Tag-Archive for » roman «

March 31st, 2009 | Scriitor:

Lucrurile acestea se intamplau cu ceva ani in urma… De la acea inviere, se zicea ca ii mergea mai bine si gospodaria-i prospera. Se pare ca ZIUA cea MARE a fost in sambata in care, 1-a luat din asternut de langa nevasta-sa, pe Gheorghita… Baiatul calare, era fiul Ioanei si a venit dupa hainele lui Gheorghe, caruia ii trebuiau toalele sa se imbrace… Todut si-a amintit de aceasta poveste nu numai din cauza asemanarii deosebite a celor doua strazi, ci si datorita faptului ca n-a mai apucat sa cunoasca sfarsitul povestii, intrucat a plecat in chiar seara aceea la examen si mai tarziu n-a mai reusit sa se intalneasca cu persoana care i-a spus aceasta poveste incredibila a lui Butinaru si Zloata Gheorghe.
Legat de amintiri, linistit sufleteste dupa intamplarile petrecute la mina, Todut a ajuns acasa, unde-1 astepta Mara destul de ingrijorata cu toate c-a trimis vorba acasa ca, lucrurile s-au aranjat, nu erau probleme, doar traseul parcurs si evident calea aleasa, au intarziat mai mult decat se astepta, eliberarea prinsilor in lucrarile vechi.
in cateva cuvinte, a certificat Mareei, vorbele transmise prin “curierul verbal”, dupa care au mai schimbat cateva cuvinte pe “marginea vizitei” familiei Deacu, ocupandu-se fiecare de propriile lui treburi.
Todut, intr-adevar ca s-a linistit in privinta modului inteligent de rezolvare si salvare a oamenilor din subteran conceput de Seful minei, executand acest lucru, fara evenimente si fara victime, dar povestea fara sfarsit, si poate si fara noima, cu toate ca dupa cate v-am spus omului care i s-a intamplat era vrednic si onest, om caruia nimeni nu i-a tagaduit spusele. Si pana atunci si de atunci, omul era si a fost respectat de obstea satului. Si atunci?… Mai mult, un barbat din propria-i familie, un om de asemeni in afara ori caror banuieli de-a confectiona sau de-a fi cu mintea deplasata, si el deci i-a spus o astfel de poveste, la care-i stia sfarsitul, dar nu stia “de unde s-o ia”. intr-o carte englezeasca, se spunea cum trebuie sa procedezi ca sa vezi intr-adevar fantome. in cateva vorbe, in acea carte scria ca: “daca doresti sa vezi o fiinta care a murit, intr-o zi cetoasa (deci suficient de umeda), intr-un loc unde putrezesc niste vreascuri (locul ideal ar fi in cimitir sau in preajma lui), sa gandesti puternic la fiinta dorita ca o s-o vezi. Explicatia consta in faptul ca: emanatia vreascurilor in putrefactie, biocurentii emanati de persoana respectiva, pe fondul umezelii generale, da o anumita imagine care multa lume o iau ca imaginea dorita”. Todut era constient ca nu orice persoana are predilectie pentru asa ceva, asa ca nu-si facea probleme de ce el si altii care strabat strafundurile pamantului, n-au intalnit asa ceva, ori poate gandurile lor nu se puteau sa se abata in afara productiei, sau in afara solicitarilor personalului miner. Dar sa derulam intamplarea unchiului lui Todut, om care a absolvit Scoala De Arte Si Meserii (aceeasi ca si genialul Brancusi), dupa care a fost incorporat. Lucrurile povestite se petreceau prin anii ’37. Armata o facea in Arad. Cand erau invoiti, cu automotorul plecau la hore prin satele vecine, Ghioroc, Minis si alte localitati. in periplurile sale, ca soldat si-a gasit si o iubita. Erau sinceri unul cu altul, se iubeau la nebunie, si-n nebunie. Practic au devenit amanti desavarsiti.
Cum in astfel de cazuri, apar si invidii, barfe, dupa vreun an, fara a o numi plictiseala, relatia din partea lui s-a cam racit, moment in care, un ofiter caruia i-a rezolvat o deosebita problema tehnica (i-a reparat batoza), i-a facut cunostinta c-o fata deosebita. Deosebirea fetei consta intr-o juna cu patru ani mai tanara ca cealalta fata (care era croitoreasa), era o fiinta tare gingasa (fata de cealalta care muncea pe rupte), avea un ten culoarea untului facut din lapte de vaca, mignona, dar mai ales mostenea 50 ha de teren arabil. Era bogata, foarte bogata. Casa ei, era un castel in miniatura. Mari proprietari de vite, de atelaje si multe altele. Baiatul era frumos, pe acele timpuri si scolit (scoala respectiva dura 5 ani dupa gimnaziu), dar sarac. Cum era un om cu picioarele pe pamant, nu si-a facut iluzii despre aceasta relatie. Parintii ei avand tractoare, batoze si alte masini agricole si vazand ca intr-adevar pricepe meserie, l-au tot invoit de la cazarma din Arad sa-i repare utilajele. L-au mai platit, l-au mai invitat la masa si fata, Ana, s-a indragostit de el. Nici lui Iuliu nu-i era indiferenta dar el stia ca nu se poate accepta o casatorie intre o fata de mosier si un “coate goale” chiar daca el a devenit pe timpul armatei, cel mai renumit mecanic din zona. Dupa vreo luna de munca la familia fetei, idila a inceput intre tineri. Iuliu pentru prima data in viata a avut impresia ca-si va putea realiza, ceea ce-si dorea neincetat, atelierul lui propriu, fabrica lui.

Categori - citeste on line: acestia li-s sefii  | Tags: ,  | Comments off
March 31st, 2009 | Scriitor:

Todut, tavanul era fisurat pe toata grosimea lui, dar explozia a fost provocata de Sanchez, care nu avea ordinul de tragere, nefiind scosi si pusi la adapost nici unul dintre oamenii care inca lucrau, ce sa mai spunem de faptul ca Todut i-a spus ca se duce sa verifice lucrarea.
Autoritatile locale au fost foarte satisfacute de rezultatul muncii geologilor romani, si dispusera sa le ofere si alte contracte, avantajoase pentru alte lucrari.
Todut era inca in spital cand a primit un fax de rechemare in tara.
Si-au permis un banchet de adio, la altitudinea de 3800 m, neuitand promisiunea ca: “alta data, alta data o s-o faca si mai lata”…
Cu regretul omului care se desparte de un colectiv deosebit, Todut parasi acele meleaguri…
intors in tara, a constatat ca aici lucrurile mergeau ca pe roate… Cu toate formele facute, Todut a plecat spre Regie, unde era asteptat chiar de Directorul general.
– Domnule Todut, ma bucur ca va vad!
– Bucuria va fi si de partea mea, daca o sa aveti amabilitatea sa ma lamuriti, cine, ma manipuleaza pe mine in ultimul timp?
– Mai bine intreaba cine te-a manipulat, ca deja nu se mai poate…
– Nu inteleg….
– S-o luam sistematic… Ai fost invitat la unele banchete cu iz politic?
– Da, dar acum sunt la moda…
– Tu chiar ai crezut ca ai fost invitat acolo fara sa ai si tu “rolul” tau?!
– Regret, dar nu vad legatura!
– iti aduci aminte cine te-a invitat?
– Sigur, domnul senator…
– Asta a fost prima data. A doua oara?
– Pai… tot dansul.
– Ma iarta ca te intreb, dar sa fi invitat la doua sindrofii de aceeasi persoana cu care n-ai nici-o relatie, nu lasa nimic de banuit?!
– Suntem de aceeasi varsta, ne cunoastem din tinerete, am crezut ca in amintirea vechii prietenii…
– Pai, tocmai aceasta a fost… .
– Nu va inteleg… Fiti, va rog, mai explicit!
– Clar si curat, tu ai fost trimis in Chile datorita faptului ca ai refuzat sa apari, in anumite situatii, cu fostul senator…
– Fostul…
– Da, pentru ca acum este in ancheta. A facut mai multe matrapazlacuri cu un director de banca, cu un consilier din Regie, beneficiind de imunitate parlamentara, era cineva. Rasuflandu-se cate ceva, s-a gandit ca, daca te va avea pe tine langa el, toate barfele vor inceta, iar altele se vor estompa, oamenii cunoscandu-ti cinstea si onestitatea de om integru… Dar tu nu ai vrut…
– Pai…
– Tu nu ai vrut, cu toate ca auzisem ca ai fost “lamurit” si de un fost consilier al Regiei…. Apoi, cu cunostintele pe care le avea si cu puterea ce-o detinea, te-a trimis in Chile unde un anume Sanchez trebuia sa te ingroape… Din cate se stie, acest Simion Petre, fugit din tara, prin ’74, prieten la catarama cu senatorul, s-a grabit putin, daca tu esti acum aici si esti intreg…
Mintea lui Todut nu-si putea exprima nedumerirea. Sa-1 condamne la moarte un prieten din tinerete, numai pentru faptul ca nu s-a inscris in partidul lui?! Roman, directorul general, parca-i citise gandurile.
– Nu numai pentru atat. S-a dovedit ca tipul era foarte razbunator si nu ierta nimanui nimic. S-a aflat ca mai multi i-au fost victime, mai ales dintre cei ce nu i se ploconeau, era necrutator cu ei…
– Ati spus ca nu numai pentru asta! A mai fost si altceva?
– Din cate am aflat, tu si cu Mara ai discutat si inainte de facultate, dar cand te-ai intors de la facultate, ea discuta cu un alt baiat si baiatul de atunci este fostul senator de azi…
– Si ce-i cu asta?!

Categori - citeste on line: acestia li-s sefii  | Tags: , ,  | Comments off
March 28th, 2009 | Scriitor:

Ba am vorbit chiar cu doctorul Ionescu, care m-a asigurat ca nu e nici o problema, ba, chiar mi-a spus ca scoate o “printesa” din ea… vor ramane tinerii cu gatul blocat de tot, intorcand capul dupa ea…Si uite asa, luat de “valul” gurii nevestei, ba, vroind sa vad si eu minunea, am internat-o pe Elvira la etajul IV, la fostul meu coleg Ionescu. Fata, de, cam speriata! Dar doctorul, asistentele si nevasta-mea au linistit-o cu promisiunile lor ca din poveste!
Operatia si convalescenta au durat cateva saptamani. In fiecare zi “cineva” de-al casei tot mergea la Elvira. Mai veneau si rudele ei, colegii,… ma rog… Cand mergeam eu, ma mai intalneam cu cate un cunoscut. Eram in dificultate:
– Ce mai faci? Unde mergi?
– La spital.
– E bolnava sotia … baiatul?
– ?!
– Pai la cine mergi?!
– Avem si noi o cunostinta… din satul meu…
De fapt nici nu stiam ce trebuie sa zic! Eu, la cine mergeam?
A sosit si ziua mult asteptata. I-a fost scos pansamentul. Cu totii trebuia sa fim acolo… Sincer sa fiu, nu prea aveam chef, dar eram curios, mai ales ca Ionescu a tot insistat. Vroia sa se mandreasca in fata mea! Era explicabil pentru ca eu il cam luam peste picior, inca din liceu…Ce-i drept, cam obosisem, nu atat fizic cat psihic. In timpul cat a stat acolo, saptamana de saptamana in casa noastra era un du-te -vino: ba cu rudeniile ei de la tara, pe unele nici nu le stiam, ba colegi, totul era dat peste cap. Mia mea, in schimb, parca renastea. Pe Emil al meu il vedeam mai preocupat de carte, mai tacut… mai nu stiu cum… Da Doamne, mi-am zis! Vine doctorul Ionescu si in prezenta noastra ceremonios, cu explicatii complicate, pe care nimeni nu i le mai asculta, incepe personal sa ii scoata bandajele fetei. Era sa lesin… De dupa papusa alba a bandajelor disparuse fata cu aerul ei natang, cu nasul ala de vultur, acum ni se infatisa aproape o necunoscuta! Parca a devenit o fetita care, nu numai ca nu era urata, era chiar frumoasa… Daca nu i-as fi recunoscut zambetul acela amar, care-I staruia si acum, poate putin amplificat de reactia noastra, as fi crezut ca Ionescu isi bate joc de noi, ca ne-a dus cu presul, si ne arata alta fata!?
– Ei, ce ziceti! ?! se infoia doctorul Ionescu.
– Extraordinar! am exclamat eu fara sa vreau. Toti eram cu ochii mirati, tinta la biata fata. Ei ii venea sa planga, nu stia incotro sa priveasca. Nevasta-mea a prins-o de mana, a imbratisat-o si a pupat-o! La fel si Emil! Mama fetei, intr-un colt, plangea mocnit, saraca! L-am felicitat sincer pe doctorul Nicula si comentam in gand: pentru cativa milimetri de nas in plus sa fie mutilata o fiinta? Mare minune si ingineria asta medicala! Trebuie sa spun ca pentru prima oara am inceput s-o studiez si eu mai atent pe fata. Incontestabil, era chiar frumusica.! Doctorul Ionescu facuse o opera de arta! Cand s-a privit prima oara in oglinda, fata a incremenit! A scapat oglinda… S-a spart. Tot Mia a salvat-o: O! Cioburile aduc noroc! Fata isi ascundea fata in palme. Nevasta-mea i-a daruit fetei un sal bogat: un fel de bolero si o rochie. Ce mai… Toata lumea era entuziasmata si plina de voie buna.
– Peste trei zile “ne-o da acasa”, o aud pe nevasta-mea.
– Cum, “ne-o da acasa”? Adica nu se duce la internat?!
– Barsane! fii cu frica lui Dumnezeu! Nu-i minune ce-am facut noi pentru ea? Doctorul Nicula a spus categoric ca o perioada de timp, cateva luni, trebuie sa traiasca intr-un mediu mai aparte, cu mai putin praf, cu cineva care s-o supravegheze, s-o pregateasca pentru a se cunoaste pe sine…Ori la internat…, draga, tu stii cum e… nu? Este cu autogospodarire. Fata ar putea fi nenorocita, asa ca pentru acest an scolar facem si noi un efort, ca “pomana” sa fie facuta pana la capat… Asta-i!
– Bine… fie… dar… treaba ta…Elvira se comporta din ce in ce mai normal, dupa ce zile in sir se tot studia. Ba fusese prea vesela, ba plangea. Eu mi-am propus sa nu-mi bag nasul, declinandu-mi competenta si mi-am vazut de treburile mele. Totusi observam cum, aproape saptamanal, pe Elvira “cresc” niste haine noi… Deja avea vreo trei rochite, fulare, pantofi noi…

Categori - citeste on line: acestia-s ei  | Tags: ,  | Comments off