Cu paharul in mana m-am tot invartit…pana am vazut ca am ramas singur. Ideea era ca Andrei sa se intalneasca cu Aurel, doar pentru asta l-am “adus” cu mine, acu slaba nadejde.
Intrucat viata politica devenea stresanta, ziarele erau pline “de politica”, la serviciu idem, nici aici nu puteai scapa de politica. Nu mai puteam de ciuda ca l-am “pierdut” pe Andrei. Parca “dizburase”. Ma mai intretin putin cu Aurel, ii urez toate cele de cuviinta, ii spun ca i-am adus pe tipul care-l interesa si m-am dus apoi sa ma mai vad si cu altii. Pe hol, intr-un fotoliu il observ pe Andrei, foarte degajat, statea de vorba cu un profesor universitar foarte cunoscut. Mi-am gasit un scaun si, oarecum, lateral, m-am tras langa ei. Eram curios sa aud ce povestesc. Ce teme de abordeaza. Andrei era stapan pe o limba romana de la “origini”. Era un tip inteligent, nu vorbea mult, mai mult replica doar sec, ceea ce-i dadea un sarm aparte intr-o societate. Ce stia, spunea, unde nu cunostea nu comenta si era un bun ascultator. Ce m-a facut sa ma apropii de ei, sa ascult despre ce vorbesc? Probabil curiozitatea, poate invidia. Nu-l spionam pe Andrei, dar interlocutorul lui, profesorul, pe care nu-l vazusem de 6-8 luni, lucra la “ceva” inventie, care nu-i permitea nici un minut de respiro. O absenta indelungata dintre colegi te face sa privesti lumea cu o oarecare reticenta, ai o anume impresie ca devii un strain. Cu toate ca el lucra in avangarda, totusi ramasese in urma cu cate ceva. Erau lucruri despre care el nu avea nici o stire in timpul scurs de atunci. Asta m-a facut sa-l pandesc, sa trag cu urechea, numai ca, asa cum se intampla in astfel de cazuri, muzica, bufoneriile, bancurile rasuflate, incarca decibelii si nu se mai auzea nimic. Parca ti-ar “bate apa in cap”. Trecuse o ora, discutiile dintre cei doi au fost deosebit de antrenante. Se pare ca savantul descoperise un om in prietenul meu si or fi gasit o tema de discutie, ca atata timp nu s-au despartit… M-am enervat, i-am lasat in pace si am plecat de langa ei. Am mai intalnit alti si alti cunoscuti, din vorba-n vorba am ajuns in biblioteca unde Andrei statea in fata unui raft si mangaia o bucatica de roca, plangand… Cat pe ce era sa-l intreb: “Te-a batut nenea?” Dar am observat ca in el se petrecea ceva deosebit. Ma uitam si eu la acea piatra… Era o piatra fara nici o forma, era neagra. Am iesit fara sa-l tulbur. Sa fi trecut o ora, cand il vad pe Andrei pe terasa.
– Cum e, batrane?
– Bine, cum sa fie?
– Fii bun si spune-mi ce te-a apucat…in biblioteca?
– Mi-e teama ca nu o sa-ti spun.
– Cum, de ce?
– In primul rand pentru ca a fost ceva intim, iar in al doilea rand nu este prima intrebare pe care mi-o pui si la care nu te intereseaza raspunsul.
– De interesat ma intereseaza, cu atat mai mult cu cat am o vaga impresie ca vrei sa ma “pedepsesti” si zau ca eu nu stiu cu ce ti-am gresit!
– Nu…Nici pomeneala. Dar lucrurile sunt asa cum am spus!
– Andrei, te rog…doar suntem prieteni, ce dracu!