Ostenită fiind, a luat o gură de apă şi s-a odihnit pe un bolovan. De aici nu mai avea mult şi era acasă. După un timp s-a ridicat şi a pornit spre casă.
Când băuse apa parcă a simţit că era prea încălzită, de asta s-a pus puţin la odihnă. Aşa a şi fost. În ziua următoare s-a trezit cu greu şi avea o senzaţie ciudată. Îşi simţea corpul greu, îi era frig şi avea impresia că-i un personaj de vis. Pe la amiază, cu greu a căutat-o pe Irina, sora lui Pista. Aceasta, când a văzut-o şi-a dat seama că-i bai. A dus-o în casă, a oblojit-o, dar febra-i creştea neîncetat şi tremura toată. A aşteptat până când cei de-ai casei s-au întors de la muncă şi le-a spus că-i bai cu Iulica. Tot ea s-a dus să caute un doctor la Târgu Lăpuş. Doctorul nefiind acasă, i-a lăsat vorbă să facă bine şi să vină la ei, s-o vadă pe Iulica. A venit, dar după două zile, şi le-a spus că Iulica are aprindere de creier şi în afară de Dumnezeu nimeni nu mai poate face nimic… A doua zi Iulica a murit…
Înmormântarea i-a făcut-o familia lui Pista. Eu m-am ales cu bradul împodobit, simbolul fetiei, a necunoaşterii bărbatului. În urma ei… un sat de femei, bocind-o pe Iulica, bocindu-şi suferinţele vieţii… neîmplinirile vieţii.
În casă se lăsă o tristeţe profundă, căzuse amurgul şi fiecare s-a retras neobservat spre camera lui.