Wednesday, April 08th, 2009 | Scriitor:

Dacă viaţa i-ar oferi un alt partener, evident că şi cu acela ar putea trăi în dragoste şi armonie. Problema este că această dragoste ar avea cu totul alte valenţe faţă de cealaltă dragoste care ar fi putut să se încropească prima dată, deoarece ar cuprinde şi aceasta principalele trăsături şi impuneri ale acelui cuplu. Şi aşa s-ar putea forma, cum spuneam mai adineaori, cupluri de îndrăgostiţi la infinit şi nici una dintre acele iubiri nu va semăna cu cealaltă. Deci s-ar putea naşte miliarde de miliarde de iubiri. Dar trebuie ca fiecare dintre soţi să aibă şi credinţă unul spre celălalt şi, din nou am ajuns la BIBLIE care spune că iubirea este credinţă.
– Doar nu crezi că m-ai lămurit?
– Ştiu şi eu?
– Dacă poveştile astea o să le spun unei fete crezi că mă va lăsa să o sărut?
– Pentru a săruta o fată nu trebuie să spui nimic. Este destul să te uiţi în ochii ei. Acolo se va vedea sigur dacă trebuie să spui ceva. Dacă ea este în asentimentul poftelor tale Dacă ea îţi va crede vorbele, sau poate că o să-ţi dai seama că nici n-are rost să te gândeşti să o săruţi. OCHII SUNT OGLINZILE SUFLETULUI. Învaţă să le citeşti expresiile şi vei avea mari satisfacţii în viaţa care ţi se derulează sub ochii tăi.
– Ceva, ceva, parcă am priceput. Numai că nu poţi şti cine va fi acea fată pe care să zicem că aş dori să mă îndrăgostesc de ea?
– La vârsta adolescenţilor acest lucru este simplu deoarece există o atracţie, care spun savanţi, că este un proces biochimic, proces care-i responsabil de atracţia dintre sexe şi evident că după prima întrevedere această atracţie se va materializa sau nu într-o prietenie sau iubire. Cei care sunt mai în vârstă, învaţă să citească limbajul trupului partenerului, care nu poate fi influenţat de “posesor”. Diferite mişcări şi gesturi ne divulgă aproape toate calităţile şi posibilităţile viitorului partener cu precizie, mult mai sigur ca ori ce sondaj CURS sau ISOP.
– Mi-le spui şi mie?
– Deocamdată nu numai că nu te interesează, dar te-ar şi plictisi enorm, ceia ce nu cred că-ţi doreşti?
– Da, da. Tot voi maturii aveţi…dreptate.
– Acum te-ai supărat şi nici nu şti pe ce motiv.
– Dar cum să nu mă supăr că un singur cuvânt te rog să-mi explici. Îmi ţii prelegeri cu ceasurile şi până la urmă nu mai pricep nimic.
– Ori ce cuvânt se poate explica numai acesta, nu, dacă n-ai ajuns “să te frigă călcâie-le”. Şi nu se poate explica deoarece acesta nu este un cuvânt pur şi simplu. El este însăşi substitutul vieţi. Mai mult, acest fenomen, căci este un fenomen, se pare, aşa cum credeau grecii antici că şi zeii se “amestecă” în vieţile lor, este un lucru cert că dragostea “undeva” este agreată, sau în unele cazuri, mai puţin agreată. Tot pe aici, prin rândurile acestea scrise mai înainte, am derulat povestea unui tânăr care s-a îndrăgostit de o fată din Ferneziu căreia nu-i ştia nici adresa. Atunci s-a întâmplat că şi ea “a uitat” de el şi s-au despărţit, ei îndrăgostiţii de altădată, care au făcut să îmbobocească mugurii acelei iubiri adolescentine, pure şi promiţătoare. Localităţile de baştină de unde se “trăgeau” cei doi îndrăgostiţi se aflau la distanţă mare, circa 300 de km una de alta. Un alt frate de-al băiatului acesta care s-a îndrăgostit atunci de fata din Ferneziu, s-a căsătorit după câţiva ani, fără nici o altă legătură în timp, cu o rubedenie foarte apropiată de-a fetei îndrăgostite de atunci. Aceste lucruri după consumare, apar ca şi când cineva ar fi împins pe unii membrii din cele două familii înspre realizarea unei comuniuni între cele două familii, comuniune care părea obligatoriu de realizat pentru că aşa a hotărât CINEVA. Dacă prima pereche de îndrăgostiţi au ratat această conjunctură, s-a transmis imboldul, NECESITATEA, unei alte perechi de îndrăgostiţi aparţinătore acelor familii Şi ca să încheiem aceste tipuri de “manipulări”, băiatul care s-a îndrăgostit de fata din Ferneziu, a cunoscut mai târziu o altă fată care întâmplător, în acea perioadă, avea şi ea legături zilnice cu Ferneziul. Legăturile le avea prin mama ei care în acea perioadă lucra în ture de transport comun. Acum cu faptele consumate şi desluşite de timp, ce mai poţi spune despre aceste amestecături de oameni şi sentimente cu care se leagă tinerii ce nici nu ştiu de ele până “într-o vară”. Atunci de abia află, că există o localitate, în ţara asta, cu numele de Ferneziu, localitate care apoi devine parte din vieţile lor. Explicaţiile au fost complete?
– Vine autobuzul bunicule!
– Văd.

13 decembrie 2004

Category: asculta vantul
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.