Aşa după cum am mai scris, toamna băimăreană a venit anul acesta cu o ploaie de cărţi scrise de maramureşeni.Unele vor fi bune doar s-acopere oala cu groşcior, altele ca album de familie, prea puţine conţin literatură veritabilă. În ce mă priveşte, n-am să comentez decât pe cele, cât de cât relevante din punct de vedere estetic. Mi se pare un act de iresponsabilitate să “asasinezi” cititorul cu tipărituri pretins literare, numai pentru că economia de piaţă îţi permite s-o faci, dacă ai bani. Dovadă că şi hârtia îşi ia măsuri de apărare. Se scumpeşte pe zi ce trece! Un fel de povestiri la gura sobei scrie Toma G. Rocneanu în volumul său de debut DESTINE CONJUGATE. Un grup de maramureşeni se hotărăsc să petreacă o săptămână, departe de lumea dezlănţuită, la o cabană forestieră, numită în carte, Papura. După ce autorul ne descrie avatarurile călătoriei într-un autobuz supraaglomerat, grupul cu pricina ajunge la destinaţie, unde constată că nu beneficiază de avantajele civilizaţiei: curent electric, camere cu duş etc, etc. Ca să se relaxeze, se pun pe povestit. Întâmplări din viaţa lor, mai mult sau mai puţin triste, mai mult sau mai puţin de dragoste. Ca la şezătorile ţărăneşti, în fiecare seară unul dintre ei, pe rând, îşi spune povestea vieţii lui, fără legătură cu a celorlalţi ascultători. De aceia n-am înţeles de ce autorul îi spune cărţii-roman. Oricum, povestirile sunt atrăgătoare, incitante, scrise într-un stil alert, convingător. Din păcate, în afară personajului Tudor, nici unul din eroi nu se impune atenţiei. Autorul nu aprofundează tematica propusă, iar limbajul este plin de locuri comune. Notabile rămân gândurile nobile ale scriitorului, ceia ce ne îndreptăţeşte să credem în cărţile sale viitoare

Remember 1988

A fost un mare noroc pentru copiii care s-au născut în acest an, deoarece copiii care s-au născut în anul trecut, datorită exploziei Centralei Atomo-electrice de la Cernobâl, din 1986 24 aprilie, tot al doilea copil dintre cei născuţi în Baia Mare, au murit de afecţiuni grave ale inimi, datorate radiaţiilor care s-au răspândit de la Cernobâl în toată Europa. O completare a acestor fapte derulate după acea catastrofă, englezii în acel an nu au avut voie să producă, comercializeze, sau să consume lapte produs pe insulă.(după un timp s-a aflat că l-au trimis în ţările lumii a III-a din Africa) În 5 martie record de frig-28gC.
Acest an este al doilea, de când în arealul băimărean, nu se mai pot cultiva castraveţii de consum. Aceste legume şi altele erau arse de radiaţiile care au pătruns până aici. Vor trece mai mult de zece ani până pământul băimărean va produce din nou aceste legume. Solariile nou înfiinţate ale Minei Săsar, solarii care până atunci aveau o producţie nemaivăzută pe aceste meleaguri, au rămas în paragină. Nimic nu s-a mai putut recolta în ele. În schimb lanurile însămânţate cu porumb s-au dezvoltat minunat. În anul precedent, recolta la porumb, a fost cea mai bogată recoltă din întreaga istorie a României. Elevii tuturor liceelor din oraş, ale şcolilor profesionale şi militarii au făcut coştee de porumb pe o suprafaţă de circa 2 ha lângă FNC, unde s-a depozitat porumbul ce urma să fie măcinat pentru furajele ce intrau în hrana animalelor. Recolta a fost estimată de trecutul regim la 18-20 de tone la ha. Chiar dacă această cifră ar fi fost doar jumătate din cea raportată, totuşi recolta din acel an, a fost recunoscută de către oricine, că a fost o recoltă extraordinară, cunoscând că media recoltelor la porumb în ţara noastră este de 3-5 tone la hectar.

Cadrele tehnice, maiştrii şi inginerii care au predat în învăţământul postliceal şi profesional, au fost transferaţi la diferite întreprinderi industriale din localitate. S-a luat această măsură pentru a nu greva bugetul centralizat de stat. S-a impus în acest fel, ca învăţământul să fie subvenţionat din banii întreprinderilor respective. Era prima încercare mai neortodoxă de-a „scăpa statul” de povara învăţământului. Alte încercări sunt privatizarea lui şi urmează abandonarea integrală a învăţământului de către stat şi oficial deoarece neoficial a făcut-o de mult. ”Povara” creşterii noilor generaţii este trecută în spatele…ori cui numai „statul” să nu cheltuiască nimic pe ceea ce interesează şi are nevoie societatea, mai bine zis ce îi este necesar societăţii româneşti. În acele întreprinderi unde au fost „detaşaţi”, cadrele didactice de profil tehnic, maiştrii şi inginerii, nu vor mai lua nici măcar un singur salariu nepenalizat, deoarece întreprinderile de atunci nu reuşeau să-şi facă planul, şi s-a găsit metoda aceasta de-a penaliza şi salariile cadrelor didactice care “le-au fost oferite”, cu drag întreprinderilor. Scriptic, erau angajaţii întreprinderilor respective, dar norma lor era tot didactică, era tot în şcolile de unde provenea, la catedrele respectivelor profesii.
O mică extrapolare de exemplificare a modul cum se făcea salarizarea, în acele vremuri. Mina Săsar a raportat lună de lună în acel 1988… nerealizarea planului. Mai jos, dacă citiţi veţi observa că şi pe vremea răposatului minerii din Rodna au făcut grevă. Pentru ca acea grevă să nu se transforme în grevă generală, Conducerea Superioară de Partid şi de Stat, a hotărât urgent că Exploatările Miniere, cu osebire, şi-au „realizat planul” pe luna decembrie, şi evident pe întregul an. Astfel s-au oferit şi premii de până la 300 lei la mineri şi cadrelor didactice, „angajate” la acele exploatări, le-a rămas câte-o ”una sută lei”. Ei care dacă aveau un salariu de 5600 lei, primeau în acele luni, maximul brut, 3700 lei. Dacă mai erau penalizaţi…