Cât au pus, amândoi în această “întreprindere”, ce statut are? De fapt unde a ajuns el pe treptele dragostei ? Se “trezi“ brusc din aceste incertitudini. Poimâine mi se termină sejurul. E posibil să n-o mai întâlnească? S-ar putea să n-o mai vadă? Dar e îngrozitor! Şi gândul acesta îi estompă orice sentiment de jenă sau timiditate şi fugi până la hotelul ei. Bătu la uşă… nu-i răspunde nimeni… insistă… nimic. Îşi aduce aminte de vecină… Bate la uşa ei! Nimic.. nimeni. Îi venea să urle. Cum, nimeni nu-l poate ajuta?! Vreau s-o mai văd o dată înainte de-a pleca. Nimeni nu mă ajută? Se poate aşa ceva? Simţea că de această fată are nevoie din ce în ce mai mult, îşi dădea seama că i-a devenit indispensabilă, în sinea lui recunoştea că-i îndrăgostit. Nu ştia mai multe detalii, dar ce simţea ACUM şi mai ales cum SIMŢEA n-a mai simţit niciodată. Pe frunte i-au apărut broboane de sudoare… Doamne !… Dacă a plecat ?… Nu se poate !… S-ar fi putut întâmpla şi asta? Şi pentru ce ?… Să-i fi greşit ceva ? S-o fi jignit fără să-şi dea seama ? Tot ce-au făcut şi tot ce-au vorbit a recapitulat mental şi n-a găsit nimic, nimic care, cât de cât i-ar fi putut provoca vreo greşeală sau jignire… şi atunci… să nu-ţi pierzi minţile? Gândurile l-au chinuit toata ziua, pe un soare torid. Era apatic, moleşit, flasc şi fără nici-un orizont… Îşi târşea paşii spre “locul de cazare”, când aude o voce familiară, dulce.
– Mâine, mâine la 10, la locul ştiut !… pa…
– Pa…a….a….a…a ?!
Era Maria. Ar fi vrut să-i adreseze un potop de vorbe, dar din nou i-a pus “semn” la gură… a vrut să se ia după ea, dar cu un gest hotărât “l-a blocat”… a rămas pironit locului cu gura căscată…
La cuprins dezolarea. Acum parcă era convins că nu ştie “cum să procedeze”, că-i lipseşte “ceva” care-l expune ca pe-un imbecil.
Briza i-a adus aminte că se înserase şi s-a făcut răcoare… S-a retras agale spre hotel şi a adormit, având fel de fel de coşmaruri:… Ba că Maria se plimba cu altul şi lui îi făcea doar semne cu degetul ! … Ba că ea intrase în apă şi era pe cale să se înece şi el nu se putea mişca din loc !…
Când s-a trezit era “lac de apă”. Soarele nu răsărise încă. S-a primenit şi a plecat în lungul plajei să culeagă şi el scoici, scoici aruncate de valurile mării. Culesul lor era la concurenţă. Până acum nu găsise decât una găurită…
“Pensionarii” mării care doreau să găsească scoici, ca suveniruri de la mare, scoici aruncate de valurile mării pe nisipul plajei, trebuiau să se scoale de dimineaţă, altfel, veneau “profesioniştii” şi atunci le găseau numai “ prelucrate”.

Sandu îşi “aruncă” ochii de-a lungul plajei… nu se vedea nici o vietate, nici o urmă lăsată pe nisip. Într-adevăr, el era primul în această dimineaţă. Fugii vioi pe nisipul încă umed, sărind atunci când valurile încercau să-i “lingă“ picioarele. Recolta găsită a fost deosebită… Erau multe scoici şi melcişori mărunţi, nu mai mari de 30-40 milimetri, dar era unul cum văzuse numai la o ţigancă – de-i zicea ghioc – ghioc de noroc, şi în el ghicea ţiganca…
Pus la ureche, auzeai freamătul valurilor… al valurilor care ţi l-au dăruit.
Ajuns la vilă le-a aranjat, le-a “preţuit”… Îi plăceau… Era tare mândru de “recoltă”. Bucuria i-a fost mai mare la gândul că ar fi putut pleca de la mare fără să aibă nici măcar o scoică. Acum avea şi erau atât frumoase !… O scoică o să-i dăruiască şi Mariei. Tot aranjându-le, s-a hotărât că Maria “merita” ghiocul, ca să-i poarte noroc.
A plecat la masă. S-a întors, a luat ghiocul şi a pornit spre locul întâlnirii. Se apropia ora… A apărut şi Maria, chiar acum. Poate… poate şi ei i-a fost dor de el… poate !…
– Bună!
– Bună ! Ce mai faci? Unde ai umblat ? Cât ai lipsit era să înnebunesc !… şi apropiindu-se de ea “o amuţeşte” cu sărutări.
– A …a… a… Destul, Sandule !… Ce faci ? Doar nu am închiriat numai noi doi plaja ?!… În plus, am venit numai pentru câteva clipe ca să-ţi spun ce-i cu mine şi că trebuie să plec urgent !
– Unde să pleci ?… Unde pleci tu aşa urgent ?!…
– La spital, la Mangalia… La tata. I s-a făcut rău după ultimele şedinţe de tratament şi medicul curant ne-a trimis la Mangalia, unde sunt dotaţi mai bine. Aşa că… împreună cu vecina… de trei zile suntem în Mangalia. Ieri şi azi am venit să mai iau câte ceva. Am crezut că ne mutăm acolo, dar tata şi-a revenit şi mâine ne reîntoarcem.
– Tu !… Dar…eu… eu mâine plec !
– Nu mai spune ! De ce nu mi-ai spus mai devreme ?!
– Cui să-i fi spus ?…
– Da, aşa e, dar m-am speriat şi eu cu tata. Ştii ce ? Vecina a vrut să vină să doarmă aici, ca să nu ne “umble” cineva în lucruri. O s-o rog să mă lase pe mine “să vin”. Acum te las…
Şi plecă… Plecă uşor ca o adiere şi-l lăsă iar pe Sandu, care parcă ar fi fost implantat în nisipul fierbinte al plajei.

În gândurile lui, Sandu căuta s-o disculpe, să n-o acuze, dar atunci când ai aşa o “boala” care se numeşte “dragoste”, simţi nevoia s-o împarţi cu cineva… Ori el, el nu avea cu cine !
Ziua trecea cu greu, până în momentul când a văzut fluturând în vânt părul Mariei. Inima lui bătea ca un tam-tam nebunesc… Sufletul lui “se topea” după ea… Maria i-a făcut un semn discret şi el a urmat-o. Au deschis camera s-au furişat în ea. Uşa abia a fost închisă şi ei nu mai aveau cu ce povesti, gurile lor fiind ocupate… într-un sărut pasional. Se auzea numai respiraţia sacadată a celor doi îndrăgostiţi. În acel sărut prelung şi devastator s-au aşezat pe pat şi, fără nici o vorbă, se dezbrăcau unul pe celalalt… Foamea pentru trupurile lor a devenit aproape violentă… Se posedau cu o poftă nesfârşită, când simultan au simţit o căldură puternică… o plăcere ireală… după care s-au mirat amândoi… erau extenuaţi …
Sandu s-a ridicat. Ăsta a fost primul lui act de “bărbăţie”… S-a uitat la Maria… la locul unde-şi lăsase focul… s-a îmbrăcat… a sărutat-o ca din obligaţie şi a fugit afară… Simţea un dispreţ imens faţă de el şi faţă de Maria… Tot ceea ce înainte erau de preţ la ea, acum deveniseră dezgustătoare !… Se simţea umilit… A consumat ”fructul oprit” şi acum parcă-i stătea în gât… Parcă toata lumea se uita cu reproş la el !… El era cel care a profitat de o fată !… Îi era ruşine… Tot ce avuse de preţ Maria… acum în ochii lui s-a ofilit… Altele erau acum întrebările care-i chinuiau gândurile: “Oare, Maria, aşa se da la oricine ?” Şi ea este una din “alea” despre care se vorbeşte doar pe şoptite ?…
Ajuns la vilă, observă ceva, era ca o dungă nedefinită, o pată pe pantalonii lui… Ce dracu o mai fi şi asta?… Îi era ruşine de el însuşi, ruşine de toată lumea din jur, de golul ce-l simţea în el, gol apărut după ce Maria i se dăruise. Asta nu trebuia s-o facă!… Dar şi ea a vrut-o ! Da… Dar el era bărbat !… Ce consecinţe va avea acest act asupra ei ? Oare şi ea a simţit ceea ce a simţit el ?
Cu sufletul greu, şi-a făcut bagajele, a predat camera şi a plecat la gară. Numai spre dimineaţă avea tren, dar simţea că nu mai poate, nu mai avea curaj să se uite la Maria, de aceea a stat toată noaptea în gară… Dimineaţa se urcă în “rapid” şi după trei ore era la Bucureşti.

* * *

Maria se privi… se uită la felul în care a fost “lăsată”… şi se puse pe plâns. După ce s-a liniştit puţin, şi-a făcut igiena intimă… a curăţat cu oţet petele de sânge de pe cearşaf şi continuă să plângă din tot sufletul.