Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

Cât au pus, amândoi în această “întreprindere”, ce statut are? De fapt unde a ajuns el pe treptele dragostei ? Se “trezi“ brusc din aceste incertitudini. Poimâine mi se termină sejurul. E posibil să n-o mai întâlnească? S-ar putea să n-o mai vadă? Dar e îngrozitor! Şi gândul acesta îi estompă orice sentiment de jenă sau timiditate şi fugi până la hotelul ei. Bătu la uşă… nu-i răspunde nimeni… insistă… nimic. Îşi aduce aminte de vecină… Bate la uşa ei! Nimic.. nimeni. Îi venea să urle. Cum, nimeni nu-l poate ajuta?! Vreau s-o mai văd o dată înainte de-a pleca. Nimeni nu mă ajută? Se poate aşa ceva? Simţea că de această fată are nevoie din ce în ce mai mult, îşi dădea seama că i-a devenit indispensabilă, în sinea lui recunoştea că-i îndrăgostit. Nu ştia mai multe detalii, dar ce simţea ACUM şi mai ales cum SIMŢEA n-a mai simţit niciodată. Pe frunte i-au apărut broboane de sudoare… Doamne !… Dacă a plecat ?… Nu se poate !… S-ar fi putut întâmpla şi asta? Şi pentru ce ?… Să-i fi greşit ceva ? S-o fi jignit fără să-şi dea seama ? Tot ce-au făcut şi tot ce-au vorbit a recapitulat mental şi n-a găsit nimic, nimic care, cât de cât i-ar fi putut provoca vreo greşeală sau jignire… şi atunci… să nu-ţi pierzi minţile? Gândurile l-au chinuit toata ziua, pe un soare torid. Era apatic, moleşit, flasc şi fără nici-un orizont… Îşi târşea paşii spre “locul de cazare”, când aude o voce familiară, dulce.
– Mâine, mâine la 10, la locul ştiut !… pa…
– Pa…a….a….a…a ?!
Era Maria. Ar fi vrut să-i adreseze un potop de vorbe, dar din nou i-a pus “semn” la gură… a vrut să se ia după ea, dar cu un gest hotărât “l-a blocat”… a rămas pironit locului cu gura căscată…
La cuprins dezolarea. Acum parcă era convins că nu ştie “cum să procedeze”, că-i lipseşte “ceva” care-l expune ca pe-un imbecil.
Briza i-a adus aminte că se înserase şi s-a făcut răcoare… S-a retras agale spre hotel şi a adormit, având fel de fel de coşmaruri:… Ba că Maria se plimba cu altul şi lui îi făcea doar semne cu degetul ! … Ba că ea intrase în apă şi era pe cale să se înece şi el nu se putea mişca din loc !…
Când s-a trezit era “lac de apă”. Soarele nu răsărise încă. S-a primenit şi a plecat în lungul plajei să culeagă şi el scoici, scoici aruncate de valurile mării. Culesul lor era la concurenţă. Până acum nu găsise decât una găurită…
“Pensionarii” mării care doreau să găsească scoici, ca suveniruri de la mare, scoici aruncate de valurile mării pe nisipul plajei, trebuiau să se scoale de dimineaţă, altfel, veneau “profesioniştii” şi atunci le găseau numai “ prelucrate”.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.