– Mamă…! Mamă…!! Mamăăă…!!!
– Ce-i?! Ce s-a întâmplat ?!! De ce ţipi aşa ?!!!
– Ă…ă….. iartă-mă! Credeam că ai plecat deja şi nu mi-aş fi dorit să mai treacă încă o zi fără să discutăm nişte probleme. Pentru mine acest lucru este absolut necesar. Ştiu că în ultimul timp te-am cam dezamăgit, că nu am fost eu cel mai bun fiu, că aproape te-am epuizat “material “, poate şi psihic, că “am bătut nopţile“ şi toate videotecile din oraş, că am vizitat toate cinematografele şi pe aproape toţi colegii, în general, am făcut orice şi nimic, numai să nu stau pe acasă… Să nu ne întâlnim… să nu fiu obligat să-ţi dau nişte răspunsuri care, după părerea mea, nu erau nici cele pe care tu le doreşti şi nici cele care aş fi vrut eu să fie. Acum să nu crezi că-mi pun cenuşă în cap şi de mâine voi fi cel mai bun băiat ! Nu vreau să te mai dezamăgesc – dacă până acuma nu am reuşit s-o fac – dar am ajuns la un prag, la o barieră, la un zid, care îmi închid posibilitatea de a înţelege unele lucruri. Din aceste motive te solicit acum să mă ajuţi să pot doborî acest baraj psihic. Practic… îmi scapă ceva, ceva trece pe lângă mine, în acest scop am nevoie de ajutorul tău, de cunoştinţele tale, chiar acum şi în următoarele probleme..
– Unde ai văzut tu o mamă care să-şi înţeleagă greşit fiul? Dacă aveai ceva de povestit, puteai să-mi povesteşti mai simplu, fără atâtea introduceri. Sunt mama ta, nu?
– Ai perfectă dreptate. Numai că mă temeam, de aşa zisa “deformaţie profesională”, care face pe toţi poliţiştii sau, mă rog, detectivii ”să vadă” în orice om un suspect, medicii un pacient, iar tu fiind şi medic şi mamă nu aş fi vrut să mă vezi un mucos, un neîmplinit şi să-ţi pui şi întrebarea dacă nu cumva sunt bolnav ? De aceasta dată, m-aş fi simţit umilit ca eu să vin şi să-ţi spun problemele care mă frământă… puţin zis, mă rod şi tu să mă tratezi tot ca pe un puşti, când am nevoie de cineva, cineva care să-mi aprindă o lumină, o lumină, în bezna în care mă zbat sau cel puţin, să mă îndrepte într-un sens mai omenesc, să mă scoată din această nebuloasă…
– Vai de mine! I-ai făcut ceva Voichiţei !?
– Vezi mamă! Dacă era o problema aşa de simplă, îţi răpeam eu timpul? Timp în care puteai vindeca un sat întreg. Bănuiam că o să te grăbeşti şi asta te va face să nu mă înţelegi. Mi-e greu să “mă desfăşor” la comandă. Apoi, dacă mai eşti şi grăbită, mai bine nici nu încep, că n-am rezolva nimic.
