are nevoie. Toate acestea urlate în gama tinerilor care numai cu câteva minute în urmă au putut trece prin staţiune făcând vocalize animalice, acum preluate de doctor, cu adresabilitate şi cu o durată de două ore. A fost ceva incredibil de penibil pentru circa cei cinci sute de pensionari ai staţiunii. Pe 26 iulie, locuitorii satului de confesiune romano-catolică, o sărbătoresc pe Sfânta Ana şi au pe un deal o capelă unde se duc în convoi, cu preoţii şi fanfara în capul convoiului. Pe parcursul drumului, înspre capelă, mai există o troiţă în care este o statuie cu Sfântul Nepomuc, ocrotitorul de altădată a lucrătorilor din mină, unde se opresc, fac un popas aducând şi lui omagiu şi rugăciuni. Participă toată populaţia şi copiii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. După ce se termină slujba care încheie activitatea confesională, toată lumea îşi desface coşul cu merinde. Servesc masa pe grupuri şi poartă discuţii amiabile şi acei care s-au întâlnit mai rar.
Parcurgând această procesiune împreună cu convoiul satului, familia lui Sandu a fost uimită să constate că, asemenea ei, mai sunt şi alte persoane venite special din împrejurimi pentru a participa la acest eveniment confesional, unii erau chiar din Baia Mare. La această slujbă, cu surprindere şi emoţie au observat că, prima slujbă care s-a ţinut, era omagierea minerilor ce au fiinţat acest sat şi acum nu mai există. Locuitorii satului s-au rugat şi pentru toţi acei care, au făcut ceva bun şi util, pentru acest habitat ce astăzi este satul lor.

Cu gândul la bunătatea sufletului omenesc,
Baia Mare Iunie 2004