Arhiva pentru » July, 2009 «

July 03rd, 2009 | Scriitor:

SEMNAL

La Editura PROTRANSILVANIA -Bucureşti – 2009 a apărut volumul de umor LICĂRIRI SPIRITUALE al domnului VALERJAN LICĂ, redactorul şef al Revistei „Epigrama”.
Prin editarea acestei cărţi, în anul în care a împlinit, la 10 aprilie, invidiata vârstă de 80 ani îşi face şi ne face un cadou de o valoare inestimabilă.

Apariţia cărţii pe care o semnalăm, reprezintă un eveniment deosebit de însemnat în viaţa literară, în speţă cea umoristică. Ea cuprinde nu doar licăriri spirituale ci, mai ales străluciri spirituale. Ilustraţia este una deosebită şi inedită, cu fotografii după picturi şi sculpturi celebre ale unor faimoşi artişti plastici, sporind gradul -şi aşa înalt – de culturalitate al ei. Prin conţinut, valoare, ilustraţii, volumul se constituie într-o adevărată Scriptură a epigramei româneşti şi mondiale.
Cele mai multe epigrame sunt antolo¬gice, au ceva aparte şi anume faptul că, deşi poantele sunt imprevizibile, dar cu atât mai surprinzătoare, înţepătoare, ironice, sunt totuşi nesupărătoare, epigramele rămânând unele inteligente şi deosebit de elegante. Este o adevărată plăcere să citeşti asemenea epigrame. Majoritatea epigramelor sunt moraliza¬toare, dar şi poetice, filozofice. Autorul utilizează des şi cu mult succes paradoxul. Remarcabile sunt definiţiile epigramatice, mai ales cele sub formă de distih, care mustesc de spirit şi sunt adevărate bijuterii filigranate. Sclipitor de inteligente şi pline de umor sunt şi poantele „Comentariilor” („Replicilor”).
Redăm spre delectarea cititorilor urmă¬toarele epigrame: Plin de-„nţelepciune’/ Si de „maniere”,/ Şeful îşi impune / Pumnul de vedere. (Şeful); Omu-acesta, din biroul / Cu dulapuri şi dosare/ Preţuieşte-atăta noul… / Că-l încuie în sertare. (Responsabilul cu invenţiile); Pe-ale vieţii lungi trasee / Unii mor pentr-o idee, / Iară alţii,-n alt decor, / N-au idee de ce mor. („Ideatică”); Bărbatul salută / Răbdarea muierii, / Când şade tăcută / La Masa Tăcerii. (Brâncuşiană); Dacă dai cumva cu tunul / Nu găseşti în post niciunul, / Pentru că, în preajma cuştii, / Dorm buştean pe patul puştii. (La o unitate militară); Cântăreţ pe care, cică, / Febra foamei… îl „furnică”! (Greierele); Crai ce-aşteaptă musafire / In hamacul lui de fire! (Păianjenul).
Acest volum demonstrează prezenţa unui spirit viu, efervescent, care sfidează trecerea, uneori nemiloasă, a timpului şi ne arată că autorul este un exemplu de eternitate şi pe pământ
Dorim autorului multă sănătate, viaţă cât mai lungă, întru propăşirea pe mai departe a epigramei româneşti.

Mircea Micle

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off
July 03rd, 2009 | Scriitor:

MEMORIA TIMPULUI

OTILIA MORŢUN
1924-2004

Condiţia femeii

Nu sunt pusă pe război,
Dar de-atâtea generaţii,
Carul vieţii-l tragem noi
Şi din bici pocnesc bărbaţii..

Divorţ

Ea vrea casa (după lege),
El maşina (se-nţelege):
Pentru scumpa lor fetiţă,
S-o găsi o grădiniţă.

JEAN MOSCOPOL 1890-1947
Unor actori abonaţi la dubluri de roluri

În imensul ei tezaur,
Arta are, de când e,
Câte un talent de aur,
Dar şi multe de “double”!

DUMITRU MUNTEANU
1927-1996

Unui zăpăcit

Aceleaşi gafe – vreau să-l scap,
Dar nu e de făcut nimic.
Oricât îşi bagă mintea-n cap,
Rămâne şi pe-afar’ un pic.

Program

Eu anii nu-i adun c-un plan
Şi-acum, la patruzeci şi nouă,
Sunt forţa care, peste-un an,
Va frânge secolul în două!

TUDOR MUŞATESCU
1903-1970

Pentru tinerii epigramişti – Sfat

Lupta-n “epigramă” n-are
Arme noi şi nucleare,
Ci doar arcul de la geţi,
Deci, ucideţi cu săgeţi!

Plus o precizare:
Dacă, după o săgeată,
Nu i-ai jumulit panaşul,
Arcul este fără pată
Şi de vină e arcaşul.

GIUSEPPE NAVARRA
1937-1988

Unui ratat

Când privesc înalta-ţi frunte,
Zic şi eu, pus pe butadă,
Că puteai să fii un munte,
Dacă n-ai fi fost… „grămadă”.

Inscripţie pe mormântul unui şmecher

Aici mi-s eu, gagiu şucar,
Coţcar ceva de n-am cuvinte,
Cel mai a-ntâia miştocar…
Să moară ăla care minte!

Culese de Ioan Şiman.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags:  | Comments off
July 03rd, 2009 | Scriitor:

Marius Mălai
Cluj Napoca

Alesilor
Lucrând cinstit, o ducem greu,
Regia-i mare pentru casă;
Aleşilor nici nu le pasă.
Convinşi că sunt aleşi mereu.

Democraţie

Ţara geme-n sărăcie,
Guvernanţii ne zâmbesc
Şi-n T.V. … ce ironie,
Ne arată cum trăiesc…

Nici o schimbare

Chiar dac-am intrat în U.E.,
Nu-i nici rău, nici bine nu e.
Tot şomer sunt de un an,
Dar acum… european!

Avem un viitor

Astăzi cu globalizarea
Şi-ncălzirea e globală.
Vrei să ştii finalizarea?
Dispariţia totală!

“Jaf naţional”

Fură, azi, cu mic cu mare,
Mai cu seamă de la Stat.
Nimeni nu-i opreşte. Oare,
Cât mai este de furat?

Sfat

Tată! meu mi-a spus odată:
Fiule, tu ia aminte,
Să respecţi pe orice fată,
Chiar de eşti convins că minte!

Avantaj

Cel mai bine e să ai
Grade, când eşti în armată
Sau când vrei ca să te dai
Cât mai mare, la o fată.

Filozofie

Dacă nu ai sănătate,
Ai da tot ce ai pe lume,
Ca, o clipă de se poate,
Să trăieşti, ca-n “vremuri bune”.

Transhumanţă

Astăzi, viaţa s-a schimbat
Şi-s convins că mintenaş
Nu mai vezi nici boi în sat,
Că s-au dus toţi la oraş!

Schimbarea direcţiei

Tot spre stânga ne-a fost fapta,
Dar acum ne-am îndreptat
Şi virând prea brusc la dreapta,
Fix în gard, ne-am împlântat.

(Selecţie din voi. “Ce mare-i epigrama… “)

Ar fi culmea să-fi iei avânt ca să înaintezi în vârstă.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off