Saturday, November 07th, 2009 | Scriitor:

ÎN VÂRF DE PANĂ

Taxe

Firesc plătim tot ce se poate
Şi viaţa-i scumpă. Nu se ştie
Că ne-ar salva acum de toate
O taxă certă pe prostie!

Strategia învinşilor

Dacă nu se văd aleşi,
După vot, sunt ca la paos,
Dar rămân aceiaşi dreşi
Să creeze barem… haos.

Coaliţie

Stânga, dreapta-s de tot hazu’,
Nu-ţi dau timp să faci pe tristul;
Facem haz de tot necazu’,
Dar… Guvernu-i umoristul!

Turism autohton

In centru, în periferie
Cochetele ademenesc:
Turiştii-admiră cu tărie
“Paraşutismul” românesc!

Internetul şi BAC-ul

Că şcoala-au frecventat-o rar,
Se vede-acum când au şi trac;
Iar ‘NET-ul lasă-un gust amar
Că n-avea jocuri şi de BAC.

Ţiganiada politică

E coaliţie cu fală,
Puterea-i jocul abitir,
Sunt reciproc cu nasu-n oală,
In dialog de coviltir.

Nu votăm, dar cugetăm

Prostia este oare boală
Ce presupune că şi doare?
Ca evidenţă e nasoală:
Am fi o ţară… urlătoare!

Unui condamnat la moarte

Popa-1 vrea pe calea dreaptă,
Domnul fapta lui s-o ierte,
Iar prostia vine-n şoaptă:
“Sper să nu se mai repete!”

Banul

Cu bani, el face după chef,
Că meserie nu cunoaşte;
In loc de-un idiot ca şef
Ar vrea un prost ce recunoaşte!

Viorica Găinariu

VICIUL ŞI PROSTIA
Viciul nu înseamnă întotdeauna prostie. Am
întâlnit mulţi fumători care, altfel, erau destul
de inteligenţi.

Category: revista spinul
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.