Să şti că m-am supărat pe tine. Tu vrei să mă sancţionezi pentru greşeli şi eu nu pot să-ţi spun nimic, ori să aştept ceva pentru lucruri pe care tu le faci ca instituţie.
Ştiu, Europă, că tu vrei să conservi cei mai bun pentru tine şi numai „ce dă” peste margini să-mi dai mie. Mi-ai imputat, sau cum îţi place să spui, îmi monitorizezi orfelinatele şi handicapaţii, dar de ce nu te întrebi ce le-ar trebui şi celor normali, celor calificaţi, celor excepţionali?! Probabil că te gândeşti că dacă-i descurajezi, puţin „mai încolo” nu vei fi obligată să-ţi scoţi pălăria în faţa lor.
Ne-ai dat vre-o 20 de case (cu mult tam-tam) pentru handicapaţi şi orfani, dar n-ai aruncat un EURO pentru un Institut de cercetări unde minţi de avangardă sfidează viitorul. Cu toate acestea nu i-ai refuzat pe cei mai buni specialişti români pe care n-ai dat un leu, dar îi foloseşti şi vor fi ai tăi. Dacă vorbim de handicapaţi, în /87 cam toţi handicapaţii tăi erau în România, la mare. Aţi sosit cu ei în noapte şi ne-au fost solicitate camerele noastre de la Hotelul Opal – Cap Aurora. Nimeni n-a comentat. Era de înţeles, dar se pare că noi suntem mai greu de înţeles de către tine, Europă. Întotdeauna ţi-ai tăiat felia mai bună.
După război te-ai făcut că n-ai ştiut că am fost a patra putere beligerantă. Cine era să-şi împartă prada cu românii? Acum „ne ajuţi” cu fel de fel de apelative ca să „ne explici” cât de neînsemnaţi suntem.
Dacă ai fi vrut ceva, ai fi făcut, nu ne-ai fi „umplut de indicaţii” şi sfaturi, dar bani-ioc. Am observat că mai ai şi tendinţa să-ţi arunci resturile în curtea noastră. Întâi ai pornit cu deşeurile, apoi articolul acela cu homosexualii (se vede că n-ai citit niciodată Biblia şi ai tăi se cred creştini) şi acum aţi făcut vaduri pentru droguri.
Ne mai spui că românii fură, se bat. Este adevărat, dar în materia asta noi am inventat numai ţeapa, dar tu: ghilotina, ştreangul, otrava şi alte asemenea. Pentru cine?
Noi vrem să-ţi mai spunem, Europă, că în Consiliul tău din nou am rămas orfani. Din nou ne laşi de izbelişte şi subiect de bârfă la îndemâna tuturor.
Mi-ar fi plăcut Europă, să ne fi mamă, nu maşteră… 25.06-1.07. 2001

Ştim cu toţii cât de greu ne este să scriem, să descriem, un prieten. Poate şi datorită faptului că unele prietenii se fac prin conjuncţie(biocurenţi) ori la vederea unei trăsături morale sau de caracter, care ne-a frapat în momentul observării. Prietenia cu o femeie este mai simplă. Ele „au forme, au ochi”, dar şi Vasile are ochi. El a înţeles să iubească deoarece credinţa este dragoste neîngrădită. Că Vasile-i prietenul multor oameni „există o explicaţie”, care în principal se referă la trăsăturile lui de caracter aproape neobişnuite. Setea lui extraordinară de-a cunoaşte atât în sens filozofic cât şi fizic, stabilitatea în opinii, în cunoaşterea adevărului şi a calităţii semenilor pe care i-a întâlnit, viaţa punându-l la încercare prin diferite întâmplări, ori numai prin simple schimburi de idei. Poate-i de domeniul fantasticului să porţi o discuţie (pe atunci doar în şoaptă) şi să constaţi după treizeci de ani, că aceiaşi discuţie îşi păstrează parfumul şi certitudinile pe care le avea „atunci”. Este incredibil acest lucru datorită faptului că Vasile „de atunci”, „a bătut” trei continente, cu ţări unde cuvântul are atâta valoare, că deosebeşte omul de necuvântătoare. De-ar fi fost explorator, lui Vasile i-ar fi plăcut marginile, capetele, vârfurile, dar aşa s-a mulţumit întotdeauna cu mijlocurile, indiferent dacă acestea erau ale femeilor, ale continentului Asia sau ale Orientului …Mijlociu. Este taciturn, şi-şi bea cafeaua sau ceaiul la Bar OJT. Nu te cheamă, nu te respinge, dar sentimentele faţă de tine sunt evidente. Este poate singurul om care a încărunţit…degeaba, deoarece părul lui alb-auriu n-a realizat un contrast mai mare ca argintiul de acum. Dorea să scrie o singură carte în această viaţă. Nu s-a putut deoarece ochii lui albaştrii transparenţi, probabil au avut mai multe datorii. Aşa că s-a ales cu;”Femei care m-ar fi putut iubi” şi un biet „Fluier pe zăpadă”. De câte ori ne întâlnim încerc câte-o „vorbă de sărbătoare” cu prietenul meu Vasile şi, fac lucrul acesta deoarece născut fiind în Postul Crăciunului nu-şi poate sărbători „ziua de naştere”. De vă mai spun că traducerea numelui său înseamnă BUNUL sunt convins că veţi şti cine-i bunul meu şi-al vostru prieten,Vasile, căruia îi urăm acum, când putem, „La mulţi ani şi multe succese”…că de ziua lui…
18-24 iunie 2001

Deci, „râurile s-au întors în matcă” şi, după şase luni de domnie, se poate spune că „puterea s-a aşezat”. Toţi aşteptau această aşezare ca o certitudine a „schimbării” şi de n-o fi o schimbare cu paşi ameţitori, măcar să nu se repete greşelile „schimbaţilor”. Se pare că aşteptarea aceasta se poate prelungi la nesfârşit şi tot nu vom constata că „lupul şi-a schimbat năravul”. Trecând peste aceste manevre abile, menite să câştige timp, „să facă orice numai să nu facă nimic pentru cei mulţi”, le aducem aminte „aleşilor noştri” că pâinea nu se poate înlocui cu poveşti şi, pâinea aceasta, care se cuvine fiecăruia, lipseşte din ce în ce mai mult, şi din ce în ce, la mai mulţi. Cea mai mare deznădejde oferită de noul executiv şi noul legislativ este din nou votarea bugetului şi execuţia lui în…iunie. Este o reală decepţie când constaţi că s-ar putea ca acest buget să fie cel mai mic din istoria ţării. Acest mini PIB „s-a născut” prin transformarea oamenilor muncii în şomeri şi de aici la faptele antisociale drumu-i scurt. Este de neconceput cum unii cred că două treimi din populaţia ţării nu trebuie să facă nimic. I-a lăsat şi fără serviciu şi fără pâine. PIB-ul mai este mini şi datorită faptului că inflaţia-i ţinută…acolo unde-i ţinută. Nu trece anul fără a umfla preţurile cu cel puţin 50%. Se scumpeşte benzina cu trei sute, pâinea se va scumpi cu 3000 de lei. Cine vede aceste lucruri, aceste neruşinări,ar putea crede, şi se pare că aşa este, că ori cât de mică este scumpirea unui produs energetic nu influenţează produsele finite cu mai mult de 10%. Ne dorim iarăşi mai multă ordine, mai multă siguranţă a individului. Nu se mai fură în piaţă, se fură chiar în prefectură şi cum ar fi altfel, când numărul celor care nu fac nimic, care n-au ce face, este de aproape zece ori mai mare decât al celor care se ocupă de ordine. Ordinea trebuie făcută şi „sus şi jos”. Poate-i greu şi, în ultimul timp constatăm că nimic nu-i uşor, dar gândiţi-vă la un neamţ care-şi „căra molozul războiului” şi dacă a aruncat un capăt de ţigară în stradă, a fost amendat. La lipsa de ocupaţie a acestei mari mase de oameni s-a mai născut un fenomen. Cineva face o grevă cu 300 de angajaţi, dar în stradă strigă:”hoţii, hoţii! Mai mult de trei mi de oameni. Înţelegeţi fenomenul? Pacea socială nu poate fi numai dacă o are cel împlinit şi împăcat, este necesar ca şi cei care n-au nimic s-o obţină, pentru ca pacea să poată fi pace şi asta s-ar traduce prin locuri de muncă, prin cuprinderea şi a acelora cărora capitolul acesta le-a lipsit şi le lipseşte, într-o ocupaţie care să le permită să aducă pe masa lor şi a pruncilor PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE.
11-17 IUNIE 2001