Chestiunea era ca francezul murea de curiozitate ce puteau ei doi discuta, atat de interesant ca se puteau “intretine” singuri, neavand nevoie de juriu. I-a rugat sa-i primeasca si pe ei, sa auda povestile lui Todut care se pare ca isi castiga audienta. Cu scuzele de rigoare, Todut a inceput sa le prezinte momentele prin care trecuse in acea zi. Cu aceasta ocazie, Todut a facut o riguroasa dare de seama asupra etapelor de parcurgere a lucrarilor miniere vechi de mai bine de o jumatate de secol. Nu s-a sfiit sa puncteze si faptul ca “fratele” hontului, a vagonetului de lemn, se afla intr-un muzeu din Occident…
Dupa aceasta lunga disertatie, atmosfera s-a destins si au trecut Ia discutii particulare, care cuprindeau mai putini membri intr-un grup. Intr-un tarziu, terminandu-se banchetul, musafirii le-au multumit cu totii, satisfacuti, au plecat spre casa.
Inainte de plecare, francezii i-au oferit Mareei un tom de carti bibliofile ale lui Zola, lucru care a avut darul s-o incante placut pe Mara. S-au intors acasa bucurosi, ca doi oameni fericiti si multumiti.
– Mara, azi este vineri si tu m-ai invitat la restaurant. Ce-ai spune daca in dorinta mea de revansare, mi-as permite si eu sa-ti fac o invitatie la un restaurant?
– Daca asta doresti tu, de ce nu? Si tot la R.F.N?
– Tot, daca tu vrei. Daca n-or avea locuri, vom merge la “Ardealul”.
– Dar asta presupune ca si maine vom fi ocupati.
– Nu vreau sa-ti spun cat de putin suntem impreuna, dar la un restaurant nu-mi mai aduc aminte de cand n-am mai fost. Noroc cu banchetul francezilor, altfel uitam ca mai exista si restaurante pe lume! Si unele chiar selecte cum e si acest R.F.N. particular.
– De, asta cam asa este, completa Mara.
Sambata seara, cei doi proaspeti cunoscuti ai chelnerilor, s-au prezentat la acelasi local, la o masa festiva, cu lumanari, cu o atmosfera intima, ce mai, tot tacamul si cu tot tam-tam-ul obisnuit in asemenea cazuri. Todut si Mara erau in forma si in timpul consumarii aperitivelor, printr-un vals celebru, muzica i-a invitat la dans. Din acel moment am putea zice ca servirea mesei alterna cu reprizele de dans. Atmosfera era minunata si ei, de asemenea, se simteau foarte bine. Dupa ce au mai obosit ori poate doar muzica discreta sa fi creat monotonia, au inceput sa mai si intarzie la masa, sa mai discute intre ei, sa se mai sicaneze cu cate-o vorba. Primul provocator de discutii a fost Mara.
– Auzi, tu mi-ai spus ca in tineretea ta ai discutat cu mai multe fete, tot asa de tandru si bine intentionat erai cu fiecare? N-ai vrea sa-mi povestesti si mie despre vreo cunostinta de-a ta, din tinerete? Cam cum abordai tu pe atunci problemele acestea? De fapt, curiozitatea mea este: cum era modul tau de de-a face cunostinta. Si mai ales cum va desparte-ati? Sper ca intr-un mod civilizat, nu?
– Draga mea, te ascult cu placere si tot cu placere-ti voi da si raspunsurile dorite.
– Te ascult draga, crede-ma cu mult interes, intrucat intuitia mea de femeie ma avertizeaza ca-i ceva deosebit…
– Sa n-o luam chiar asa! Daca doresti sa-ti spun, iti spun, daca nu atunci nu-ti povestesc nimic, si o sa putem vorbi despre altceva, fara sa ne pierdem buna dispozitie, intrucat se stie ca de regula amintirile tineretii uneori pot jigni, pot distruge o buna dispozitie intre doi soti.
– Ai dreptate, dar nu stiu de ce acuma-mi doresc o asemenea poveste.
– Mara, in vocea ta simt ceva inflexiuni, care nu-mi plac, doar daca tii cu tot dinadinsul sa ne certam!…
– Nu fi prostut, probabil ca in cazul acesta auzul tau iti joaca feste… Am eu o asemenea predispozitie sa aud o astfel de destainuire din gura ta. De ce, ori pentru ce, iti voi spune mai tarziu… dar acum ti-as asculta destainuirile despre fostele tale cunostinte din tinerete. Poate, in acest moment, si tu te gandesti pe unde vor fi ele, ce mai fac, cum vor fi aratand ele acum?… Dar de ce s-o intindem? Te rog sa-mi spui o amintire cu una dintre ele!
– Bine, draga, zise Todut, si cu destula neincredere incepu sa povesteasca. Era pe vremea cand inca mai lucram in localitatea mea de bastina, de fapt, chiar in primele luni de munca. imi doream nespus de mult sa am o bicicleta. in acelasi timp exista in satul nostru o adevarata febra a mijloacelor de transport.