Aici cineva le-a americanizat: G-1, G-2, G-3, G-4, erau ca nişte simboluri ale morţii nu galerii de coastă. Oamenii nu se înghesuiau să se angajeze aici. Acest lucru-l făceau doar acei ce erau disperaţi. Ca să poată da producţia cu care s-au lăudat, Conducerea Trustului a capacitat un Şef de sector de la Rodna, care a venit aici şi şi-a adus toţi oamenii ce erau angajaţi în sectorul său de la Rodna. La puţin timp, chiar directorul Şuiorului a fost numit, tot un fost director de la acea mină. Mulţi dintre aceia mineri aduşi aici de la Exploatarea Minieră Rodna, au devenit EROI ai muncii socialiste, dar nu puţini au devenit eroi postmortem, ei ne mai văzându-şi niciodată plaiurile natale. Am putea spune, că de la începutul dării în lucru a acestei Exploatări, acesta a fost primul nucleu închegat de oameni, de echipe, că despre ceilalţi, indiferent că erau şefi s-au muncitori, erau în afara oricărei discipline a muncii. Îmi aduc aminte că la Barajul de la Bicaz, minerii care lucrau la Taşca şi acei de la minele de uraniu din Dr. Petru Groza, lucrau cu scule ruseşti. Unul dintre minerii care au lucrat acolo a adus un „cap detaşabil de sfredel” . La Rodna încă nu se cunoşteau asemenea scule şi omul i l-a dat fiului său care abia prin anii ’60 la putut folosi la acea Exploatare. Ei bine, în curtea Exploatării Miniere Şuior, nu de puţine ori, se păşea pe aşa ceva şi nimeni nu le observa sau nu lua vreo măsură. Într-o zi venind în vizită Directorul Comercial al Centralei, şi este cunoscut că asemenea oameni nu „băte-au toate coclaurile”, cu toate acestea chiar şi el s-a împiedecat de aşa ceva. Cu toată jena şi măsurile luate, lucrurile nu s-au îmbunătăţit prea mult nici după acest incident. Când trosneau armăturile fiecare muncitor din subteran, căuta să-şi protejeze trupul şi viaţa, despre scule… Dar armăturile nu trosneau continuu, numai că oamenii care erau angajaţi la Şuior aveau mentalitatea celor de la exploatările de cărbune. „Îmi dau casă, voi câştiga bine 2-3 ani şi-i las. Gospodăria să şi-o facă singuri, doar nu li-s hamal.”
În acest vacarm şi degringoladă a ajuns şi Nelu. Nu s-ar fi angajat nici el la Şuior dacă ar fi avut unde să locuiască. În maximul trei luni, acei care lucrau la Şuior, primea apartament în Baia Mare şi la un salariu bun se putea descurca şi Nelu, care abia a sosit din armată şi avea soţie şi două fetiţe.

**********

Inginerul Crăciunică era un bărbat înalt cu un trup de trestie, un oltean cum nu se poate mai frumos, un gentleman desăvârşit şi un profesionist redutabil. Prin propriile sale puteri a ajuns până la funcţia de inginer şef de exploatare la Mina Săsar. Conducerea de Partid şi de Stat îl aprecia şi respecta specialistul din el, care în afară de funcţia deţinută şi care şi-o exercita la cel mai înalt nivel, preda un curs la Şcoala tehnică de maiştri şi un altul la Şcoala tehnică postliceală, ambele şcoli în cadrul Grupului Şcolar Minier din oraş. Evident că şi în acest domeniu era foarte apreciat. Prelegerile şi demonstraţiile care le făcea dânsul la predarea „metodele de exploatare” erau de-a dreptul o relaxare la nivelul cunoştinţele sale practice, reuşind ca gradul de percepere de către elevi să fie maxim. Ştia extraodinar de bine să pună în valoare „brainistromigul”, tactul pedagogic, încât fiecare oră, pe lângă realizarea unui nou cumul de date şi cunoştinţe era o reală relaxare. Totuşi un defect avea. Era atât de frumos şi comportarea lui era de asemenea frumoasă, că pur şi simplu era el „agăţat” de femei şi nu invers.

Bărbat şarmant, avea o înălţime de peste 1,80 iar faţa-i avea imprimată pe acea frumuseţe a acelui bărbat şi o vădită frumuseţe blândă, rar întâlnită pe faţa unui bărbat. Nevasta inginerului Crăciunică era directoarea şcolii de maiştri, în acelaşi Grup Şcolar Minier din Baia Mare. Cum el nu mai biruia cu iubirea femeilor, şi doamna dânsului, îl concura la acest capitol al atracţiei fizice, nici ea nu şi-a pus niciodată problema să-i fie fidelă în căsnicie. Aşa au ajuns că, fiecare dintre ei îşi aveau propria viaţă, cu toate că erau o familie, erau căsătoriţi legătură din care au rezultat şi copii. Au încercat ei, să-şi legalizeze escapadele extraconjugale divorţând, numai că pe atunci, conducerea societăţii socialiste pretindea ca „un conducător al maselor” trebuie să fie un exemplu de conduită. Asta însemna că oficial, nici nu se putea pune problema divorţului, deoarece erau amândoi, persoane ce deţineau posturi de conducere. În final, s-a ajuns că, fiecare trăia cu cine-şi dorea, considerând că viaţa profesională este mult mai importantă decât viaţa particulară, viaţa de familie. Mizând pentru prima, cea care le dădea un statut social de invidiat, nu-şi pierdeau nici creditul acordat şi nici posturile oferite de Partid.
Pe acest om de real succes, „s-au hotărât” şefii să-l transforme în „Acarul Păun”. L-au luat din postul de „Inginer şef” de la Mina Săsar, unde fără exagerare era unul dintre cei mai iubiţi şefi, el care cunoştea mina Săsar ca pe propriul buzunar, şi l-au numit şef de sector la G-3, locul cel mai înalt, la ora aceia, din acel munte, loc unde se exploata deja din subteran şi evident aici nu i-a desluşit nimeni situaţia „putredă” a lucrurilor şi lucrărilor, cu atât mai puţin, situaţia care urma să se desfăşoare, chiar sub conducerea lui. Fosta galerie G-4 dispăru-se deja, cariera a „înghiţit-o” deja şi acum se afla deasupra galeriei G-3. Cam asta era situaţia lucrărilor în luna în care, a fost interzisă exploatarea minereului aurifer din Exploatarea Minieră Şuior, prin carieră şi trecerea obligatoriu la exploatarea acestor bogăţii, numai prin mină, prin subteranele minei. Cu toate că aprobarea, cu greu, a fost ordonată de ministerul de resort, ordin amendat expres în urma cererii urgente şi repetate, făcute de Conducerea Exploatării, prin care se arăta la ce primejdii se expun dacă nu o să le aprobe interzicerea lucrului în carieră, datorită insiguranţei existente acum în munca desfăşurată în această exploatarea minieră, situaţie creată în ultima perioadă. Deci această aprobare a fost cerută expres şi repetat, de conducerea Exploatării Miniere Şuior, pentru a proteja personalul din subteran dar şi pentru a ajunge la situaţia se siguranţă, a ajunge la normalul situaţiilor de muncă, obişnuit pretutindeni în asemenea tipuri de munci.. În fine, Conducătorii Exploatării au recunoscut situaţiile incorect raportate până atunci, indiferent cine le-a făcut, şi confirmau că pilierul de siguranţă, care trebuia să asigure siguranţa lucrului în subteran, nu-şi mai merita denumirea deoarece, nu mai prezenta nici-un fel siguranţă la lucrul sub protecţia care sa, celor cărora ar fi trebuit să le o ofere. Cu toate acestea conducerea Exploatării Miniere Şuior, nici nu s-au gândit să oprească lucrul în carieră, continuând să exploateze prin puşcări masive, puşcări care „înghiţeau” zeci de tone de dinamită, pentru acea lună iunie, lună când oficial acest lucru era deja interzis prin lege.

În ziua de 20 iunie au terminat de excavat ultimul depozit subteran, lucrare executată pentru introducerea a câtorva zeci de tone de explosiv, încărcătură recunoscută ca cea mai mare cantitate de explosiv, consumată până atunci, la o asemenea puşcare. S-a considerat că aceasta ultimă împuşcătură, va da şi ea, cea mai mare cantitate de minereu derocată din carieră, cantitate ce o să le ajungă pentru întregul necesar al lunii respective, deoarece erau şi ei convinşi că, încă o puşcătură, nu numai că nimeni nu a mai fi îndrăznit s-o facă, dar dacă acest lucru s-ar fi făcut, pilierul de siguranţă care „ţinea cariera în spate” şi care dădea destule semne că este la limită de jos a siguranţei, ar fi cedat, situaţie care ar fi putut produce o catastrofă de proporţii, de neimaginat. În momentul exploziei dirijate de acum, ultima care şi-au mai propus s-o realizeze, întregul masiv s-a ridicat într-o zvâcnire de cutremur, după care s-a reaşezat de parcă ar fi venit pacea mult dorită. Lucrurile se petreceau în jurul orei 13. Cu câteva zile înainte, Dumnezeu a vrut să ploaie şi a plouat atât că deasupra lucrărilor miniere s-a format, în golul lăsat de carieră un mic lac. Acum de vre-o trei zile era un soare arzător, dar balta n-a scăzut prea mult. Apa din lacul format a prins gazele de la puşcare şi le-au coborât sub proaspăta puşcătură, căutând locuri pe unde s-ar putea dispersa. Pericolul a devenit îndoit deoarece gazele sunt reţinute în mari cantităţi de apă, element care nu permite dispersarea lor. Tot în această ultimă puşcătură, poate că nu s-ar fi numit: catastrofă dacă nu „şi-ar fi dat mâna” gazele rezultate din puşcare, apa care le-a reţinut pe acele gaze, dar şi acea cantitate de apă, din micul lac, care au transformat o mare parte a minereului în grohotiş, material fluid ce a obturat locurile pe unde probabil s-ar mai fi putut evacua puţine gaze, din cele rezultate de la puşcarea masivă.

***

Nelu cu inima strânsă că-i lasă pe ai lui şi în această zi acasă, şi-a sărutat fetiţele şi soţia, pe mamă-sa, apoi a insistat din nou cu rugămintea către mamă-sa, de-a face bine să-l aştepte până la întoarcerea din şut. Avea şi el acum o dorinţă, ca acum, de această dată, să-şi ţină ziua de naştere cu întreaga familie, lucru de neconceput al până acum, pentru simplu motiv că… nu i s-a mai ivit asemenea posibilitate. Acum a terminat-o cu şcoala, cu armata, o parte dintre problemele cu serviciu s-au mai estompat, şi evident că îş dorea şi el o cât de mică sărbătoare, prilej de-a mai uita de multele necazuri ce încă nici el, dar nici alţii nu i le-au rezolvat.
De fapt în toată viaţa lui de până acum, şi din momentul de când era căsătorit, şi-a dorit să dobândească un apartament, pentru familia pe care şi-a făcut-o. A fost incorporat la arma „securitate” pentru pază la obiectivele din Bucureşti. Împreună cu un frate, a reuşit să rezolve problema recuperării tuburilor de cartuşe trase cu armele automate. Comandantul de batalion le-a promis tuturor militarilor care deţineau o meserie, că acel care rezolvă această problemă, a tuburilor de cartuşe trase, ce frecvent se pierdeau la trageri, el, în calitate de comandant, le garantează că le va rezolva problemele cu locuinţa, mai ales acelor care, aveau nevoie imperioasă de o locuinţă.