Responsabilul Clubului “Spinul”, al umoriştilor din Baia Mare, a decis a ţine şedinţa din această zi, după mai vechile obiceiuri, în Centrul Vechi la restaurantul “Butoiaşul”. Ne-am redirecţionat spre acest local după ce ne-am convins că la acea oră, localurile care fac bani serioşi, nu le putem ocupa neavând la noi acele sume pe care domniile lor le solicită, iar celelalte s-au închis datorită lucrărilor de refacere existente pe moment în acest areal. Localurile care mai funcţionează încă, am considerat că denumirea de “local” este prea pretenţioasă, aşa încât opţiunea noastră a înclinat tot înspre butoiaşul, locaţie care ar corespunde pretenţiilor noastre din toate punctele de vedere, mai puţin două:lumina este prea slabă pentru citit şi gălăgia prea mare a televizorului, pentru ascultat, inconveniente pe care n-am reuşit să capacităm proprietarii să le elimine. După ce a cumpărat nişte arahide Şiman, ne-am întâlnit cu toţii pe platoul vechiului centru, unde era un domn Opriş, care ne-a reţinut vre-o opt minute pe toţi pentru o informare….rapidă, după care am purces înspre un local, care, iniţial, cum am mai spus nu ne-a convenit şi apoi spre vechea adresă, butoiaşul. Cum era şi ziua de naştere a şefului şi trebuia cumpărată o oarecare atenţie, pentru prima oră, şi instantaneu, membrii cenaclului ne-am schimbat obiceiurile. Procedura până acuma era de-a cumpăra unul dintre noi cadoul respectiv şi ceilalţi contribuiau cu cota parte. Pe platoul din Centru istoric parţial renovat, am constatat că fiecare cumpărase ceva pentru Şiman, numai eu eram cel omis. La magazinul Central am văzut că se înscripţionau tricouri, m-am decis asupra unui astfel de obiect. Fiecare dintre membri clubului, a fost atent cu acest capitol, dar concret nu ştiu ce au oferit fiecare deoarece nu au dorit să-şi prezinte cadourile ceilalţi. Printre ele se aflau : butelii cu vin, un ceas electronic, şi pare-mi-se o umbrelă. Dar de ce o fi curiozitatea aşa de mare, toate acestea se mai pot afla.
La “Butoiaşul” am ales o masă la ceva distanţă de “dispozitivul de făcut gălăgie” şi unde
ne-am simţit oarecum mai acasă. Doresc să vă spun că această întâlnire o putem numi una festivă deoarece ne reîntâlneam după operaţia la ochi a Domnului Micle, după o criză cruntă de dureri reumatice a Domnului Bud, cel care “uitând” de toate acestea a fost sarea şi piperul acestei întâlniri, lucru care m-a bucurat în mod deosebit, ştiind cu cât efort susţine dânsul această stare de bună dispoziţie. Domnul Şiman a trecut prin nişte îmbolnăviri în trepte, boli care s-au manifestat la toate cele trei generaţii care locuiesc în casa sa, îmbolnăviri care l-au bulversat, pe el, familia, dar şi preocupările sale de rutină. Eu veneam după un tur de forţă pentru procurarea de materiale necesare susţinerii examenelor de competenţă, aşa că fiecare a trebuit să treacă peste câte o frână ce i-a ieşit în cale în această perioadă de timp.
I-am urat toate cele bune Domnului Şiman la cei 73 de ani buni ai Domniei Sale şi din vorbă în vorbă a reieşit că fără prietenia care ne leagă, spontaneitatea unora, şi diversităţii preocupărilor fiecăruia, Clubul n-ar fiinţa deoarece, la vârsta noastră viaţa parcă ne dă mai multe “extemporale” ca în tinereţe, iar a scrie epigrame care să mai fie şi bune, altfel dispare sensul muncii, este necesară o stare sufletească şi de sănătate bună, cu care pe noi, viaţa nu ne prea alintă.
Domnul Şiman a fost singurul care a mai adus şi epigrame “la audiere”, epigrame la care, cu o poftă de lucru remarcabilă, a fost luat în primire de Domnul Mihai, care nu i-a permis
nici o virgulă aiurea, necum cuvinte “neepigramistice”, momente care au dus la o discuţie acerbă, dar convingătoare pentru fiecare.
Domnul Micle ne-a povestit cum a trimis epigramele sale la revistă, ca odată ajuns acasă să constate că de fapt epigramele erau pe masă şi plicul timbrat, adresat prioripost şi expediat pe adresa revistei “Epigrama”, era gol. Apoi ne-a dezvăluit capacitarea funcţionarei de la poştă. Ce a trebuit să facă, pentru aş recupera plicul gol adresat revistei? Pe de altă parte şi-l imagina pe redactorul revistei şi gândurile lui, când va deschide un plic gol, dar care avea adresa lui pe el. Toate au fost nişte hopuri la limita hilarului. Cu ajutorul unui alt fost funcţionar, a reuşit să-şi trimită epigramele pe care şi le-a propus la revista Epigrama. Lecturând cu voce tare epigramele, cineva şi-a adus aminte de Doamna Găinariu, care nu era prezentă, dar care spunea că: “Şiman scrie epigrame bune, dar le strică citindu-le.” (pe atunci nu ştiam că o cataractă îi acoperă vederea). În acest timp prima consumaţie comandată de noi s-a terminat. Chelnerul care ne-a servit, a repetet comanda, timp în care, Domnul Bud, neavând ce face, m-a pârât acestuia, că eu am scris despre el. Omul s-a uitat bănuitor, dar şi curios la mine. Eu nu purtam respectiva “scriere” cu mine, pe care să i-o ofer “subiectului” aşa că am tăcut. La un cuvânt neagreat de Domnul Mihai în epigrama lui Şiman, Filip a parafrazat pe această temă arătând de ce nu este recomandat acel cuvânt în epigrama respectivă. Şi el a reiterat, fără ca cineva să-l provoace, că are o dragoste mai mare pentru club decât pentru epigrame, specie literară care-i cam consumă mult timp. După ce am mai depănat câteva amintiri s-au expus ultimile date şi modul de deplasare a cenaclierilor la Vişeu la “Serbările Primăverii”, care pentru noi înseamnă un concurs de epigrame întrodus în program de Perţa Lucian, poet şi coleg epigramist. Cu un microbuz de 14 persoane urmau să se deplaseze toţi cenaclierii la Vişeu. Se duc cu microbuzul în speranţa, ca şi în alţi ani, să ia toate premiile. Este momentul în care, terminând consumaţia, Şiman şi-a adus aminte că are cumpărate arahidele, alune care au fost consumate pe uscat. Ne-am bucurat de reîntâlnire, şi ne-am propus următoarea la Vişeu. 12 aprilie 2005.