– Băiatul ăla de pe bancă, de câte ori doreşte să o sărute pe fată, îi spune că o iubeşte, ori că-i dragă şi apoi ea îi dă voie s-o sărute. Eu dacă n-am făcut aşa, şi n-am făcut deoarece n-am înţeles ce trebuie să spun, nu mi-a dat voie s-o sărut.
– Nu de aia nu te-a lăsat. Pe tine probabil te-a considerat un intrus, sau mai rău un profitor, ori poate a considerat că “nu eşti de nasul ei”.
– Şi ce ar trebui să fac ca s-o sărut?
– Nu crezi că ar mai trebui să creşti, să poată să te considere “competitiv”. Apoi regulile impun o cât de câtă cunoaştere între “parteneri”. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea s-ar apuca să sărute pe ori cine? Nu este bine. Nu este deloc sănătos.
– Bine, bine, dar totuşi de ce după ce-i spune ăla că o iubeşte, îl lăsa s-o sărute. Acestea sunt cuvinte magice?
– Şi da şi nu.
– Bunicule o să vină autobuzul şi eu nici nu ştiu ce înseamnă să iubeşti.
– Păi nu asta-ţi doreşti? Cu dragoste în schimb ai perfectă dreptate. Nu numai până v-a veni autobuzul n-o să înţelegi, uneori o viaţă de om nu-ţi ajunge să înţelegi dragostea şi forţele care o diriguiesc.
– Atunci de ce nu mi-ai spus aşa?
– Eşti sigur că acest răspuns te-ar fi mulţumit? Nu îmi dau seama ce-mi ascunzi, care-ţi sunt intenţiile tale, unde vrei să ajungi cu aceste pretenţii, dar atâta pot să-ţi spun cert că; acei care se iubesc simt dragostea emanată de celălalt partener pentru el.
– Vorbeşti despre buzele fetei? Prin ele simte ea dragostea ?
– Este adevărat că pe buze se simt sărutările. Dar dragostea se cuibăreşte în inimă.
– Ce are sărutul… cu inima?
-E vorba de-o atracţie puternică, atracţie interioară între două persoane de sex opus. Fără acea atracţie sărutul este fad, placid, fără semnificaţie, teatral. Sărutul între îndrăgostiţi este echivalentul “a pune paie pe foc”
– Chestia aia cu atracţia de unde vine?
– Este o pornire interioară, de la suflet şi se manifestă numai la acei care se iubesc.
– Atunci spunem cum e dragostea.
– Parcă adineaori ţi-am spus: este totul sau nimic.
– Bunicule asta e drept că ai mai spus. Dar spunem cumva să pricep cei e aia.
– Cartea Cărţilor, singura carte care are câteva mii de ani, singura carte care a dăinuit la toate popoarele, prin vorbele Sfântului Pavel, ne spune că ori ce credinţă, este rezumată la un singur cuvânt IUBIREA. Dacă ne iubim aproapele, înseamnă că trăim în spiritul literei Bibliei. Trist este că unii între iubirea pentru semeni mai intercalează şi dragostea pentru bani, pentru putere, pentru bunuri. Uneori îşi mai află şi ale iubiri, în afară de acea iubire care te înrobeşte, sau ar trebui să te înrobească pe viaţă. Asta ar fi din unghiul de vedere biblic.
În viaţa cotidiană lucrurile se modifică puţin. Un confrate, poet, spunea că o să scrie o singură carte de poezie, o carte de iubire atât a poeziei cât şi a iubitelor lui pentru care a scris poeziile. Aici se pare că nu s-au potrivit gândurile sale cu realitatea. Cu toate că a publicat cartea la o vârstă înaintată, dragostea lui şi ale altora n-a putut fi încorsetată între doar două coperţi de carte. Aşa că…
Şi eu când eram cu ceva mai tânăr, văzând că sâmburele vieţii şi motorul ei este iubirea, m-am gândit, aşa cum şi confratele meu spera, să scriu o singură carte, o carte de iubire. Nici eu nu m-am putut ţine de promisiune, deoarece am constatat, destul de târziu, că pe acest pământ, fiecare bărbat ar putea să se iubească cu fiecare femeie putând vieţui frumos şi în dragoste o viaţă plină.