Pentru cei din Braşov, răzbunarea lui Ceauşescu a fost cruntă. „Anchetaţii” au fost atât de torturaţi că unii au ajuns să-şi de-a foc pe pârtia de schiat din Poiana Braşov, de cât să mai fie interogaţi de securişti. A fost momentul în care braşovenii au fost trecuţi la index. Din acel moment, nu se explică de ce, dar nu numai autorităţile ci chiar societatea românească se străduieşte să-i desfiinţeze. Aşa ne cinstim noi eroii. Pe braşoveni deoarece s-au revoltat împotriva tiraniei în cele mai negre vremuri, (Doamne ce zi fericită a fost pentru România ziua aceia) iar pe mineri pentru că „au făcut” mineriade. Forţa şi puterea de solidarizare, din nici-un unghi se pare că nu este bine văzută. Acum şi dumneavoastră vedeţi, că până vor dispărea definitiv cele două populaţii de meseriaşi, nu mai sunt multe de făcut, zice Banca Mondială şi cu această ocazie, fenomenului de solidaritate din această ţară, i se va pune punct definitiv… chiar dacă s-a dovedit că cele mai multe fapte oribile, care au fost bine camuflate, din acea perioadă şi până acum, au fost comise de…alţii. Datorită unor grave neglijenţe, un bloc cu 88 de familii nu au avut încălzire din data de 1-15 decembrie. Evident că nici un director n-a păţit nimic, chiar dacă temperaturile de afară, erau de -8gC.
Au sosit sărbătorile de iarnă dar se pare că nu pe ele l-au aşteptat românii. Când ai un frigider gol, cafeaua ce-o bei i se spune nechezol şi băuturile sunt mistificate chimic din ordinul chimistei academician, sub denumiri de „Trocadero” şi alte exoticisme, se pare că gândul tot la braşovenii aceia curajoşi te duce. Frumoasă palmă au aplicat „guvernului de democraţie populară”

Presupunând că în această epistolă ne vom ocupa de elevi, de comportamentul lor în a asimila unele cunoştinţe dar şi de felul cum se adaptează la anumite situaţii. Sigur că voi fi întrebat:”Care elevi? La care vom răspunde:” e vorba despre cei de la Şcoala de Arte şi Meserii. Am ales acest segment şi unele dintre problemele acestei populaţii şcolare deoarece sunt clasele cu cele mai multe incertitudini şi evident cam tot atâtea necunoscute care li se propun unor copii cu psihicul cel mai labil. De aici pleacă multe neajunsuri care vor avea denumiri de: absenţe, lipsa interesului pentru învăţătură, neadaptarea în noul colectiv, uneori lipsa constituirii acestui colectiv, probabil şi altele care pot fi incluse sub cuprinzătorul adjectiv DEZINTERES. De aici şi până la abaterile disciplinare de mai mare gravitate, nu sunt delimitate de nici-o linie, nu există nici-o barieră. Nu este greşit a menţiona că în aceste colective, ale claselor acestora, de regulă puţini elevi claselor acestora să-şi fi “luat Capacitatea”. Pentru un tânăr cadru didactic, această prezentare, poate fi scenariul unui film de groază, cu atât mai mult, cu cât de regulă, elevii de la gimnaziu care au ratat capacitatea, erau dintre elevii şcolilor acelora care puneau probleme de disciplină cadrelor didactice şi nici cu învăţătura nu erau prea avizi de-a de ocupa înainte de-a veni la noua şcoală. Cine a primit dirigenţia unei asemenea clase, este convins că o bună perioadă de timp, v-a fi cuplat încontinuu la problemele acelei clase, să nu spunem că problemele îl vor urmării pretutindeni şi numai rezolvarea acestora îi vor aduce liniştea sufletească şi câte-o dată, o senzaţie de uşurătate, de plinătate la “punerea jos” a unor probleme care i-au măcinat fiinţa, timpul şi nervii zile şi nopţi în şir.
Aceste probleme au luat fiinţă în timp şi cu puţină maleabilitate şi înţelegere ar fi putut fi estompate multe dintre problemele noastre şi ale elevilor dacă persoanele care răspund de destinele învăţământului ar arăta o oarecare preocupare mai mare pentru:”cum poţi să faci bine elevului fără ai face rău?”. Acest lucru se rezolva foarte simplu dacă s-ar fi consultat şi pe acei care din asta au trăit şi trăiesc fiind buni cunoscători ale acestor problemele şi numai pe acei care au o funcţie “de scaun” prin ministerul învăţământului. Ca să observaţi cât sunt de distanţate de realitate aceste persoane vă voi spune doar că ponderea învăţământul practic la clasele de şcoală profesională şi cele de arte şi meserii, ajunge în acest moment la 30%-65%, cu toate acestea, acest segment profesional de predare, nici măcar nu au inspector de specialitate. Problemele lor le”discută” alţii care după cum se vede, este clar că nu le cunosc de loc. A doua problemă, ce rezultă din prima, este conceperea unei Curricule nu nepedagogice ci antipedagogice, pretinzând elevului să facă practica de specialist, şi el încă nu are dobândite cunoştinţele de bază în respectiva profesie. Dar să lăsăm problemele acestea altora, aşa cum obişnuit se face, deoarece nouă ni se cere să reparăm greşelile altora, şi acest lucru facem perpetuu, ştiind că încă nu se cunoaşte statutul acestor elevi, care deja-i “pregătim AŞA până la noi ordine”.(momentan problemele curriculare s-au rezolvat dar cea a reprezentării maiştrilor în inspectorat nici nu se pune problema)

M-am pus şi eu, nu odată, în situaţia unui elev din această categorie, care a greşit dar care a venit la noua şcoală să fie admis… într-o clasă de rataţi psihic şi intelectual, că ce îţi sugerează o clasă cu 30 de elevi fără “capacitate” şi cu infinite probleme sociale şi disciplinare. Cert este că acestor elevi, ori ce har profesional ai avea, în momentul în care el se vede “catalogat atât de precis” de minister v-a avea o mare cădere psihică. În “re noua” lege a învăţământului se putea stipula “că elevii care n-au “capacitatea” dar dovedesc o reală dorinţă de a învăţa să poată fi admis în altă clasă sau alt profil după primul an de cursuri la forma de arte şi meserii sau liceu” Nici aici încă nu se ştie exact ce va fi din astea două tipuri de şcoli peste doi ani. Lipsurile acestea de legiferare, de incertitudini, stau tot între elev şi profesor sau între al face responsabil pe cel de la catedră de imperfecţiunile legii de care se loveşte elevul. Cu alte cuvinte “mincinosul” în faţa elevului este tot profesorul pe care el îl solicită şi nu persoanele sus puse pe care el nu le cunoaşte şi nici n-are cum ajunge la ele.
Am ajuns doar la partea practică. Numesc astfel munca noastră de deversare a cunoştinţelor acelor receptori care sunt elevii noştri de toate zilele. Nu mă voi ocupa de brainstorming, deoarece uneori schimburile de priviri între elevi şi profesori, în noile condiţii, fac acest lucru din start. Problema care preocupă pe ori ce profesor este randamentul receptorului-elevului. Pentru a uşura puţin problema obţinerii acestui liant profesor-elev, vă voi pune la dispoziţie un element nestudiat încă: evoluţia biologică a elevului pe perioada unei zile de şcoală. Din observaţiile şi măsurătorile personale ce încununează un număr de ani, funcţie de temperamentul elevilor, de colectivul sau focarelor de asociere apărute în clasă, de tipul de materii care le are în acea zi, un elev de clasa a IX-a scade în greutate pe parcursul a şase ore de clasă sau atelier între 0,5-2,5 kg. Cântărirea elevilor s-a făcut pe un interval de timp de cinci ani la intrare şi terminarea programului. Efectele în comportament şi învăţare sunt multiple De aici se nasc multe probleme cărora elevul trebuie să le facă faţă: problemele sociale ale lui şi ale familiei sale, mâncarea de dimineaţă, alcătuirea orarului şi nu în ultimul rând dozarea sarcinilor funcţie de aptitudini, temperamente dar şi cerinţe. Dacă această sugestie bazată pe observaţii certe va fi în atenţia noastră evident nu numai că randamentul elevului va fi apropiat de dorinţele şi pretenţiile noastre, dar s-ar putea să vorbim cândva şi de colectivele elevi-profesori, colective care ar estompa multe dintre nereuşitele noastre din învăţământ, cu atât mai mult dacă acestea ar avea şi sprijinul acelora cu drept de semnătură.