Cadrele tehnice, maiştrii şi inginerii care au predat în învăţământul postliceal şi profesional, au fost transferaţi la diferite întreprinderi industriale din localitate. S-a luat această măsură pentru a nu greva bugetul centralizat de stat. S-a impus în acest fel, ca învăţământul să fie subvenţionat din banii întreprinderilor respective. Era prima încercare mai neortodoxă de-a „scăpa statul” de povara învăţământului. Alte încercări sunt privatizarea lui şi urmează abandonarea integrală a învăţământului de către stat şi oficial deoarece neoficial a făcut-o de mult. ”Povara” creşterii noilor generaţii este trecută în spatele…ori cui numai „statul” să nu cheltuiască nimic pe ceea ce interesează şi are nevoie societatea, mai bine zis ce îi este necesar societăţii româneşti. În acele întreprinderi unde au fost „detaşaţi”, cadrele didactice de profil tehnic, maiştrii şi inginerii, nu vor mai lua nici măcar un singur salariu nepenalizat, deoarece întreprinderile de atunci nu reuşeau să-şi facă planul, şi s-a găsit metoda aceasta de-a penaliza şi salariile cadrelor didactice care “le-au fost oferite”, cu drag întreprinderilor. Scriptic, erau angajaţii întreprinderilor respective, dar norma lor era tot didactică, era tot în şcolile de unde provenea, la catedrele respectivelor profesii.
O mică extrapolare de exemplificare a modul cum se făcea salarizarea, în acele vremuri. Mina Săsar a raportat lună de lună în acel 1988… nerealizarea planului. Mai jos, dacă citiţi veţi observa că şi pe vremea răposatului minerii din Rodna au făcut grevă. Pentru ca acea grevă să nu se transforme în grevă generală, Conducerea Superioară de Partid şi de Stat, a hotărât urgent că Exploatările Miniere, cu osebire, şi-au „realizat planul” pe luna decembrie, şi evident pe întregul an. Astfel s-au oferit şi premii de până la 300 lei la mineri şi cadrelor didactice, „angajate” la acele exploatări, le-a rămas câte-o ”una sută lei”. Ei care dacă aveau un salariu de 5600 lei, primeau în acele luni, maximul brut, 3700 lei. Dacă mai erau penalizaţi…