Chiar dacă nu odată a fost criticată „Sărbătoarea castanelor”, majoritatea băimărenilor consideră că nu este deplasat să sărbătoreşti oraşul odată pe an, fără iz politic. Cu toate acestea sunt sugestii şi sugestii la denumirea acestei sărbători. Cele mai mult „folosite” dintre argumente se datorează faptului că această sărbătoare nu este legată de o sărbătoare creştină. Un alt argument este că Sărbătoarea băimăreană nu este legată de specificul oraşului, de meseriile care l-au propulsat în rândul cetăţilor.
Bineînţeles că mai sunt şi alte argumente, dar nu supără pe nimeni că denumirea aceasta se referă la ceva tradiţional băimăream, şi care este un semnal puternic tras pentru salvarea castanului comestibil şi în final cât de importantă poate fi denumirea unei sărbători dacă ea este sărbătoarea oraşului tău? Nu merg mai departe dar băiuţenii ce au sărbătorit, închiderea minelor la sărbătorile lor? Dar Cavnicul, ori Remetea Chioarului? Dacă ne-am decis ca odată pe an să ne cinstim oraşul şi pe locuitorii lui este un lucru bun. Ocazia aceasta ne-a dus la unele bilanţuri înainte de sărbătoare, în timpul sărbătorii şi evident bârfele de după.
Oraşul trece printr-o perioadă mai bună ca până acum, oamenii au început să se obişnuiască cu fluxurile şi refluxurile economiei de piaţă dar şi cu mârşăviile făcute cu şi fără acte. Furturile neaşteptate ca valoare şi metode şi nu de puţine ori dispreţul pentru „cel mai valoros capital”, uneori îndiferenţa organelor de responsabilitate şi ordine care ne diriguiesc, dar fără să facă nimic, exasperează omul de bună credinţă.
Baia Mare se înscrie într-un ritm de creştere susţinut, care face posibil execuţia unor reparaţii de anvergură şi amenajări la care cu cinci ani în urmă nici nu gândeam: şosele, fluidizarea circulaţiei, repararea de poduri, înfrastructuri, lucruri care ne dor de vre-o cinzeci de ani şi acum le vedem înfăptuite. Însăşi faptul că atât de mulţi băimăreni au fost implicaţi în această megasărbătoare, dovedeşte, nu numai că Domnul a fost cu noi, ci şi că mai există puţină bunăstare care îţi permite ţie – omul de rând – să-ţi cumperi un obiect poate fără utilitate, dar care să-ţi amintească de un moment bun din această revărsare de oameni.
La telejurnal spuneau că poliţia timişoreană apus nişte pancarde şi au dispărut cerşetorii din oraş. Sfântă naivitate! Dacă cerşetorii ar avea obraz, ar merge la lucru, deoarece marea lor majoritate sunt oameni valizi, chiar dacă n-au citit lozincile din Timişoara, dacă mai punem la socoteală că pe ei nu i-a interesat alfabetul, în viaţa asta este logic că cei aproape de cinci mii de cerşetori noi au venit „în delegaţie” la „Sărbătoarea castanelor”. Înteresant era că acest aspect n-a fost cuprins între regulile pe care trebuiau să le respecte „oamenii de ordine”.
Cu toate că a fost mult mai multă lume prezentă, poate că a fost recordul sărbătorii la prezenţa populaţiei oraşului(au recunoscut şi artiştii dar şi organizatorii), nu au fost manifestări care „alungau oamenii de la sărbătoare” şi dacă s-au creiat condiţii de strângere şi depozitare a gunoaielor de către organizatori, oamenii şi comercianţii s-au conformat dând o lecţie de civism. Toţi participanţii la sărbătoare au savurat cele puse la dispoziţie de municipalitate, atât programele culturale gratuite cu artişti şi trupe de valoare( la un moment dat erau peste 20000 de spectatori)cât şi consumaţiile plătite, puţini fiind aceia care „au ieşit în relief”. La acest punct poate trebuie amintit că n-a fost persoană care să nu laude expoziţiile de flori şi florile aduse cu grijă pentru acest eveniment, şi poate că ar fi bine să nu uităm nici de „scumpa încheiere cu artificii”.