Sunt sigur că acest îndemn l-aţi auzit nu odată în viaţa dumneavoastră, şi totuşi el încă mai trebuie folosit şi destul de des, chiar pentru persoane la care, datorită vârstei, ar fi trebuit să-şi impună unele lucruri, deoarece nu toată lumea e dornică de observaţii, cu atât mai mult, cu cât această neatenţie împietează asupra altora.
Primul lucru, în care doresc să fiu mai “decis” este prezenţa la cenaclu. Avem deja trista experienţă, ca unii să promită cert acest lucru şi după această certitudine să nu mai vină de loc. În cauză sunt doamnele profesoare: Medan, şi Hendrea mai nou şi domnul Mihai care n-a venit un an la Club, cu toate acestea el s-a bucurat de aniversarea făcută de către membrii clubului, aniversarea vârstei de 80 de ani, ocazie cu care ne-a promis, că nu ne-a părăsit şi după câte s-a văzut, ne-a uitat. Ne doare mult acest lucru deoarece nu numai că este membru fondator, dar unui om de vârsta Domniei sale te jenezi să-i faci observaţii.
Poate unul dintre cei mai sobri membrii ai clubului, un om predestinat ordinii şi a limpezirii unor situaţii, o persoană care prin munca ce o depune, doreşte ca activitatea clubului “SPINUL” să fie privită la înălţimea rezultatelor ei, vorbim aici de domnul ing. Nistor Bud, cu atât mai mult cu cât, deja aceasta prestigioasă muncă, este bine cunoscut în ţară, domnia sa, datorită unor membrii ai clubului, nu poate să-şi vadă munca încununată, deoarece unii membri ai Clubului, n-au fost capabili, de cinci ani, să-şi adune un Curriculum vitaie necesar membrilor clubului pentru evidenţa respectivă şi mai nou, de un an, nu poate termina un album al clubului cu toate că pretenţiile pentru aceste materiale nu sunt de loc exagerate. Ne pare rău că uni membrii ai clubului nu consideră necesară colaborarea cu secretarul clubului, răspunzând prompt solicitărilor sale deoarece nouă ni le face, şi este obligatorie conlucrarea cu dânsul, pentru o clară evidenţă a clubului, o statistică a activităţii fiecăruia şi în final pentru baza de date a clubului. Poate ca măcar acum e vremea să înţeleagă fiecare, că nu este cazul să arătăm indiferenţă muncii de statistician şi organizare la care s-a înhăitat Domnul Bud Nistor şi noi, care nu facem nimic în acest sens, să mai privim şi de sus munca domniei sale.
Să credem că nu va mai fi necesară încă o intervenţie pentru a se limpezi şi aceste lucruri prin aducerea de către fiecare membru al clubului materiale cerute şi dacă se poate în acest an.
În final consider că este cazul să aducem mulţumiri Domnului Bud Nistor, secretarul Clubului “SPINUL” pentru stăruinţa de-a rezolva aceste baze de date ale membrilor clubului.

Ca şi altădată, şi în acest an ne-am adunat pentru a încheia şirul şedinţelor noastre epigramistice.Din oficiu aceste şedinţe trebuie să fie agreabile, de bună dispunere, de bunăvoinţă. Am încheiat un an cu realizări remarcabile. Nu le reiterez încă odată deoarece am făcut acest lucru când s-au realizat ele, dovadă însemnările de mai înainte. Deci ne aşteptam la un adevărat aer sărbătoresc. Aşa am crezut … dar :după felicitările adresate colegului nostru, de către fiecare membru al clubului, pentru cartea de CATRENE recent editată, şi cu toate acestea, domnia sa, râvneşte să devină “epigramist”. După această euforie colectivă, am văzut şi ultimul număr al revistei realizate de noi, număr catalogat de directorul ei, domnul Filip Romulus :”ca o revistă cu mult mai reuşită ca celelalte” .specificând punctele în care dânsul consideră că aceasta este superioară sau mai bună decât celelalte numere ale revistei.Domnia sa face o referinţă specială, la calitatea noilor epigrame, la numărul lor destul de mare(a fost din ce alege), cât şi la alcătuirea propriu zisă a revistei. Dar… cam atât ne-a fost!
Ne-a luat în primire, pe rând, domnul preşedinte Şiman, care a început cu “micile” observaţii: Pe copertă există două greşeli la o singură epigramă, care se datorau… tehnoredactorului, ce momentan nu este printre noi. Păi cum altfel? Apoi mi-a venit mie rîndul să fiu “luat în primire”. Cum am “compus” o asemenea propoziţie care se înşiră pe 12 rânduri. Adevăr adevărat, dar(ziceam în gândul meu) de ce nu l-a observat pe Odobescu care are propoziţii uzuale de şase-şapte rânduri şi nu de puţine ori şi de 21 de rânduri, modalitate folosită în “Pseudo – cynegeticos”. Cu toate acestea este posibil, încă nu m-am gândit să studiez dintr-un asemenea punct de vedere o operă, fără a da vina pe Odobescu, dar sunt sigur că are şi propoziţii mai lungi, şi pe el nu la certat nimeni. Asta este întradevăr este o chestie, dar problema care eu mi-o pun mie, de unde mi-am făcut eu acest obicei. Ca ori ce amintire dragă, mi-am adus destul de repede aminte. În timpul cât scriu, respiraţie îmi este înfluenţată de cursivitatea scrisului şi îmbăcarea respectivei idei în acea propoziţie. Inspir aerul în piept în momentul în care mă apuc să scriu, şi pe când se termină răsuflarea, se întâmplă că se termină şi propoziţia. Veţi spune că aşa face fiecare. Exact, dar nu uitaţi că în tinereţe am fost cândva trombonistul Fanfarei Minere din Rodna. S-ar putea ca de atunci capacitatea pulmonară să se fi dezvoltat…mai mult ca a unui epigramist obişnuit. Deci până când se goleşte plămânul, rândurile cresc…şi cresc… exact până unde a spus domnul Şiman. Înţelegeţi şi dumneavoastră … de la trombon mi se trage!
Ei şi nu vreau să vă povestesc că, dacă mi-a acordat mie o bucată mai mare de timp pentru a mi se face observaţii, celorlalţi se pare că le-au ieşit mult mai bine virgulele. Deci îmblânzit, preşedintele nostru, ca ori ce tată iubitor, dar sever, ne-a obligat să facem pe loc câte-o epigramă-definiţie. Ne-am executat.Lucrăm…
Din ce ştiţi, când facem un cadou unei persoane, îi cumpărăm un obiect pe care noi ni l-am fi dorit. Nouă ne lipseşte. Aşa s-a brodit şi acum. Eu dacă n-am maşină am scris o epigramă despre automobil. Numai că, în grabă, la repezeală, mi-a ieşit automobilul, epigrama, defectă. După acestea discuţiile s-au destins şi am colindat colinda “O ce veste minunată”. Ciudat nu ne-am mai dat duşi. Parcă aşteptam ceva. Până acuma, la fiecare şedinţă s-a brodit a fii o aniversare a unuia sau a altuia. Acum totul a fost pe sec.
SĂRBĂTORI FERICITE CU SĂNĂTATE ŞI LA MULŢI ANI!!!
Baia Mare 12 decembrie 2007

Cine-ar fi crezut că după o viaţă la catedră, cam aceasta a fost profesia majorităţii membrilor Clubului “Spinul”, acum după pensionare se vor ivi şi alte examene, chiar dacă nu vor sta în faţa comisiei de examinare.
De curând, am primit o plăcută şi onorantă invitaţie la Ocolul Silvic Baia Sprie, loc unde altădată se adunau în afară de cadrele de conducere a Ocolului şi o parte din intelectualitatea oraşului în frunte cu domnul primar Barbuloviciu, profesori, patroni, consilieri. Acum a fost altfel. O situaţie fortuită şi în politica internă(şi primarul de Baia Mare şi cel de Baia Sprie au fost oaspeţii unei televiziuni) dar această nepotrivire s-a exprimat şi în plan economic, Ocazii care ne-a frustat pur şi simplu de auditoriu. S-au adunat, în afară de noi, încă cinci oameni. Dar aşa cum ne-am planificat şi pregătit, această “ieşire” a fost considerată ca o repetiţie generală a viitoarelor invitaţii primite, invitaţii pe care le vom onora şi probabil că atunci vom avea spectatorii promişi. Un asemenea afront, chiar dacă este involuntar, se resfrânge asupra fiecăruia, de aceea probabil că începutul acestei “ore culturale” a fost mai ezitant, dar când domnul Bodnar a dat “tonul” la citirea unei proze, fiecare şi-a revenit şi spectacolul propus a început să se deruleze. Printr-o înţelegere tacită, nu am vorbit de “funie în casa spânzuratului”, aşa că generoasa temă a dispariţiei pădurilor, v-a face obiectul altor întruniri. A citit fiecare membru al clubului în două reprize cel puţin 10 epigrame. Ziceau unii că domnul Şiman a citit 24 de epigrame şi au mai fost alţii cam tot cu atâtea. Selecţia epigramelor, pregătirea colegilor, a dus acolo că am făcut un spectacol reuşit…între noi, un spectacol în care ne-am preţuit şi bucurat împreună. În regia acestui spectacol, doamna Găinariu, a parafrazat în versuri, conţinutul cântecelor populare care, prin cuvintele versurilor folosite, includeau şi “pădurea”. Mulţumirile au fost din ambele părţi şi fiecare şi-a propus o reîntâlnire deoarece cu toate că se spune:”cultura este lumină” de această dată aici şi acum nu ardeau nici becurile.