Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor:

A fost odată, nu tare demult….

Se pare că omul începe cunoaşterea lumii noaptea. Nu este o greşeală, deoarece şi zilele din “Facerea lumi” încep tot seara, aşa că nu-i mare minune dacă şi omului i se întâmplă aşa.
Mergeam pe porţiunea aceea de trotuar de vreo treizeci de ani şi, până în seara asta, nu mi-s-a întâmplat niciodată să păşesc ca acum, în gol, zdruncinându-mi toată fiinţa. Erau zilele, de fapt, nopţile în care, cu perniciozitate religioasă, ni se “lua curentul”, după o ultimă găselniţă a lui Ceauşescu. Îmi cumpărasem o lanternă, deoarece frecvenţa decuplărilor curentului era mai mult decât supărătoare şi umblam cu ea pretutindeni.
Îmi amintesc că la nunta fetei mele, gândindu-mă la fazele cu întreruperile de curent, mi-am cumpărat două lanterne cât două faruri de maşină, pentru a nu rămânea cu buzele umflate, când starostele va aduna darurile M-au costat mulţi bani în acele timpuri. De altfel cam toţi s-au “canalizat” înspre astfel de cumpărături, fiindcă acel necaz ne lovea pe fiecare. Tot pentru acea ocazie, a nunţii fetei mele, a trebuit să “trec muzica” pe baterii de teamă că vor “face economii” de curent şi duminica după amiază.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.