Friday, April 24th, 2009 | Scriitor:

Suntem prezenţi ca şi altădată, toţi acei care, nu consideră întâlnirile epigramiştilor pierdere de timp şi nici consultările dintre ei frecuşuri, cu toate că aceste spuse nu au aceleaşi valenţe pentru fiecare. Suntem bucuroşi de fiecare dată când vedem că au reuşit să vină cei mai activi şi suntem probabil, cu epigramele, cu ceva mai “în faţă”. Preşedintele nostru se întremează, ocazie cu care şi-a dat prerogativele Domnului Bud Nistor care a condus lucrările.
Domnul Romulus Filip, unul din cei doi care au participat la Festivalul Epigramei de la Caransebeş, ne-a iniţiat şi pe noi din tainele desfăşurării acestei acţiuni de profil, unde lumea prezentă de la Caransebeş, atât producători de epigrame cât şi consumatori, s-au bucurat de Nr.7 al revistei noastre SPINUL şi mulţi au regretat că n-a ajuns pentru fiecare. Din cele spuse de Domnul Filip, participanţii la colocvii, au rămas uimiţi de faptul că noi “scoatem” acea revistă dat şi de faptul că este pusă pe site pe internet şi cu toate că acest lucru se întâmplă doar de două săptămâni, până azi(18 sept) site-ul a fost vizitat de 72 de persoane dintre care mai mult de jumătate s-au reîntors la el. Tot din expunerea Domnului Filip, a reieşit că nu s-au ţinut prelegeri, în afară de cei trei oficiali şi că Omul Nicolae Nicolae la 80 de ani de viaţă a primit un premiu de excelenţă, acelaşi premiu primind-ul şi Mircea Ionescu Quintus pentru 90 de ani de viaţă. Întâmplător, într-un moment de destindere, violonistul a cântat o piesă pe versurile scrise chiar de senior, moment în care omul a căzut într-o melancolie aparte. Acele versuri, spunea domnia sa, au fost scrise în anul 1936 de către dânsul, pe atunci fiind student. Premiile care au pus “cireaşa pe tort” au fost frumoase dar şi relaţiile dobândite cu această ocazie. Aceste relatări au stârnit un oarecare sentiment de neîmplinire în rândul epigramiştilor băimăreni, aici încă n-am putut realiza o asemenea sărbătoare a epigramei cu toate că se spune printre ceilalţi epigramişti din ţară, că după dotări şi activitate, am fi printre cei dintâi. La această problemă(despre colocvii sau festivaluri) au avut păreri angajante domnul Fârte, domnul Micle şi domnul Bodnar care spuneau că mai avem încă această posibilitate în municipiul nostru, dacă am ataşa această sărbătoare a Epigramei şi epigramiştilor, festivităţilor pricinuite de “Serbătorilor Castanelor” festivităţi ce au loc an de an în urbea noastră şi sunt “susţinute” prin buget. Cu toate acestea spunea domnul Fârte, mai trebuie de bătut la multe uşi, dar se va putea. Şi-a citit fiecare recolta de epigrame, unele văzute şi corectate de domnul Micle, printre care şi ale mele, după care s-a citit statistica de internet şi modul cum s-a încadrat revista în lume în cele două săptămâni.(A fost accesată din Chile până în Rusia trecând prin Madrid şi Ungaria, Moldova, de către cei 72 de curioşi). Deci a luat-o valul în lume. Referitor la costurile unei asemeni mişcări culturale pe ţară, Domnul Filip a precizat că suma cheltuită de caransebeşeni a depăşit 200 milioane. O altă problemă pe care ne-a destăinuit-o dânsul, a fost că a abordat împreună cu domnul Ardelean, posibilitatea scoaterii unui nou volum colectiv de epigrame în care să intre fiecare membru al clubului Spinul cu 40 de epigrame, lucru care încă nu este decis şi care, în dezbaterile noastre, a avut girul fiecăruia, deoarece s-a constatat că volumele colective sunt mai solicitate de publicul epigramistic având posibilitatea imediată de-a citi epigrame scrise de persoane diferite, pe aceiaşi temă.
Cu toate că, cronologic, ar fi urmat incheierea şedinţei, problema fiind de suflet, a avut o amplă desfăşurare. Domnul Nistor Bud a fost primul care a oferit flori în numele clubului, Doamnei Viorica Găinariu, persoana care împlinea o vârstă la această dată, dar sărutul a fost personal. S-a înghesuit şi Ţîncas, apoi fiecare am felicitat-o şi i-am urat în primul rând sănătate şi multe epigrame reuşite, multe concursuri câştigate. Pentru acei care n-au băut ţuică, vă garantez c-a fost minunată şi pregătirile care au fost făcute erau a unei adevărate gospodine. Să-i dea Domnul tot ce-şi doreşte şi în primul rând sănătate.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.