Din ceea ce imi spunea mama reiesea ca, toate le-a facut intentionat, avand lucruri mai importante de facut cum ar fi “sa-l impiedece sa se mai plimbe pe ulite cu bicicleta”!… Mama era foarte furioasa si respira greu, chiar dupa ce a intrat in casa. Deci n-a : fost plecata nicaieri, a facut lucrurile acestea sa ma pedepseasca. Lucrul acesta m-a infuriat tare…
– Acestea sunt motive. Eu nu-mi pot permite nici sa ma spal omeneste, chiar daca focul arde in soba?! Pentru acestea, pentru ca ma mai plimb cu bicicleta, imi faci aceste figuri?
– Pentru acestea…
– Mama in gandul meu niciodata nu te-am vazut in stare sa nu pui o cana de apa la foc, sa-mi pot face baia!…
– La asta am ajuns, si nu-ti voi mai pune niciodata!
– Apoi, mama draga, daca atata nu mai poti face pentru mine, nu-i nici-un necaz, m-oi insura si mi-a face nevasta aceasta mare robota!
Mama parca aceste vorbe le astepta. A pus mana pe vatrai si pe spatele gol. proaspat limpezit, a inceput “sa numere” atat cat au tinut-o puterile… Am incercat eu sa-i iau vatraiul, dar, fiind cu sapun pe ochi, n-am indraznit sa ma invart ca sa nu ma “urc” pe soba, asa ca, am asteptat, rabdator sa treaca acest potop peste mine.
Terminand cu spalatul, cu dureri acute de pe urma proaspetelor lovituri, mi-am indreptat cu greu spatele si m-am uitat in ochii mamei.
– Acum, ca ti-ai astamparat “pofta”, pot sa stiu ce greseala groaznica am facut de-am meritat acest “tratament”, sa-mi rupi toate oasele?!
– Mai bine ti-le rup eu decat sa ti-le rupa altii si sa te strang cu cearsaful de la Putinei, asa mi-au trimis vorba…
– Ce vorbe-s astea mama?!
– Asa-i cum iti spun eu, dragul mamei! Mi-au trimis o batrana care mi-a spus ca de te mai duci “acolo” asta iti va fi plata…
– Bine, mama…
M-am imbracat rapid cu gandul sa iau bicicleta si sa plec. Ajuns langa ea, mi-am dat seama care au fost cauzele care au intarziat-o pe mama, de n-a putut pune nici macar apa la incalzit. Roata bicicletei din spate era distrusa. Nu mai avea nici-o spita intreaga. Toate i-au fost rupte, probabil cu acelasi vatrai cu care am fost tratat si eu. M-am suparat rau… Mi-am dat seama ca cel care i-a transmis acele vorbe mamei mele, a reusit sa-i incuiba in ea asemenea frica, incat sa-si snopeasca fiul in bataie, ba mai mult, sa ajunga ea, care iubea bicicleta si-si rezolva multe probleme cu ea, s-o desfiinteze, persoana aceea era un mare idiot. M-am imprumutat de-o bicicleta si m-am dus acolo de unde trebuia sa fug… la Viorica.
– Acum te rog pe tine, sa-mi spui ce se petrece aici?! O chestionai pe Viorica. Probabil c-oi fi “intrebat-o” cam tare, ca ea si-a pus un deget in dreptul gurii… am luat-o de brat si am intrat in casa. Ne-am asezat la masa si ea a scos un petec de hartie din san si, fara a spune ceva, mi 1-a impins sa-1 citesc.
Obisnuiam eu sa spun uneori ca nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut, asa si era, dar acum regretam ca nu am ca amintire acel petec de hartie, acel biletel, mai ales dupa ce i-am cunoscut si continutul, intelegand disperarea in care se zbatea autorul lui. Nu era o cerere in casatorie, era un ultimatum, imperativ al omului care nu mai stie ce curs sa-i dea propriei vieti, daca cererea din epistola se trata cu un refuz.
Scrisoarea, lasand la o parte faptul ca omul cu putine clase a muncit mult s-o alcatuiasca, tradand un scris infantil, avea urmatorul continut: “Daca nu mai vorbesti cu Todut, si te mariti cu mine, vei trai mai bine ca la casa mamei tale si te voi purta pe brate”
Deci prima conditie impusa era eliminarea mea din viata ei, de dragostea unuia sau a altuia nu se pomenea nimic, si apoi se va da curs si propriilor promisiuni.

Daca pana atunci fusesem un vagabond, dintr-o data m-am vazut facand apel la toate cunostintele insusite din ,,Bunele Maniere”. Tot timpul cautam s-o protejez, sa-i ghicesc gandurile, intentiile, sa-i fac bucurii, intr-un cuvant sa se simta bine cu mine. Lumea intreaga pentru mine incepea cu ea si se termina cu ea. Nu stiu sigur cand a inceput, dar intr-un tarziu mi-am dat seama ca se plictiseste cu mine. M-am speriat. Toate gesturile de tandrete cu care o inconjuram nu-si mai aveau rostul. Ce-oi fi putut gresi? Ce defect mi-a gasit incat dintr-o data nu-i mai plac. Gandurile acestea insuportabile ma chinuiau. La ultima intrebare nu a trebuit sa astept prea mult raspunsul. Vedeam cum zi de zi imi gasea defecte despre care eu nici nu stiam. Cred ca nici mama nu si-a dat seama ce om plin de defecte a facut. Cu un cuvant, eram intr-o etapa arheologica: scormoneam fiecare dupa defectele celuilalt. Dragostea aceea care inalta oamenii disparuse. Cu toate mofturile si vorbele urate cu care ma intampina, parca si mai mult o iubeam. Ma robea si mai mult. Oricat incercam sa-i satisfac pretentiile, nimic nu o mai impaca, nimic nu mai prezenta interes pentru ea. Parca toate erau in zadar.
Intr-o zi am rugat-o sa vina cu mine la un film. Nici nu a vrut sa auda. De fapt nu numai ca m-a refuzat, dar modul in care a facut-o m-a jignit, m-a umilit. Din toate cate mi-a spus reiesea clar ca eu, iubitul ei, eram un umil ca barbat si ca ar fi mai bine sa-mi vad de treaba.
Umilinta indurata a dat nastere unui val de manie, care a cuprins toata fiinta mea incat pentru moment am crezut ca-mi ies de sub control. Dar eu o iubeam, si cine iubeste mai si iarta. Ea invata croitoria, iar eu am crezut ca a muncit prea mult, ca o fi fost obosita pentru ca nu-i usor si cu casa si cu atelierul, asa ca m-am intors spre casa ca un caine plouat.
Vorbele aruncate de ea sapau adanc in inima mea. Eram deceptionat total. As fi vrut sa ma bata cineva sa simt durerea fizica. Cred ca mi-ar fi fost mai usor decat sa indur starea asta. As fi dorit s-o fac lata, sa trag o betie si sa ma cert cu toata lumea. Nu am facut nici una din astea. Simteam ca numai cel care mi-a picurat otrava in suflet o poate si scoate. M-am dus la ea sa o rog sa ma ierte, cu toate ca nu stiam ce am gresit. Aveam mare nevoie de o vorba buna, blanda din partea ei. Mergeam pe drum bombanind, cand deodata am auzit un zgomot de camion. M-am tras la o parte si am vazut ca autovehiculul a oprit in dreptul casei ei. Ce o fi asta? M-am apropiat fara sa fi fost observat si m-am ascuns pe platforma masinii. Am vazut-o cum iese din casa si cum urca in cabina. Masina a pornit. Oare unde merge? Dupa putin timp a oprit la marginea padurii si au iesit amandoi veseli, glumeti. Ce ochi frumosi avea ea! Ce plina de viata era! Nu s-au indepartat nici patru metri de masina. Au asezat pe jos o patura. Am vazut cum o mangaia, cum ii ridica fusta . .. I-am vazut picioarele dezvelite pana sus, apoi am. asistat la cel mai intim lucru ce se petrece intre un barbat si o femeie. Eu eram iubitul, iar ea facea dragoste cu altul. Langa mine se afla un cric. Am pus mana pe el cu gandul sa-1 omor pe individ. Ma uitam profund indignat la acest spectacol si carnea se incracena pe mine. Cred ca nu a lipsit mult sa innebunesc. Atunci am simtit ca ceva se rupe definitiv in mine. Toata furia mea s-a transformat apoi intr-o apatie totala. Intr-un tarziu au venit la masina si el a dus-o acasa. Bineinteles, si pe mine. Am trait atunci clipe la limita umanului. Ea fusese prima mea dragoste.
Cateva saptamani nu am mai stiut cu ce sa-mi umplu timpul. Eram un om debusolat, un om care a crezut in dragoste, iar aceasta s-a daruit altuia in modul cel mai ordinar. Un sentiment de dezgust ma stapanea si ma teroriza, dezgust fata de mine, fata de ea si fata de lume. Nu stiu cat m-a tinut asta, dar intr-o seara, venind de la cinema, am vazut-o. In mine au pierit atunci toate starile filozofice si o pornire animalica m-a impins catre ea. Am cuprins-o. Ea a incercat sa se apere, s-a zbenguit si a inceput sa ma trateze ca inainte. Eu insa i-am replicat cu duritate:
— Ma crezi mai putin dotat decat soferul de la padure? Ea a ramas incremenita. I-a pierit toata puterea. Nu a mai avut nici o replica. S-a lasat apoi moale, iar eu atunci mi-am schimbat iubita pe o amanta.
Ionel facu o pauza, timp in care isi sorbi cu zgomot continutul din pahar. Apoi relua povestirea:
— Asa am dus-o cateva luni, zi de zi, pana cand ea ma anunta ceea ce era normal sa se intample. Era insarcinata. Dupa cele intamplate pana aici toata lumea ar fi putut-o taxa pe ea drept o ticaloasa.

Nevestei sale nu i-a spus nimic. Nu dorea sa-i cunoasca slabiciunile, dar mai ales ca cu barbatia lui e ceva in neregula. Toata lumea stie ce inseamna o nepotrivire de caracter, dar putini stiu unde poate duce potrivirea de caracter si ce corvoada presupune aceasta. Ca sa nu-1 observe Lucica si sa mentina armonia din casa, ziua nu mai muncea nimic. Se pastra cu totul pentru actul sexual. Se gandea cu oroare, ca daca nu s-ar fi pensionat, armonia casatoriei lor s-ar fi stricat mai de mult.
Leon se vazu internat in spital. Era terorizat de o spaima iesita din comun. Nu exista om mai fricos decat acela care intra prima oara in spital. Se ingrozeste de cate vede, de cate aude.
Primele zile, cat au durat analizele, programul a fost ceva mai lejer. In aceste prime zile, cand ti se hotaraste soarta, inveti atatea cate nu ai invatat la toate scolile, si in toata viata. Abia aici intelegi ca viata pe care ai trait-o pana atunci, Viata pe care tu ai cunoscut-o pana aici, a fost aceea a unui om fara griji, fara complexe, fara masuri de prevedere si, nu de putine ori, plina de abuzuri. In spital realizezi ca stabilimentul acesta-i un univers uman complex. Dar cu alt fel de reguli, o localitate unde fiecare trece prin purgatoriu. Localitatea pe care o cunosteai tu pana ai ajuns aici, era locul unde ai facut ce ti-ai dorit. Acolo nu tremurai, nu te macinau gandurile, foloseai totul cum te taia capul, sau dupa buna ta placere Aici in schimb toti sant suferinzi, fricosi, dornici de alinare sau de o minciuna, de o incurajare, care sa-i „duca” gandurile, sa-l faca sa uite de propria-i suferinta, de „marea” de suferinte ale celorlalti, sa-ti mai prelungeasca viata, de care se agata „cu mainile si picioarele”.
In aceasta „intreprindere cu foc continuu” se incearca mereu, se cauta mereu, sa combata durerea neputinta fizica. Medicii se lupta cu bolile, dar cel mai adesea cu bolnavii, cu mentalitatile lor. Lupta bolnavilor pentru inca un crampei de viata e fantastica, nu cunoaste nici odihna si nici margini. Si cat de dispretuitor e omul fata de ea cand face abuzuri, cand nu-l doare nimic. „Doctore, vreau sa ma insanatosesc, vreau sa traiesc” — se aude pretutindeni.
Pe Leon, proaspat internat in spital, toti pacientii il chestioneaza: de ce sufera? Ceva-ceva le-a spus el, dar tare putine stia si el, asa ca nu prea le-a satisfacut curiozitatea, cu toate ca banuiau ca nu a fost internat doar de dragul internarii. Deci, la lucruri bune nu se astepta. Noaptea nu se lega somnul de el. Auzea fel de fel de tipete, de vaiete atat ale celor operati, cat si ale celor neoperati inca. Dar ceea ce-1 soca cel mai mult era dorinta fanatica de a supravietui a celor care nu mai aveau pentru ce trai. Se agatau disperati de orice speranta, chiar daca stiau ca este tarziu sa mai pretinzi ceva vietii.
Vazandu-i pe toti acestia, Leon se gandise cum va arata el la iesire. Ce-i vor extirpa medicii? Se va mai uita Lucica la el dupa aceea? Oare grija medicilor se rasfrange cu acelasi profesionism si fata de pensionari, cu aceiasi intensa preocupare ii trateaza si pe acestia, ca si cum o fac cand este vorba de un barbat activ? Dar cate nu-i mai treceau prin cap cat timp au durat analizele, si era zilnic alimentat cu toate aceste povestile auzite aici, pe care numai suferinzii le pot inventa si transmite. Toate acestea ingrozeau un om sanatos. Ce sa spunem de calvarul prin care trecea un bolnav in asteptarea sentintei de viata ? Toate povestile auzite in spital, aveau un sfarsit trist, de cele mai multe ori tragic, iar povestitorul avea grija intotdeauna sa fie exclus din tesatura intamplarilor. Pana la 50 de ani nu avuse nici un fir de par carunt. Acum vedea cum incarunteste pe zi ce trece, asteptand verdictul medicilor cu neliniste. Starea lui neclarificata inca il ducea cu gandul la toate nenorocirile posibile.
A sosit si ziua de vineri. Zi de vizita mare, la care participa intreg corpul medical. Se discuta fiecare caz. Fiecare medic isi preciza parerea facuta la fiecare caz dedus in urma analizelor, la urma se lua cumulau, se reanalizau de colectiv, dupa care se dadea diagnosticul. Era o zi de mare emotie pentru toti bolnavii. La vizita mare se hotarau operatiile, externarile, tratamentele sau masurile exceptionale. Si Leon astepta aceasta zi de parca ar fi urmat sa se produca o minune in timpul acestei vizite. Au sosit medicii, i-au consultat pe bolnavi, le-au verificat dosarele, fisele, analizele, dand verdicte bune sau incurajari celor ce vor avea nevoie de ele.
— Cu tine ce-i, feciorule? — il chestiona medicul sef.
— Domn’doctor, eu am ceva dureri aici… si-i indica zona.