Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

Cu toate acestea, vedeţi că biserica a fost construită, iar acest preot până acum, nu a avut ocazia niciodată să-şi vadă biserica plină de credincioşi. Poate şi acesta să fi fost unul dintre motivele că azi a reuşit această slujbă deosebită, şi pentru dânsul ziua aceasta a devenit un eveniment. Pentru prima oară şi-a admirat auditoriul dorit o viaţă întreagă. Aveai impresia că nici lui nu-i venea să creadă acest lucru, altfel de ce ar fi ţinut ochii închişi pe toată perioada slujirii. Posibil că dânsul credea că era încă vis, şi-i era teamă să nu se trezească… din visul şi dorinţa vieţii. Te-am văzut căutând cu atenţie la mormintele din cimitir, mă “acroşă” Buia Toma, ai cunoscut pe cineva?
– Sincer să fiu, mi-am adus aminte de-ai mei, de acei care “m-au adus pe lume” şi evident că mi-au revenit în memorie şi câteva întâmplări de suflet. N-am căutat ceva special, lecturând înscrisurile de pe cruci, cu toate că sunt aici pentru a doua oară, mai cunosc câte pe unul dintre ei.
– Ai spus a doua oară. Înseamnă că prima oară ai fost la înmormântarea fiicei mele. Din ce ai văzut, ca în orice cimitir sunt morminte mai îngrijite, unele mai arătoase, în funcţie de banii “urmaşilor”, dar mai ales uneori de “scurtimea” memoriei celor apropiaţi, care “s-au scăpat” de-o grijă după ce şi-au “pus în pământ” părinţii. La toate acestea, ce ne-a rămas nouă în memorie este că înmormântarea cea mai frumoasă, dacă termenul nu-i deplasat pentru asemenea dureri, nu a fost a celor care au avut funcţii, putere sau avuţii. La înmormântările acelora cu cripte, este de înţeles că au venit oamenii mai mult din “obligaţie” şi mai puţini oameni din sat, au ţinut să-şi aducă aminte de ei, care-şi construiesc adevărate reşedinţe şi după moarte. Numai că toate-s în van. Pietrele n-au înlocuit şi nu vor înlocui dragostea niciodată. Ca să nu vă plictisesc prea tare, doresc să vă spun că înmormântarea fiicei mele aş putea zice că a fost pe locul II din câte se cunosc aici. Dar cea mai frumoasă şi dureroasă înmormântare a avut-o un şofer. S-a întâmplat într-o iarnă. Cred că ziua aceea a fost cea mai geroasă din acea iarnă. Zăpada scârţâia de parcă şi ea se tânguia în ton cu cortegiul funerar. Toată suflarea cătunului era în spatele sicriului, plângând cu jale alături de familia lui, de colegii de serviciu.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.