Sunday, November 08th, 2009 | Scriitor:

DAN CĂPRUCIU
GALAŢI

„Cochetărie” ardelenească

Cochet e badea, întrucât,
Când pleacă pe la o horincă,
Se lăfăie pe largu-i gât,
Mărgelele de la …palincă!

Porcii sunt imuni la virusul A/N1.HI

Mi-a zis amicul din New York,
– De glie-l prinse nostalgia -,
Să mă comport precum un porc,
Măcar cât ţine pandemia!

Crescătorul de vipere

Vindea veninul viperin,
– Că în afaceri se consacră
-Ce-l obţinea acasă prin,
O sută vipere şi-o soacră.

Candidat la-nsurătoare

Logodnica el, lapidar,
A cercetat-o-n toate celea
Apoi, a dus-o la solar,
Să vadă ce îi poate pielea.

Nemulţumire

Televizorul îl detest,
Că nu-i uşor de loc tataie
Să-ţi intre-n ochi, precum un lest,
Atâtea omeneşti gunoaie!


ANA ZEGREAN
Bistriţa

Soţul gelos

Auzim de-atâtea ori
Că bărbaţii sunt…cam chiori,
Dar al meu, minune mare,
Vede ce i se năzare.

Diva

La “steaua” dinspre asfinţit
Vor încă mulţi să se închine;
E damă şic, arată bine,
Chiar “ajustată” din cuţit.

Tânăra şi pensionarul

Oricum, eu n-aş avea ce pierde!
Când vine vorba de păcat…
Mă-ntreb, mirată, unde-i “verde”,
Că-l văd ca iasca de uscat.


JEAN GĂBUDEAN RIVALET
Târgu-Mureş

Omagiu lui Păstorel

Epigramistul Păstorel
Ne-a dat o lecţie model:
Ne-a invitat pe toţi la cramă
Şi a plătit c-o… epigramă!

Moda, încotro?

Cu moda s-a exagerat,
Ba chiar pot spune că e jale:
Doar Eva s-a mai etalat
Cu formele aşa de goale.

Category: revista spinul
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.