La asemenea lucruri am ajuns? Dacă aceşti oameni care tulbură viaţa planetei de prea multă vreme, ar fi copiii tăi cititorule, cum ai proceda cu ei să le spui cât rău fac? De ce nu ştim că avem 200 de zile însorite pe an? Dacă am avea mai puţine ştiţi ce am păţi? Dar dacă am avea mai multe? Bănuiţi doar, dar de ştiut nimeni nu ştie. Atunci de ce să nu ne îmblânzim sufletele. De ce oameni buni nu cultivaţi cea ce au sădit mamele noastre în noi? De ce nu ne iubim? Ar fi mai ieftin, mai frumos şi mai util pentru toata lumea. Observaţi că acest deziderat îl lăsăm ca o ultimă rezolvare. “Ultima” nu este niciodată. Trebuie să ne dăm seama de acest lucru acum! Altfel noi nu vom mai fi. Va fi prea târziu pentru aceştia, care scriem şi citim, acum. Pentru această generaţie. Pentru altele poate, nu va mai fi… nimic. Aţi observat domniile voastre că în toate Cărţile Sfinte se mai dă o şansă, o altă cale pe care noi cu toată grija o îndepărtăm? Credeţi că refuzând continuu varianta bună îl păcăliţi pe Dumnezeu? De ce vă purtaţi copilăreşte când cunoaşteţi răspunsul? Se cade să deveniţi responsabili. Cum se vor uita copiii voştri la voi ştiind că aţi refuzat responsabilitatea continuând să trăiţi… iresponsabil. În toate Domnul va dat o opţiune, dar vouă de voi vă e frică, de metehnele rele dobândite, de vorba: “asta-i viaţa?”. Poate că nu, dar pe cealaltă variantă o vedeţi?! O aveţi în istorie în înaintaşii măcelăriţi ori în fiii pierduţi. Opţiunea e a Dumneavoastră. Nu vă cere nimeni să fiţi buni, doar să fiţi OAMENI, cea ce presupune să abandonăm toate apucăturile rele, care le-am dobândit de la animale. Ar fi foarte frumos să stăm odată la o masă a omeniei ca: “Cristos la cină” şi masa aceea să fie cât un sat, cât un cartier, cât un oraş, cât toată lumea!!!