(luni, 28 iulie 2003)

Un reputat om de cultură şi litere din acest colţ al ţării. Loc pe care se sprijină harta ţării, venind de la ultimele manifestări dedicate Eroilor Neamului şi, mai târziu , Ziua Drapelului, ca pentru sine şi-a pus o întrebare: ”Oare astăzi mai trăiesc eroi? Este posibil ca şi noi să fim contemporani cu asemenea oameni deosebiţi?” Întrebarea nu avea adresabilitate şi nici nu se putea deschide vorba „între două autobuze”, cu toate că mi-a antrenat memoria în ai da nişte răspunsuri destul de apropiate de ceea ce ar fi putut avea o tangentă la problemă.
Înainte de-ai răspunde, pe mine mă rodea altceva, un paradox. Toată ţara şi toată lumea laudă ţinutul nostru, Maramureşul şi pe oamenii săi, numai noi aceştia de aici nu ne vedem. Ce mă intrigă este numărul mic, extraordinar de mic de monumente sau lucrări de artă monumentală care ne populează oraşul.
Dacă n-am avea Statuia Minerului, Monumentul Eroilor şi Sfatul Bătrânilor, celelalte statui şi poate şi mai monumentale, le putem afla la Cluj-Napoca, Dej şi poate chiar în Câmpia Turzii. Unde s-or fi ascunzând Monumentele lui Pintea Viteazul, A lui Ştrifungă, Anderco şi atâţia alţii cu care ar trebui să ne lăudăm în ori ce împrejurare ?
Pentru unii eroi înseamnă doar acei care şi-au terminat misiunea şi au murit acolo unde şi-au săvârşit fapta eroică, dar acest Cap de Ţară a avut eroi şi în regimul trecut. Lista ar putea începe cu Episcopul Dragomir, nenumăraţii ofiţeri şi medici care şi-au exprimat adversitatea împotriva „Orânduirii socialiste”, când pentru restul ţării Maramureşul însemna doar aurul extras şi prelucrat aici.
Eroi au fost şi acei care au impus şi apoi construit Teatrul Dramatic, cine a reuşit proiectul regularizării râului Săsar. Unul dintre aceşti eroi în viaţă a fost şi acea persoană care n-a executat ordinul lui Ceauşescu de-a construi blocuri în faţa Spitalului Judeţean, tren viran pe atunci, declarat de acea persoană Parc Dendrologic cu 48 de ore înainte de-a pune primul copac. Un alt erou a fost persoana care a impus lui Ceauşescu ca să admită ca lucrul în mină să se reducă la 6 ore, şi să nu-i uităm nici pe aceia care i-a pretins şi demonstrat „Necesitatea coşului de dispersie a combinatului chimic Phonix”.
Unii dintre eroii anonimi ai acestor meleaguri sunt „luptătorii pentru purificarea aerului” din acest municipiu şi, mai curând acei care au reuşit repunerea în valoare a Vechiului Centru al urbei noastre. „Eroi au fost, eroi sunt încă”.

(sâmbătă, 19 iulie 2003)

Dicţionarul spune despre acest cuvânt că este ”potrivirea unor fapte”. Dacă aceste fapte ne convin sunt bune, sunt surprize plăcute, de nu unii le zic că „au dat cu bâta în baltă”. Fără nici-o intenţie de a supăra pe cineva, voi înşirui câteva dintre aceste coincidenţe care ne-au marcat şi reţinut atenţia tocmai pentru că au coincis cu alte evenimente şi după ce s-au luat nişte decizii…
Imediat după ce a început revoluţia, în momentele în care treceau prin faţa televizorului detaşamente de oameni care mai de care cu sfaturi şi înţelepciuni, după o mai lungă aşteptare, apare Domnul Iliescu care în cuvântarea domniei sale se referea şi la „comunismul cu faţa umană, la comunismul de omenie”. După numai două seri, de fapt într-o noapte, ni ş-a prezentat demisiile şi dizolvarea PCR-ului.
Domnul Constantinescu, basarabean la origine,semnează Tratatul de prietenie şi bună vecinătate cu Ucraina”, fără pretenţii teritoriale şi le cedă Insula Şerpilor.
Când domnul Iliescu a chemat minerii la Bucureşti : „Fac un apel călduros minerilor din Valea Jiului, clasei muncitoare, să vină să apere cuceririle socialismului”. Ăia au venit, au executat „lucrarea”, ca după cinci ani să li se desfiinţeze breasla.
Primul OM din lume care a provocat prima ploaie artificială, a fost o femeie, o româncă şi a realizat acest lucru în Sahara, prin 1926-1936. De anul trecut s-a anunţat că un Institut din Ploieşti este dotat pentru a acţiona în cazul în care va lovi grindina şi tot domniile lor vor provoca şi ploi artificiale. Se menţiona că această acţiune se va extinde rapid în toată ţara şi vom fi scutiţi de dezastrele produse de grindină, şi de secetă. De atunci „ne caută cu obstinaţie” grindina pe toată „faţa” ţării şi nu mai scăpăm de secetă.
Frecvent ascult buletinele INMH care ne prezintă timpul probabil. Poate că vremea este aşa cum dânşii o prognozează. Ciudat este că în Transilvania n-o brodesc aproape niciodată.
În toate ziarele şi la toate posturile se anunţă majorarea pensiilor cu 2-5%. Preţurile cresc cu 20-40%.
Franţa, Italia şi alte state au făcut lobby pentru a fi primiţi în UE şi NATO. Noi ne-am lipit de americani şi suntem de acord ca soldaţii lor să nu fie judecaţi pentru crime în afara ţării.
Şi n-ar fi fost frumos dacă Tratatul de prietenie cu Rusia nu l-am fi semnat în 4 iulie, de Ziua Americii.

( miercuri, 9 iulie 2003)

Când Arhimede a strigat”Daţi-mi un punct de sprijin şi-oi răsturna pământul” se bănuia că nu s-a gândit la o altă planetă în care să împingă cu un tropan pentru a deplasa pământul, ci la un punct imaterial în care-şi poate atârna ideea , punct de unde pot porni germenii cunoaşterii.
Se pare că ceea ce se numeşte cognitiv, primul punct al percepţiei şi recunoaşterii apare în urma unor puternice emoţii(teamă, bucurie, supărare durere etc.) şi peste ani, primele aduceri aminte „se suprapun” cu deşteptarea acelui punct de interferenţei a memoriei. În timp, lângă acele cunoştinţe ale „punctului de sensibilizare a cunoaşterii” se adună ca într-un ierbar cunoştinţe după cunoştinţe, care sunt comparate cu cele existente şi sedimentate în memorie.
De acum, pe parcursul întregii noastre vieţi, toate cunoştinţele acumulate vor fii comparate cu cunoştinţele mai înainte memorate şi deja decantate. Şi asimilarea de cunoştinţe se pare că este diferită în funcţie de sexe. Masculii se pretează la cele mai sus exprimate, femeile în schimb renunţă la compararea cunoştinţelor acumulate, ele acumulează în vederea stocării. Starea de comparaţie specifică bărbaţilor îi face să se preteze la unele justificări, la unele perctratări şi, funcţie de pregătire, la filosofări pe varii teme.
Dacă începem de la primii oameni, când Dumnezeu la întrebat pe Adam :”de ce a mâncat din fructul oprit?”, Adam s-a eschivat prin :”Doamne Eva mi l-a dat!” Şi pedeapsa majoră a căzut pe Eva, care se pare că n-a comentat. Este numai un exemplu, dar este valabil pentru o viaţă întreagă . În schimb sunt foarte puţine lucruri care să le facă bărbaţii fără a le comenta, fără aşi da cu presupusul, fără a le explica, ca în ultimă instanţă pe unele să nici nu le mai facă. Motivaţii şi perctratări, justificări se pot găsi în ori ce formă de muncă, motivaţii care ne-ar permite o eschivare în acel plan. Toate acţiunile se pot motiva, toate motivaţiile susţine, toate susţinerile justifica, filosofa.
În celălalt pol, „jumătatea” noastră apare acasă obosită, stresată, nu prea ştie cum să filosofeze, aşa că se duce să pună masa, mai strânge ceva prin casă, poate-i ziua ei de spălat şi îşi vede de treabă aşa cum de altfel o face întotdeauna fără comentarii, fiindcă probabil nare cui îi păsa de lucrul casei.
În relaţiile interumane femeia-i un diplomat înnăscut şi dacă intervine într-o discuţie o acaparează. În acest caz bărbaţii ca să nu fie deranjaţi de intervenţie, ori „pin” de-o tablă ori trec pe discuţii de când erau în armată. Ştiu că nu-i 8 martie( că numai atunci ne permitem să elogiem femeile), dar m-a frapat modul amiabil cum sexul frumos, femeia, nu încetează lucrul nici la revoluţii, nici la războaie şi mai trăiesc şi mai mult ca bărbaţii. Desigur că bănuiţi că şi zămislirea acestui articol are un”punct” , o intrigă. Să ştiţi că are. Într-un dicţionar al filosofilor, unde erau „înşiraţi” peste patru sute de filosofi din antichitate şi până astăzi, atât din ţară cât şi din lume, nu există nici-un filosof FEMEIE. Rămânem cum suntem, nu?