Nu a putut sa o faca. Nu erau soferi. Au mai venit pe aici vreo doi, nu se stie ce viraje au facut, ca dupa doua zile, nu s-a mai urcat nici un miner in masina lor. Apoi vin la el: “Hai, bade Ilie, ca nu are cine sa ne duca la sut!”…si uite asa, ma pensionez si eu, pe cate o saptamana, cel mult doua. Si culmea-i ca numai “Praga” asta “e libera” si nu da Domnul sa scap de ea, ca de raie…Se zice ca cine nu are batrani sa-si cumpere!…Astia il aveau si il si foloseau…Si cand te gandesti ca minerii care erau dusi cu masina lui i-ar putea fi copii, lumea se tot improspateaza, batranii se tot invechesc… Cu asemenea ganduri, se vede in fata “Zidului mortii”. Isi da seama ca nu are suficient demaraj ca sa treaca din “prima” peste stratul proaspat de zapada pufoasa. Pentru moment vede “filmul” cu toate secventele lui – pe blestemata asta de zapada proaspata – dintre care multe petrecute chiar aici, la “Zidul mortii”…Nu are incotro… Accelereaza… Masina se intoarce cu spatele spre Izvor… Accelereaza… Masina se indreapta cu latura spre Izvor… Accelereaza… deschide usa la cabina si urla cat se poate: – SARITI SARITI !!!….MAAII!! Masina isi facea balans, pe masura ce oamenii sareau din ea… cauciucurile rodeau pamantul…polizau drumul, incet, incet, incet. Se redresa cu ajutorul oamenilor si ajunge in varf!..Au mai scapat odata!
Sus se opreste…Atunci cand a inceput sa patineze, minerii de sub prelata motaiau. Strigatul: Sariti mai! i-a trezit, dar buimaci cum erau, unii au sarit prin spate, ceilalti au sarit pe laterala, unii se tineau de obloanele masinii pe dinauntru, sa nu se rastoarne…Jos au ajuns sase. Migovan si-a rupt piciorul, ceilalti nu au patit nimic. Vazand care-i situatia, minerii, “au priponit” masina cu spatele stand pe malul raului pana cand cauciucurile au putut “prinde” si incet, incet, s-a tarat spre varful pantei. Unii isi faceau cruce, altii scuipau de necaz…dar toti taceau si asa, unul cate unul, s-au strecurat iar sub prelata, cu tigarile intre dinti incercand din nou sa motaie.
Maistrul Tutu se afla in cabina, langa sofer:
– Mai, Ilie! De ce ii zice acestui loc “Zidul mortii”?…
– Ma si mira ca nu stiti! Sunteti destul de vechi prin aceste locuri si minerii tin la Dumneavoastra ca la un tata!
– Zau? ca habar n-am.
– Batranul Vancea…atunci cand mai putea, mai cobora si cate o masina de lemne de foc. Odata, era cam toamna tarziu, cand si-a facut unul lemne de foc si l-a rugat pe el sa i le duca. Omul s-a lacomit la incarcare. Lemnele erau cu un metru mai lungi decat masina. Soferul, la inceput nu i-a dat importanta, apoi a vazut ca la coborarea pantelor “fata” se aseaza mai greu si-i sarea mai sus ca de obicei. S-a mai nimerit sa nu aiba frana, numai pe fata. Pantele, de la Cotul Iuganului si pana aici, sunt mai mici dar atunci cand a ajuns aici – s-or mai fi miscat si lemnele, fiind ude, la un moment dat, el n-a mai vazut drumul, numai padurea si stanca asta. De franat, nu a mai avut cu ce, si atunci cand masina s-a lipit de stanca, lemnele au smuls cabina si au strivit-o de piatra.
– Dumnezeu sa-l odihneasca!Vezi, treaba asta eu n-am stiut-o. De fapt, cand m-am intors eu din prizonierat, au trecut cativa ani buni, vreo 5-6…Mai Ilie, eu te stiam inca dinainte de razboi, o bucata de timp am fost si ortaci. Cum ai ajuns tu sofer? Vezi, nici pe asta n-o stiu?…