Wednesday, April 01st, 2009 | Scriitor:

Până acum această curtare s-a dovedit benefică, ea luând o decizie asupra unui posibil mire. Aşa a pus ea capăt travaliului băieţilor din sat la casa ei, anunţându-şi logodna cu Paul, băiatul pe care ea îl considera că-i putea fi viitorul soţ.
După această renunţare benevolă, la titlul FRUMUSETE a Anei, la scurt timp a renunţat şi cealaltă fată, Maria. Şi ea a considerat că ar deturna rolul curtării deoarece scopul fetelor, dorinţa lor, a fetelor mari, este de-a se mărita. Dacă Bunul Dumnezeu le-a dat ocazia, şi le-a oferit toată floarea băieţilor din Băiuţ, dacă şi-a aflat şi ea un om după dorinţa şi plăcerea ei, ce rost avea să-l piardă. De ce “să dea pasărea din mână pe cioara de pe gard.” Nu era rău să fii Frumuseţea Băiuţului, dar nimic nu se compară pe această lume cu un soţ bun. Asta şi-a dorit, asta au obţinut. Când lucrurile au ajuns în această fază, din cele două probleme de până acum, din durerile de cap şi stresul cauzat de aceste probleme, n-a mai rămas nimic. Marea problemă căruia nimeni nu ia văzut o rezolvare cât de cât amiabilă, s-a rezolvat de la sine.
Lucrurile au ajuns în această fază, şi Elisabeta a fost numită de absolut toţi locuitorii Băiuţului, ca: UNICA FRUMUSEŢE A BĂIUŢULUI, frumoasa frumoaselor şi tot ca niciodată până acum, remarca aceasta i se potrivea ca o mănuşă. Titlul acesta de regulă se purta cam un an, nu pentru că era limitat în timp, mai mult că devenea obositor pentru fată şi familia ei, deoarece, “trecerii atâtor curtezani prin casă zi de zi”, respectarea atâtor etichete, reguli, restricţii şi chiar a timpului pierdut de toţi participanţii la acest periplu. Una dintre cele mai nesuferite dintre toate regulile, era aceea că : nu aveai voie să stai la discuţii în doi, nici chiar dacă întâlne-ai un băiat pe drum, în mijlocul zilei, numai dacă exista încă o persoană de faţă. În acest caz, probabil că cineva se aşteaptă, ca să-şi strige în gura mare iubirea ce o ai pentru cineva? Că altfel cum ai putea face acest lucru? Cu toate acestea se pare că nimeni nu se gândea la acest aspect!
Acum în sat, în această privinţă s-a coborât liniştea. Părea că lucrurile se scurgeau înspre de normal. Dintre pretendenţii ce au rămas în cursa pentru cucerirea Elisabetei, în final au rămas doar trei. Trei oameni deosebiţi, trei pretendenţi serioşi, fiecare în felul lui, era o “bună” partidă. Toţi erau oameni cu reale perspective, şi un comportament ireproşabil. Fery era un mecanic deosebit, Iosif un inginer chimist de viitor iar Ioşca, făcea parte dintre puţinii mineri atât de tineri şi “era tot un suflet”. Profesia fiecăruia, alături de propria sănătate, dacă sunt bune, îţi aduc veniturile în casă şi nu de puţine ori îţi decid şi comportamentul. Aceste împreună sunt ca nişte piese al aceluia angrenaj. Cei trei erau consideraţi cei mai buni, fiecare în domeniu său şi tot ca un element de coeziune, câştigurile lor erau cele mai mari, dar apropiate ca nivel între cei trei competitori. “Colac peste pupăză” cei trei erau prieteni “la toartă”.
Iosif, inginerul, avea o oarecare vârstă peste vârsta celor doi, nu era un handicap, era un lucru real, şi din acest punct de vedere ceilalţi doi se simţeau mai “avuţi” faţă de el. Diferenţa de vârstă nu era peste obişnuinţele locului pentru mariaj, în plus, din poveştile Elisabetei reieşea că aşa de protejată şi respectată cum o respectă Iosif, n-a fost de nimeni până acum, aşa de preţuită, lucru ce-i dădea un sentiment de siguranţă şi prestanţă pe care nu la simţit până când la cunoscut pe acest om cu calităţi deosebite. Lucrul acesta se reliefa cu atât mai mult cu cât tatăl Elisabetei fiind un meseriaş foarte bun, era destul de cătănos (milităros). Tot la Iosif, Elisabeta a descoperit un deosebit tact, toleranţă şi diplomaţie, greu de găsit la oamenii care nu au o calificare în acest domeniu. Diferenţa de vârstă, sfiala faţă de Elisabeta, îi amâna problemele ce nutrea a i le spune lui Iosif inginerul, bărbatul frumos, cult, negricios, sprâncenat şi înalt cât un brad, şi-şi amâna “spusele” de multe ori.

Category: iubeste aproapele
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.